Sfârșitul acestui an va împărți lumea în două din punct de vedere inflaționist (și nu numai!). Pe de o parte SUA și proștii, iar de partea cealaltă China și șmecherii. Da, iar voi fi criticat de tembelii corecți politic, iar voi fi făcut pro-rus, dar legile economice sunt cât se poate de clare și, așa cum veți vedea pe propria piele, se va dovedi – ca întotdeauna – că tot ce spun aici este corect.
Să începem cu începutul. De ce inflație în SUA? Am
explicat-o de zeci de ori: politica tarifară impusă de Trump nu va muta
producția în SUA, ci va genera o creștere a prețurilor. Trump nu înțelege – sau
nu vrea să înțeleagă – că, în ultimă instanță, cei penalizați de politica sa
dementă vor fi cetățenii săi, cei care vor achita în realitate taxele vamale.
Și uite-așa, inflația din SUA, cel mai probabil, va depăși(probabil cu mult!)
4% la finalul anului. E simplu, e matematică!
Să înțelegem acum ce e cu deflația. E la fel de
simplu: China va vinde mai puțin în SUA. Dar ea are aceeași capacitate de
producție, pe care trebuie să și-o mențină. În aceste condiții ce se va
întâmpla? Din nou, cât se poate de logic, vor scădea prețurile mărfurilor
chinezești deoarece va fi o ofertă mai mare. Și uite-așa, în partea de lume
care știe să profite, va fi deflație.
Acum, dacă treburile sunt clare, să vedem cum se vor
împărți țările. Din nou vă spun că e logic: proștii cu proștii, deștepții cu
deștepții! Cei care înțeleg momentul, vor profita de el. Când China e disperată
să vândă, e bine să profiți deoarece astfel de prețuri nu vei mai vedea după
stabilizare. Ca să nu fiu vag, vă voi explica ce anume înseamnă „stabilizarea”
în contextul acestui articol. Este vorba de capacitatea de absorbție a țărilor
din zona BRICS. Zona este într-o expansiune continuă și, în aproximativ 4-5 ani
va depăși absolut toate construcțiile artificiale ale Occidentului din toate
punctele de vedere. În timp ce SUA și pirații săi occidentali „investesc”
pustiind și provocând adevărate catastrofe economice – vedeți Estul Europei paradit
de gașca nemernicilor – China chiar investește în dezvoltare deoarece știe că
ridicarea unei națiuni îi va spori „capacitatea de absorbție”. Cu alte cuvinte,
„fabrica chinezească” investește în creșterea economică a partenerilor pentru a
avea clienți mai bogați, care să consume mai mult, în timp ce SUA și acoliții
occidentali în ceea ce fac de secole, anume piraterie.
Ei bine, momentul în care națiunile BRICS și
sateliții lor vor crește cu doar un pas, piața americană și cea occidentală va
fi compensată cu vârf și îndesat de cea a națiunilor BRICS, iar atunci va
începe prăpădul în întreg Occidentul deoarece rămânerile în urmă vor fi
similare celor ale statelor din Orientul Mijlociu din secolele XIX și XX. După
cum probabil știți, influența nefastă a Imperiului Otoman a făcut ca întreg
Orientul Apropiat să rămână într-un soi de feudalism întârziat, spulberat
nemilos de puterile coloniale care au clădit sisteme infame de jaf pe un spațiu altădată al liniștii și bunăstării.
La fel se va întâmpla acum cu Occidentul, rămas în
urmă cu ideologiile sale vechi de cel puțin 300 de ani, cu dilemele sale
politice și orbecăielile care încearcă să justifice rolul paraziților în
societate. La fel ca și fostele componente ale Imperiului Otoman, țările
Occidentului sau cele rămase în siajul lor nu vor mai înțelege timpurile
deoarece schimbarea va fio atât de radicală încât se va produce o ruptură
inclusiv din punctul de vedere al percepției, ceva similar bancului cu olteanul
și girafa.
Dar cine vor fi șmecherii? În principal cei care vor
înțelege contextul și vor scăpa de capcana care li se întinde. De exemplu,
țările care-și asumă războiul din Ucraina se vor vedea secătuite de mașina de
război rusească pregătită să ducă un război cu Occidentul după tiparul
războiului dus de Occident împotriva URSS în Afganistan. La ora actuală Rusia
desfășoară un proces de înlocuire a „zonei de contact” cu mercenari din
așa-zisa „Armată Mondială” pe care și-o creează. Capacitatea de scalare a
industriei militare ruse ajută la perpetuarea războiului convențional pe orice
durată, producând și un efect economic benefic pentru țară. De partea cealaltă,
Occidentul se scufundă în prețuri exagerate a unor echipamente militare scumpe
și ineficiente pe care trebuie să le livreze Ucrainei. Cei care-s și mai proști
– asemeni nouă – mai și pun China la respect, imitând acțiunile sinucigașe ale
Americii și dublându-le cu idioțenia războiului ucrainean.
Ca o idee, acțiunile sinucigașe efectuate de
incompetentul și trădătorul guvern al României, care stoarce ultimul ban de la
cetățenii săi pentru a-l da Ucrainei, se va lăsa până la sfârșitul anului cu o
inflație de peste 10% și cu un curs al EUR de peste 6 lei. Asta apropo de
zicerea lui Mugurel cum că „ne-a trecut glonțul pe la ureche”. De fapt, realitatea
e alta: s-a evitat scutul suveranist pentru glonțul progresist care ne-a făcut
creierii franjuri.
Dar să revenim la imaginea de ansamblu. Nu aș vrea
să rămâneți cu ideea falsă că întreg Occidentul se va bloca în relația cu SUA.
Asta, mai ales, pe măsură ce SUA va continua să se deterioreze. Pe moment vedem
cum blocul european orbecăie aberant între războiul din Ucraina și cel cu SUA,
pregătindu-se probabil să-și tragă glonțul mortal în cap prin „penalizarea”
Chinei. Restul țărilor incluse în așa-zisul Occident Colectiv fac mișcări
browniene, neștiind încotro s-o apuce. Doar că, se întrevede ceva interesant.
Englezii, cei mai ticăloși dintre toți occidentalii,
deja fac un pas lateral. Anglia joacă un suspect joc de glezne în raport cu
China. Dacă mai țineți minte, tot Anglia a fost cea care a spart boicotul
occidental asupra Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură, inițiativă a
Chinei. Cam așa pare a se întâmpla și acum deoarece, spre deosebire de Trump și
europeni, Regatul Unit nu se grăbește să impună restricții sau să taxeze China.
Mai degrabă, putem spune că e nerăbdător să profite de puternica deflație
pentru a-și îmbunătăți indicatorii. Care indicatori, în mod surprinzători, sunt
cei mai buni din G7!
În ceea ce privește interiorul Uniunii Europene,
singurele țări care privesc lucid sunt cele care s-au trezit, prin intermediul
unor procese electorale corecte: Ungaria, Slovacia, Polonia și, în curând,
Cehia. Există și o explicație pentru care Estul Europei se trezește: abia acum
realizează spolierea pe care a îndurat-o din partea politicii coloniale a UE,
fiind gata să se desprindă. Nu știu dacă ați remarcat, dar Orban, într-un
discurs, a fixat linii roșii pentru rămânerea în UE. Și nu sunt glume! Ușor, ușor,
pe măsură ce Occidentul se dezintegrează, țările estice vor realiza cât de
benefică este reluarea cooperării tradiționale și directe cu China, în
condițiile în care nu există condiționări de nivel politic, așa cum face
Occidentul pentru a-și menține avantajul colonial.
Putem spune așadar că împărțirea lumii a luat avânt.
Și, din nou, noi ne-am aruncat cu dezinvoltură în tabăra proștilor, urmărind
„avantaje iluzorii” al căror deznodământ este distrugerea totală a noastră ca
țară. Și iată, din nou, suntem „sub vremi”. De data aceasta strict ca efect al
prostiei noastre incomensurabile!
Autor:
Dan Diaconu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu