În timp ce aproape jumătate din populația României trăiește într-un univers paralel, în care peste câteva zile „va fi băgată în război“ și „trimisă să moară în Ucraina“, în acest univers a început deja o luptă teribilă și cât se poate de reală.
Republica Magistraților tocmai a declarat război
total taberei care încearcă să reformeze România. CSM a dat un comunicat
stupefiant, în care consideră că intenția premierului Ilie Bolojan de a elimina
privilegiile magistraților este „un atentat la independența Justiției“.
Care e atentatul? Azi, magistrații ies la pensie la
47 de ani, cu pensie medie de 25.258 de lei. Dintre aceștia, doar 3.197 provin
din contributivitate (adică din cât au plătit ei, de-a lungul scurtei cariere,
la asigurările sociale), iar restul de 22.061 lei provin de la bugetul de stat.
Adică de la noi toți. În fiecare lună, lună de lună, noi toți, muritorii de
rând, scoatem din buzunare câte 22.061 de lei pentru a-i ține pe ăștia în
cârcă.
Suntem în situația unică în lume în care oameni de
55, 60, 65 de ani muncesc ca să-i ducă în spinare pe pensionari speciali de
48-49 de ani. Iar când vine Bolojan și spune că acest lucru e imoral, ilogic,
nesustenabil, locuitorii Republicii Magistraților se mobilizează și urlă că e
atacată independența Justiției.
Sunt momente în care, într-adevăr, începi să
înțelegi de ce în 1789 populația Parisului a ieșit în stradă, a dat foc și a
căsăpit membrii castelor care refuzau să înțeleagă că nu mai mergea așa.
Acum suntem într-un alt moment istoric, dar probabil
că va fi nevoie ca puținii reformiști din guvern să fie ajutați cu niște
manifestații de stradă.
PSD-ul, așa cum anticipam, se situează de partea
castei magistraților. După ambuscada cu Anastasiu, devine foarte clar că acest
partid are un singur obiectiv, să submineze din interior orice reformă a
coaliției.
Deja sunt foarte multe fronturi deschise. Lângă
magistrați sunt toți ăștia din companiile de stat, cărora li s-a făcut părul
măciucă atunci când au auzit de listarea pe bursă. Sunt liderii de sindicate,
și ei înfeudați PSD-ului, și care așteaptă semnalul să-și scoată oamenii în
stradă. Sunt primarii care-și ascut deja furcile și topoarele, indignați că nu
mai vin banii de prăduit din PNDL.
Dacă România reformistă pierde această bătălie, mi-e
teamă că va fi un dezastru din care nu ne vom mai reveni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu