Foaie periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XXV(2025), nr. 545(1 –15 Iulie)
Dragii mei
enoriași!
Vina de a fi. Pretutindeni am întâlnit spunându-se, că Mântuitorul a fost condamnat la moarte o singură dată. Eu vă spun că a fost condamnat la moarte de trei ori. Iată-le:
- Cea dintâi condamnare la moarte a avut loc în primele lui săptămâni de viață. A fost pronunțată de regele Irod, în momentul când și-a dat seama că a fost păcălit de magi. A dat poruncă să fie uciși toți copiii sub doi ani, că doar-doar Îl vor omorî și pe Iisus. Era o condamnare indirectă. Motivul condamnării? Aflase de la magi, că Iisus urma să fie împărat. Se temea că Iisus va fi succesorul lui, iar el pregătea scaunul regal pentru propriul fiu, Irod Agripa, care va și ajunge rege de fapt. Au fost uciși 14.000 de copii nevinovați. Iisus a scăpat, fiindcă a fugit cu Sfânta Fecioară și cu bătrânul Iosif în Egipt;
- Cea de-a doua condamnare s-a derulat de-a lungul întregii Sale vieți pământești. A constat în marginalizarea, în ignorarea totală din partea autorităților politice și civile. Iisus avea în persoana Sa două firi: una omenească și alta dumnezeiască. Faptul că era Fiul lui Dumnezeu nu-l știa decât El, Sfânta Fecioară Maria și bătrânul Iosif. Acesta era secretul familiei lor. Pentru toți ceilalți El nu era decât fiul dulgherului din Nazaret. Se remarcă de timpuriu printr-o inteligență neobișnuită. Îl aflăm la 12 ani stând de vorbă în templu cu preoții și cu bătrânii și uimindu-i pe toți cu înțelepciunea Sa. Există tradiții, care vorbesc despre faptul că încă de pe când era copil, Mântuitorul avea puterea de a face minuni. Cu toate acestea, nu aflăm nicăieri că vreo autoritate a vremii Sale L-ar fi luat în serios. Era dintr-un oraș de provincie și mai marii zilei spuneau: ,,din Nazaret poate, oare, ieși ceva bun?” Altfel spus, nu avea buletin de capitală. Provenea dintr-o familie săracă. Se știe că în Palestina lemnul e foarte puțin și foarte scump. Un dulgher, teslar, lemnar, tâmplar sau oricum s-o fi numit avea prea puțin de lucru. Era o populație sub ocupație romană, săracă, ce nu-și permitea să construiască prea mult. Comunitatea religioasă din Nazaret nu face nimic pentru tânărul Iisus. Nu aflăm de nicăieri să-L fi ajutat să urmeze vreo școală. Dovedea cu prisosință că e capabil să facă cinste localității prin inteligența Lui sclipitoare, dar autoritățile religioase evreiești rămân nepăsătoare. Ar fi fost prea bun pentru a fi preot la un templu din Nazaret sau din altă parte, dar nimeni nu vrea aceasta. Arhiereul cerului și al pământului nu era vrednic să slujească un sărman altar de templu. Nu poate urma nici o școală laică mai înaltă. Avem exemplul Sfântului Apostol Pavel, care provenea dintr-o familie mai înstărită, care avea posibilitatea să-l ajute să urmeze școlile cele mai bune ale vremii sale, ajungând chiar ucenicul renumitului profesor Gamaliel. Pe Pavel din școală îl racolaseră autoritățile romane, îl făcuseră cetățean roman și-i dăduseră atribuții importante în cadrul aparatului administrativ și chiar militar. Iisus nu avea banii necesari pentru aceasta. Mai mult, murind bătrânul Iosif de timpuriu, Iisus a rămas să-i continue activitatea, pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele pentru El și pentru mama Sa. Iisus nu făcea parte nici din partidele politice ale vremii. Nu se alătura nici irodianilor, nici saducheilor, nici fariseilor, nici romanilor. El era El Însuși: ,,Eu sunt ceea ce sunt!” Atâtea secături împopoțonate ale zilei se lăfăiau în palate luxoase, ba chiar și ,,vulpea își are vizuina sa, numai Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul”. Mai marii zilei se plimbau în trăsuri trase de mulți cai, cu vizitii și cu gărzi după ei, în timp ce pe Împăratul lumii o singură dată îl vedem călare pe un măgar, - animalul de povară al săracului-, și acela era împrumutat. Toți se foloseau de El. Cei săraci și cei bogați, cei slabi și cei puternici. Ofițeri și demnitari romani, preoți și tot felul de slujbași evrei Îl solicitau să le vindece sau să le învieze membrii ai familiei sau slujitori din casă. Nimeni însă nu lua măsuri ca acest Om să fie apreciat la justa Lui valoare, să fie ajutat material ca să-Și utilizeze cât mai eficient puterile extraordinare de care dispunea. Verdictul venea sec: ,,cu domnul demonilor scoate demonii!” Cu asta spuneau tot și considerau că nu mai au nici o datorie socială sau de conștiință față de acest geniu, față de acest Om-fenomen. Mai mult! Autoritățile romane Îl țineau sub strictă observație, ca să-L vadă dacă nu cumva urmărește ridicarea poporului la răscoală. Arhivele Romei și ale Vaticanului dețin multe rapoarte de acest gen; autoritățile religioase evreiești Îl urmăreau pas cu pas, că doar-doar Îl vor prinde cu vreo afirmație, care să contravină Legii sau credinței mozaice, pentru a avea motiv să-L aresteze. Sunt pline cele patru Sfinte Evanghelii de locuri care confirmă cele de mai sus. Dușmanii de moarte ai lui Iisus nu erau însă romanii, ci arhiereii și întregul aparat administrativ religios al evreilor. Aceștia nu puteau să suporte existența lui Iisus. Îi punea în umbră, în inferioritate. Era prea măreață figura Lui, prea mare puterea lui, prea înțeleaptă vorba Lui, ca să-i țină piept. Nu încercau să și-L apropie și să-L facă un strălucit rabin sau arhiereu, ci căutau dispariția Lui fizică. Arhierei ajungeau rudele(vezi cazul lui Ana și Caiafa, socru și ginere), ajungeau cei înstăriți, nu ,,teslarul din Nazaret”. Invidia acelor oameni față de Iisus era cumplită. Cu cât Îl disprețuiau mai mult, cu cât Îl marginalizau mai mult, cu atât se sulemeneau pe ei înșiși, socotindu-se mai puternici, mai isteți, mai capabili de a gestiona situația. Disprețul și marginalizarea erau socotite în mintea lor diabolică o adevărată condamnare la moarte;
- A treia condamnare la moarte a lui Iisus a fost dată de Pilat. De fapt, a fost smulsă lui Pilat. Omul acela, care avea pregătire juridică, nu L-ar fi condamnat la moarte pe Iisus în condiții normale. A fost obligat s-o facă. Sub presiunea grupului de evrei mobilizați de arhierei și autoritățile religioase evreiești, a trebuit s-o facă. Martori mincinoși sunt aduși, ca să depună mărturie împotriva lui Iisus. Garda din Ierusalim de sub comanda lui era insuficientă pentru a ține situația sub control. Ajutoarele militare solicitate din Siria întârziau să vină. Mai mult, Pilat era șantajat. Era amenințat că, dacă nu-L condamnă la răstignire pe Iisus, va fi pârât împăratului de la Roma că favorizează pe unul, care era socotit rege. O asemenea acuzație era la fel de gravă cu o trădare. El reprezenta imperiul roman în Palestina, iar Iisus era un evreu. A se socoti pe sine sau a fi socotit de conaționali rege sau împărat era același lucru cu o chemare la luptă pentru a răsturna stăpânirea străină, romană. Pilat se spală pe mâini, simbolic, și afirmă: ,,Nu găsesc nici o vină Omului acesta!” sau ,,Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia!” Mustrările de conștiință îl vor duce pe Pilat la nebunie. Procesul lui Iisus era un proces politic. Sentința Lui era formulată încă înainte de proces. El trebuia să moară.
Desigur, Mântuitorul venise în lume ca să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru păcatele lumii și trebuia să se împlinească această misiune a Lui în lume, dar noi ne-am referit aici la atitudinea autorităților din vremea Sa față de un Om-fenomen, pe care L-au urmărit pas cu pas pentru a-L anihila. Iisus rămâne simbolul dintotdeauna al omului capabil, al omului de geniu, care, neavând o ,,origine sănătoasă”, conformă cu optica vremii și societății în care trăiește, neavând bază materială(avere), nefăcând parte din partide și grupuri de interese, este marginalizat, umilit, batjocorit și de cele mai multe ori ucis de secăturile împopoțonate ale zilei, cățărate în vârfurile piramidelor sociale. E vinovat că n-are ochii albaștri; dacă-i are albaștri, ar fi trebuit să fie verzi, sau căprui sau oricum altfel de cum îi are. Unii reușesc să învingă toate aceste micimi ale zilei și să-și împlinească misiunea lor în lume, să-și înmulțească talantul. Mulți însă se pierd! Fericite sunt popoarele, care au știut să-și promoveze oamenii capabili, care au cumpărat creiere de la popoarele care și-au bătut joc de ele, care au creat condiții prielnice unei activități normale! Fericite popoarele, care au socotit competența și competiția singurele criterii menite să le asigure progresul și viitorul.
*
Iisus a fost Dumnezeu? La o emisiune televizată, un ascultător a dat telefon și a spus: ,,Am fost la o biserică și acolo se oficia o slujbă. Am auzit rostindu-se de nenumărate ori ,,Iisuse”, dar nu am auzit nimic dedicat lui Dumnezeu? Pe Dumnezeu L-ați scos din ecuație?” ,,- Stimate Domn, i-am răspuns, dar Iisus nu este Dumnezeu? Slujba pe care ați auzit-o Dumneavoastră se numește Acatist și este o înlănțuire de imne dedicate Mântuitorului! Avem astfel de slujbe dedicate Sfintei Treimi, Maicii Domnului și mai multor sfinți!”
Am rămas înmărmurit. Întâmplarea a făcut ca să-l recunosc pe cel ce dăduse telefon. Îl cunoșteam de mai bine de cincizeci de ani, de pe vremea când îmi era profesor de filozofie la liceu. Îmi era bun prieten. De câte ori ne întâlnim avem atâtea să ne spunem. Este un om care a citit mult și știa multe. Cred că nu este poezie a lui Mihai Eminescu, pe care dânsul să n-o știe pe de rost. E o adevărată bucurie să-l întâlnesc și să-l ascult. Nu știu dacă a mers pe ideea că va rămâne în umbra anonimatului și astfel va putea zice orice; cred, pur și simplu, că a simțit nevoia să-și clarifice sieși o problemă pe care n-o stăpânea. I-am răspuns cele de cuviință atunci și acolo. Totuși, cazul îmi dă de gândit. Un profesor de liceu, care a citit toată viața și este și un om credincios pe deasupra să pună o asemenea întrebare, te face să crezi că face parte din ceata celor căldicei, de care vorbește și Sfânta Evanghelie.
Sperăm că nu mai este nici unul printre Dumneavoastră, care să pună sub semnul întrebării dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum a făcut profesorul meu. Pentru orice eventualitate, revin la cele ce spuneam în alte ,,scrisori” precedente și subliniez următoarele: Mântuitorul Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat și Om adevărat. În persoana lui au fost două firi, una dumnezeiască și una omenească. Firea Dumnezeiască a Mântuitorului a avut toate însușirile Dumnezeirii, adică a fost veșnică, spirituală, prezentă pretutindeni, sfântă, înțeleaptă, atotputernică. Este a doua persoană a Sfintei Treimi, alături de Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Sfântul Duh. A participat, alături de celelalte două persoane ale Sfintei Treimi la crearea lumii, la conducerea și sfințirea ei. Ca însușiri specifice menționăm că S-a născut din Dumnezeu-Tatăl mai înainte de a fi lumea și veacurile, așa cum se naște cuvântul din gând și a mântuit lumea prin jertfa Sa pe Cruce. Ca Om, S-a născut, în timp, din Sfânta Fecioară Maria și a venit în lume, a luat asupra Sa toate păcatele noastre și S-a adus pe Sine jertfă nevinovată pentru răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului. Firea omenească s-a supus întru totul firii dumnezeiești în persoana Mântuitorului și astfel ea s-a îndumnezeit. Cât timp a fost în lume, adică timp de treizeci și trei de ani și jumătate, Mântuitorul era văzut, era pipăit, datorită firii Sale omenești, dar în același timp, ca Dumnezeu, El era duh prezent pretutindeni. Nenumăratele minuni pe care le-a făcut, culminând cu propria Sa Înviere, dovedesc cu prisosință că era Dumnezeu adevărat. La Înălțare, Mântuitorul a ridicat la cer și firea omenească. El, ca Dumnezeu, nu a părăsit niciodată lumea, ci este și azi în mijlocul ei. La sfârșitul veacurilor va reveni ca Dumnezeu și Om și va judeca lumea. Aceasta este învățătura Bisericii Ortodoxe despre Mântuitorul Iisus Hristos. Ea a fost stabilită pe baza Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții. Au fost multe erezii, care I-au negat Mântuitorului dumnezeirea. În primul rând menționăm pe arienii, care au fost combătuți la sinodul întâi ecumenic de la Niceea din 325.
Telefonul Domnului Profesor mi-a întărit convingerea că mai avem mult, enorm de mult de făcut în plan religios și misionar în județul nostru.
*
Sfinţii Părinţi
despre adevăr(II). ,,Tuturor
oamenilor le este înnăscută, de la natură, năzuinţa de a cerceta adevărul.
Natura ne îndeamnă a ne sili spre cunoştinţă şi ea pune în sufletul nostru
dorinţa de a cerceta”(Sf.
Ambrozie); ,,Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-şi îndrepteze viaţa şi
obiceiurile după adevăr şi cuviinţă, căci împlinind ei acest lucru, cunosc uşor
cele dumnezeieşti”; ,,Când afli pe vreunul gâlcevindu-se şi luptându-se
împotriva adevărului şi a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul
ca acela, fiindcă şi-a împietrit cu totul mintea”(Sf. Antonie cel Mare); ,,Dacă
cineva se străduieşte să spună adevărul, chiar dacă nu-l dobândeşte, năzuind
către adevăr se îmbogăţeşte printr-o dreaptă îndrumare către el”(Clement
Alexandrinul); ,,De mii de ori este fericit acela care se alipeşte cu
religiozitate de adevăr. Putem, oare, să nu fim cu acela care-şi face din
adevăr îndreptarul purtării sale? El este chipul lui Dumnezeu, care este în
sine”; ,, Fericit este acela care-şi acordă viaţa cu adevărul şi nu se lasă
vânat de orice minciună… Cine petrece în adevăr este plăcut totdeauna lui
Dumnezeu şi oamenilor folositor. În fapte prea bun şi în orice treabă rea
drept. Omul adevărului nu caută în faţa oamenilor, nu judecă strâmb, nu-şi
atribuie sieşi vrednicie şi cinste, nu dispreţuieşte pe cel sărac şi lipsit, în
răspunsuri este nelinguşitor…, nu cunoaşte vicleşug, nu iubeşte făţărnicia…, se
conduce numai de virtute”; ,,Veseleşte-te de adevăr, la păcat însă priveşte cu
posomorâre”(Sf. Efrem Sirul); ,,Iubeşte adevărul şi numai adevăr să iasă
din gura ta, pentru ca duhul, pe care l-a sălăşluit Dumnezeu în acest trup, să
fie aflat ca adevărat la toţi oamenii şi astfel va fi slăvit Domnul care
locuieşte în tine, căci Domnul este adevărat în orice cuvânt şi nici o minciună
nu se găseşte la El”(Herma); ,, Adevărului nu-i place să stea retras în
unghere, nici nu vorbeşte şoşoite”(Fericitul Ieronim); ,,Fără smerita
cugetare, adevărul este orb”(Ilie Ecdicul); ,,Nu este nimic mai luminos
ca adevărul, nimic mai tare, după cum tot aşa, nu este nimic mai slab ca
minciuna, oricare ar fi valurile cu care caută ea să se ascundă. Chiar în acest
caz, ea este uşor descoperită şi redusă la neexistenţă. Adevărul, dimpotrivă,
se înfăţişează fără văl privirilor acelora, care voiesc să-i contemple
frumuseţea, el nu pretinde să se ascundă, el nu se teme nici de primejdii, nici
de curse, el nu aspiră la favoarea populară, el nu-i supus la nici unul din
lucrurile omeneşti; superior asupra a toate, a putut fi mult şi bine prigonit
în toate felurile, el rămâne nebiruit, cu o admirabilă putere, el adăposteşte
ca un zăgaz de nebiruit sufletele care caută în preajma lor un refugiu, el
respinge atacurile îndreptate pe sub ascuns contra lui şi împărtăşeşte pe toţi
din comorile lui, în chip public. De aici aceste cuvinte ale lui Hristos către
Pilat: ,,Eu pe faţă am vorbit lumii…. Şi în ascuns n-am vorbit nimic”; ,,Când
pe noi înşine nu ne putem convinge de adevăr, apoi cum vom putea convinge pe
alţii?”; Aceasta este măsura adevărului: el se întăreşte pe măsură ce se
măreşte numărul adversarilor lui”(Sf. Ioan Gură de Aur); ,,Celor ce sunt
pioşi cu adevărat şi filozofi, raţiunea le dictează să cinstească şi să
iubească numai adevărul şi să renunţe a urma părerile celor vechi, în cazul
când acestea ar fi greşite. Şi tot raţiunea cea înţeleaptă dictează iubitorului
de adevăr nu numai să nu urmeze pe acei care săvârşesc sau învaţă vreo
nedreptate, ci ca în tot chipul şi mai presus de însuşi sufletul său, să
prefere a săvârşi şi a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar ameninţa
moartea”(Sf. Iustin Martirul); ,,Adeseori, cel ce spune adevărul e urât
de cei fără de minte, iar cel făţarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste
răsplăţi nu ţine multă vreme. Căci Domnul va răsplăti fiecăruia la vremea sa
ceea ce trebuie”; ,,Gura celui smerit în cugetare grăieşte adevărul”(Marcu
Ascetul); ,,Creştinii se îngrijesc de mântuirea lor, iubesc adevărul dintr-o
nevoie anume şi-l mărturisesc în toată fiinţa lui”(Tertulian).
*
Parastasul primarului. Era
în perioada stalinistă. La primării erau puşi primari fără o pregătire anume.
Erau luaţi muncitori din fabrici sau indivizi care prezentau încredere pentru
regim şi numiţi primari. Important era să execute orbeşte ordinele venite de la
centru, fără să comenteze, fără să gândească. Partidul conducea în realitate
toate sectoarele, aşa încât primarii, directorii şi toţi responsabilii de
unităţi erau doar nişte marionete, nişte păpuşi manevrate din umbră sau
făţiş de către puterea politică.
În această vreme, părintele Izverceanu era
anchetat pe la tot felul de birouri şi instituţii. Dăduse o masă înainte de
război unui grup de legionari, care ţinuseră o adunare cu sătenii din Cernavârf
într-una din zile. După adunare veniseră ,,să bea ceva la popa”, el fiind cel
mai înstărit din sat. Acum venise nota de plată şi se părea că urmările erau
dintre cele mai sumbre. Când avea probleme în Severin, venea de seara şi
rămânea peste noapte la protoierie, unde era o cameră cu trei sau patru paturi.
Protopop era părintele Nicolae Popescu. La protoierie veneau tot felul de
reclamaţii şi sesizări din partea cetăţenilor sau oficialităţilor de prin
comune. Părintele Nicolae Popescu era un om cu tact şi înţelepciune, care căuta
să rezolve fiecare caz în parte în modul cel mai fericit şi să restabilească
pacea între preoţi şi enoriaşi sau între preoţi şi oficiali, aşa cum era cazul.
Dintr-o comună oarecare însă veneau mereu reclamaţii la adresa preotului din
partea primarului de acolo. Fusese protopopul în anchetă de câteva ori şi
înţelesese cu cine are de-a face. Primarul nu avea mai mult de patru
clase, era o slugă credincioasă a stăpânirii şi voia cu orice preţ să-şi
consolideze poziţia în administraţia locului. Pentru asta căuta orice
prilej să arate autorităţilor de la raion cât este el de vigilent. Reclama în
dreapta şi în stânga pe oricine şi pentru orice. Anchetele nu se mai terminau
în acea comună. Toţi se temeau de acel om. Era cu adevărat periculos. Ultima
reclamaţie trimisă la protoierie vorbea de faptul că în urmă cu câteva zile, la
o sâmbătă a morţilor, se făcuseră parastase la cimitir, pe morminte. Preotul
pomenise parastasele şi luase câte cinci lei plată pentru fiecare parastas. În
finalul sesizării, primarul cerea transferarea disciplinară a preotului în
Bărăgan sau în altă zonă depărtată. Părintele Nicolae Popescu, protopopul, era
pus în mare încurcătură şi căuta să tergiverseze soluţia.
Într-o
dimineaţă, când părintele Ilie Izvercenu de la Cernavârf era în dormitorul
protoieriei şi se pregătea să plece la miliţia raională pentru interogări,
numai ce intră pe poarta protoieriei primarul de care am vorbit mai sus.
Protopopul nu sosise, singurul funcţionar prezent era Ionică Negrescu, care
făcea pe casierul şi magazionerul. A intrat primarul în protoierie fără să mai
bată la uşă, a schiţat un salut şi a întrebat de protopop. Ionică Negrescu era
tânăr, dar trecut prin multe şi a avut atunci multă prezenţă de spirit.
Primarul a spus pentru ce a venit şi a cerut să vorbească cu protopopul. ,,-
Ştiu de cazul părintelui din comuna dumneavoastră, am văzut sesizarea pe care
aţi făcut-o la protoierie, dar părintele protopop încă nu veni. V-aş propune
însă ca să vorbiţi cu un inspector de la mitropolia din Craiova, care tocmai se
găseşte acum la noi la protoierie, la camera oficială. E mai mare în grad decât
protopopul şi poate lua măsuri mai aspre!” ,,-Vreau să
vorbesc cu el!” a zis primarul bucuros. ,,-Luaţi loc pe scaun şi aşteptaţi să
merg să-l invit la birou!” Ionică Negrescu s-a dus în dormitor la părintele
Izverceanu. I-a spus în câteva cuvinte despre ce e vorba şi părintele a intrat
în joc. A luat o reverendă nouă a protopopului, pe care acesta o ţinea acolo de
rezervă pentru cazuri speciale, a luat o giubea peste reverendă şi culionul cel
roşu al protopopului. Şi-a mai pus apoi şi brâul cel liliachiu al protopopului.
Cum era el un bărbat înalt şi impunător, cu hainele cele noi şi cu culionul cel
roşu, părea cine ştie ce inspector de la patriarhie. A intrat în biroul
protopopului şi l-a chemat pe primar. Nu i-a răspuns primarului la salut, s-a
ridicat în picioare cât era de înalt şi, pe un ton grav, baritonal şi
hotărât, i-a spus primarului: ,,- Ştiu cine eşti şi cunosc situaţia dumneata,
nu trebuie să-mi spui decât atât: câte parastase ai făcut dumneata la sâmbăta
morţilor?” Primarul numai la o asemenea întrebare nu se aştepta. S-a
fâstâcit şi a răspuns cu timiditate: ,,- Păi, eu nu am făcut nici unul! Eu să
fac parastase?” ,,-Bineînţeles! Nu eşti dumneata primarul comunei?
Dumneata trebuia să dai exemplu celorlalţi! Am venit cu mai multe probleme la
Severin, ca să le discut cu autorităţile locale. Poate voi ajunge să vorbesc şi
cu domnul prim secretar al raionului. Să ştii că voi discuta şi problema
dumneata! Nu ştiu care va fi soluţia, dar cred că bine nu-ţi va fi! Îmi pare
rău!” Primarul a început să se fâstâcească. Lucrurile luaseră o întorsătură
neaşteptată. ,,Inspectorul” acela de la Craiova îl înfricoşa. Parcă era săpată
în piatră faţa lui, aşa de hotărât părea. Văzându-se încolţit, primarul a
schimbat macazul. ,,-Părinte inspector, vă rog să nu mă băgaţi în urechile
tovarăşului prim secretar, că-mi faceţi un mare rău!” s-a rugat el. Părintele
Izverceanu atât aştepta. I-a zis autoritar. ,,-Uite ce este! Nu am timp mult de
discuţii. Ai o singură şansă. Dai aici o declaraţie că-ţi retragi toate
reclamaţiile făcute împotriva preotului din comuna dumneata şi că tot ce ai
scris în acele reclamaţii s-au datorat faptului că nu ai fost bine informat de
subalterni. Faci asta şi mergi în pace, fără grijă!” Bucuros de soluţie,
primarul a scris repede declaraţia, temându-se să nu-şi schimbe hotărârea
inspectorul, l-a salutat şi a ieşit ca glonţul din protoierie. Pe acolo n-a mai
dat şi nici reclamaţii nu i-a mai făcut preotului.
Aşa a reuşit părintele Izverceanu să rezolve un
caz care părea protopopului foarte dificil şi complicat.
*
Rugăciune ciudată. Dragii mei! Multe veţi fi citit în viaţa Dvs. şi
multe rugăciuni veţi fi auzit. Şi eu la fel! Zilele trecute, însă, am găsit pe
internet o ,,rugăciune”, care m-a dat gata. N-aş fi crezut că există aşa ceva.
Nu ştiu cine a compus-o, dar veţi vedea şi Dvs., că, după ce vă umflă râsul, vă
opriţi în loc şi ziceţi: ,,Nu cumva ăsta o avea dreptate?” Iată ,,rugăciunea”:
,,De-ar
fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai
deştepţi de pe Pământ
Au fost
întotdeauna … PROŞTII!
Nu te
ruga la ursitoare
Să-ţi
facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine
urlă-n gura mare:
,,Iubite
Doamne, fă-mă… PROST!
De ce să
tragi ca la galeră,
Să-nveţi
atâtea fără rost?
De vrei
să faci o carieră,
Ajunge
numai să fii ….PROST!
În lumea
asta cu de toate,
Unde
se-nvaţă contra cost,
Păcat că
nici o facultate
Nu dă
diplomă de…PROST!
Avem
impozite cu carul,
Dar
înotăm în sărăcie
Şi ce
buget ar avea statul
Dintr-un
impozit pe… PROSTIE!
Ei sunt
ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i
jicneşti, să nu-i împroşti!
O,
Doamne, de ne-ar creşte grâul,
Cum cresc
recoltele de …PROŞTI!
În lumea
asta răsturnată,
Unde cei
strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii
noştri mor de foame
Şi numai
PROŞTII sunt deştepţi!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare, astfel: Domnul Ion Cazacu din Galați: 500
lei; Domnul Michescu Nelu-Cristinel din Puținei(MH): 250 lei; Domnul Bobiț Marius din Tr. Severin și Familia Caragea din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna Popovici-Cătăuță Milena din
Tr. Severin: 90 lei; Doamna Mehedințu Elena
din Tr. Severin: 80 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică
a satului Bârda, Domnul Avoc. Ion
Viorel-Claudiu din Bolintinul Vale(IF): câte 50 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În ziua de luni, 14 iulie, am făcut o vizită la Azilul de la Ciovârnășani
împreună cu Domnul Dima Vasile, epitrop,
și Domnul Pătrulescu Petre. Cu acel
prilej am dus câteva lucruri de care au avut nevoie, astfel: două uși, 50 m furtun; 3 dulapuri cu
rafturi și 6 neoane cu corp, de tavan. Orice donație este binevenită!
*
La Azilul de la
Ciovârnășani ar mai fi necesare cinci uși. Acestea ar costa 7.500 lei.
*
Parohia Cernele
II din Craiova a obținut aprobare să construiască biserică. Ne-a cerut ajutor.
Acolo este preot paroh Părintele Hogea Sebastian, care desfășoară acolo o impresionantă
activitate misionară. Mulți dintre noi își amintesc când, în urmă cu mai mulți
ani, Părintele Hogea fiind preot în Spania, a trimis în repetate rânduri
ajutoare de toate felurile enoriașilor Parohiei Malovăț. A venit vremea să-i
dăm și noi o mână de ajutor! Păi nu?
*
Excursii. În ziua de
vineri, 25 Iulie, parohia noastră
organizează o excursie – pelerinaj la Mănăstirea
,,Sf. Ana” de la Orșova, cu prilejul hramului(Sf. Ana). Parohia Malovăț
suportă cheltuielile de deplasare. Așadar, cine vrea să meargă, nu are de
plătit nimic pentru transport.
*
În ziua de joi,
21 August, parohia noastră
organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Bistrița – Mănăstirea
Horezu- Rm. Vâlcea – Mănăstirea Curtea de Argeș – Mănăstirea..........- Craiova
– Tr. Severin – Bârda. Costul este de 80
lei/persoană.
*
Zâmbete. ☺ Bicicliștii sunt un real pericol pentru economie:
nu cumpăra mașină, benzină, asigurare; nu plătesc la spălătorie, parcarea, ...;
și, pe deasupra, mai sunt și sănătoși! ☺Pune
guvernul să conducă deșertul Sahara și în 5 ani vei vedea că e lipsă de nisip
...! ☺ Test de iubire. Închide soţia şi căţelul într-o debara şi când deschizi
debaraua, fii atent să vezi cine se bucură mai mult că te vede! ☺Umblă vorba că
femeile măritate se simt mai bine în zilele fără soţ…☺ Noua lege împotriva
hărţuirii ar trebui să prevadă sancţiuni grele pentru cei care trimit
fotografii din vacanţă colegilor aflaţi la muncă. ☺Cică poliţia s-a infiltrat
atât de profesionist într-un clan de interlopi, că la un moment dat clanul a
rămas format numai din poliţişti! ☺Am luat o pungă cu sare de Himalaia, pe care
scrie că s-a format în urmă cu 250 de milioane de ani, dar expiră în patru
luni!
*
Apel. Rugăm pe enoriașii parohiei noastre să binevoiască să participe la curățenia celor două cimitire. Astfel, la Malovăț, acțiunea se va derula în ziua de sâmbătă, 16 August, iar la Bârda, sâmbătă, 23 August.
*
Program. În cursul lunii August
avem următorul program de slujbe: 2 Aug.(Bârda-Malovăț);
3 Aug.(Malovăț); 6 Aug.(slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 12); 9 Aug.(Malovăț-Bârda);
10 Aug.(Bârda); 12 Aug.(spovedit și împărtășit la Bârda, la biserică și în sat); 13 Aug.( (spovedit și împărtășit adulții
la Malovăț, la biserică și în sat); 14
Aug. spovedit și împărtășit copiii la Malovăț); 15 Aug. (Pomeniri la Bârda, la ora 7; slujbă la Malovăț); 16 Aug.(Malovăț-Bârda); 17 Aug.(Malovăț); 23 Aug.(Malovăț-Bârda); 24
Aug. (Bârda); 29 Aug.(Pomeniri
la Bârda, la ora 7; pomeniri la Malovăț,
la ora 8; slujbă la Schitul Topolnița); 30
Aug. (Malovăț-Bârda); 31 Aug.(Malovăț).
În restul timpului, la orice oră din zi
sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu