Nicolae Dima: Națiune și Naționalism

În loc de motto: In timpul celui de al doilea razboi mondial, Ana Pauker, care era comunista refugiata in URSS, era trimisa de sovietici prin diferite lagare de prizonieri romani sa-i inroleze in divizia Tudor Vladimirescu. Ea le vorbea despre avantajele comunismului: „Fabrici si uzine pentru muncitori, gospodarii colective pentru tarani, locuinte construite de stat, asistenta medicala gratuita, etc. Si ii intreba arogant pe prizonierii nationalisti: Ce inseamna nationalismul vostru? Și i-a raspuns un ofiter roman: „Naționalism este ceea ce simt eu când privesc la Cetatea Neamțului și tu n-ai să simti niciodata…”.

Biblia vorbeste despre semintii; familii si neamuri inrudite care vor fi chemate impreuna la judecata din urma.

Natiunile moderne reprezinta vechile semintii biblice adaptate la timpurile noastre. Pentru cei care cred in Biblie, si ma refer in special la crestini, natiunea devine o veriga cruciala intre pamant si cer. Iubirea cristica prin care tindem spre eternitate inseamna toleranta si acceptarea tuturor. Avem datoria sa ne iubim familia, sa ne ajutam semenii si sa acceptam strainii din mijlocul nostru care au ganduri curate fata de noi. Inainte de a ajunge insa in eteritate, trebuie sa ne organizam aici pe pamant. Si asa cum se spune, „pana la Dumnezeu te mananca sfintii”.

Neamurile biblice au devenit natiunile moderne de azi si acestea s-au organizat intodeauna si continua sa se organizeze teritorial, social si politic. Ele avanseaza stiintific si tehnologic, isi explica ratiunea de a fi in mod filozofic, si isi cauta un loc propriu in lume. Daca politica ne tine impreuna aici pe pamant, religia ne leaga de lumea de dincolo si de constiinta suprema a universului. Si constiinta suprema pe care noi o numim Dumnezeu, s-a dezvaluit oamenilor prin revelatii si pentru crestini prin Iisus. Noi, românii, suntem majoritatea crestin-ortodocsi si valorile cristice reprezinta piatra de temelie a purtarii noastre morale si a credintei noastre spirituale.

Pe de alta parte, natiunile sunt comunitati stabile si de lunga durata care ghideaza popoarele spre implinire materiala si intelectuala aici pe pamant. Este posibil ca natiunile sa se contopeasca cu timpul in grupari mai largi, asa cum s-a intamplat in America. S-ar putea dori si in Uniunea Europeana, dar probabilitatea e foarte mica. Este, de asemenea, posibil ca intreaga umanitate sa ajunga la constiinta universala, dar ar fi o utopie care nu apartine conditiei telurice in care existam. Toate aceste considerente ma determina sa ma concentrez pe rolul natiunilor in general si pe soarta natiunii noastre in mod special.

Stramosii nostri proto-români au locuit pe o arie vasta care in antichitate se intindea din Balcani pana in Polonia si din Italia pana in muntii Caucaz. Exista documente si vestigii in acest sens. Unele asemenea mici comunitati care fac parte dn latinitatea est-europeana inca mai exista, dar fiind separate de matca principala a natiunii sunt in curs de disparitie. Aceste comunitati ar trebui studiate si sprijinite inainte de a fi prea tarziu.

România interbelica a facut acest lucru infiintand scoli si licee românesti in Grecia si Albania pentru verii nostri aromâni. Tara comunizata de sovietici a intors insa spatele minoritatilor românesti si armânesti din Balcani. Pentru macedo-românii suntem singurele lor rude apropiate si au nevoie de sprijinul nostru. Noi i-am abandonat!

Este foarte util sa reamintim generatiei tinere de azi ca România moderna a fost infaptuita dupa primul razboi mondial in urma Tratatului de Pace de la Paris. Tratativele si deciziile finale s-au bazat pe documente si dovezi de netagaduit asupra teritoriilor locuite predominant de români. Noile hotare adunau la un loc majoritatea conationalilor nostri. Numerosi confrati au fost lasati insa in afara României ceea ce l-a determinat pe marele savant Nicolae Iorga sa afirme ca România este o tara inconjurata de români.

Intr-adevar, in tarile vecine, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria si Ucraina, au ramas sute de mii de etnici români. Si cum i-au tratat vecinii nostri pe acei confrati? Cu rautate! Si practic, asa ii trateaza si in ziua de azi.

Bulgaria, de exemplu, nu recunoaste minoritatea etnica de români de la sud de Dunare; Serbia nu-i recunoaste pe valahii din Timoc; Ungaria recunoaste doar unele mici comunitati; iar Ucraina face eforturi rautacioase sa-i deznationalizeze. De ce atata dusmanie?

Pentru ca vecinii se tem de adevar: au navalit peste localnici si le-au luat pamanturile, le-au interzis limba, le-au mutilat identitatea. Adevarul doare, dar fara sa-l admitem e foarte greu sa realizam o reconciliere etnica reala si solida. E ca si cum am construi o casa pe nisipuri miscatoare…

Altfel, cand românul e mai catolic decat papa devine mai prost decat mutul satului. De fapt, mutul nu e deloc prost, el nu poate vorbi. Ce scuze au actualii nostri guvernanti? Chiar si unii fosti comunisti s-au trezit din somn si si-au adus aminte ca sunt români. Ce se intampla cu guvernantii post-decembristi? Eh, aici e buba, si buba are radacini adanci!

Asa cum am mai scris, la scurt timp dupa ocuparea tarii de catre trupele sovietice, KGB-ul a trimis nou-infiintatei Securitati din tara instructiuni secrete si concrete prin care indicau cum sa distruga vechea societate si sa preia conducerea României.

Eminescu a incondeiat perfect acest tip de indivizi lacomi si saraci la minte:

„Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!

Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,

Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,

Toți se scurseră aicea și formează patrioții,

Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,

Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!

Prea v-ați arătat arama sfâșiind această țară,

Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,

Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteți – niște mișei!

Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;

Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.

Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,

Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”

(Mihai Eminescu – Scrisoarea III ~ fragment)

La ce ne mai putem astepta? Sa speram ca societatea se va regenera de la sine si ca urmatoarea generatie de români isi va aduce aminte de dragostea de tara, de etica umana, de morala crestina. Altfel, numai o catastrofa mondiala mai poate salva si tara si lumea de azi… ce ar mai ramane din ele.

Pana atunci, vecinii nostri ucrainieni continua sa-i persecute si sa-i deznationalizeze pe românii din Bucovina de Nord si din Bugeac, iar ungurii, mai versati decat ucrainienii, fac eforturi vizibile sa-i deznationalizeze pe românii din Transilvania. Aici trebue facut insa un studiu special deoarece altfel riscam sa redevenim iobagi in Transilvania si sa ne pierdem tara.

Stimati cititori, eu admit ca sunt ancorat in valorile trecutului, dar ce mai ramane din noi daca pe zi ce trece devenim si mai obsedati de interese materile si uitam de radacinile noastre umane, crestine si romanesti?

Suntem crestini, dar suntem si romani. Nationalitatea este o camasa frumoasa care ne imbraca sufletul, si nationalismul crestin este ceea ce mentine nationalitatea si frumoasa si curata. Sa ne ingrijim si sa ne respectam natiunea!

Suntem români si punctum! Ne-a spus-o Eminescu.

Si in incheiere imi amintesc cateva versuri dintr-o poezie de inchisoare scrisa de un poet aflat in detentie. Am invatat poezia la Aiud prin 1957 cand aveam 21 de ani. Cum poti sa uiti asemenea versuri?

Cred intr-unul Dumnezeu Tatal Ziditorul, dar mai cred si’n neamul meu infratit cu dorul.

Cred intr-unul Duhul Sfant Martor al zidirii, Domn in cer iar pe pamant, candela iubirii.

Cred in cel Cucificat Simbol al iertarii, dar si’n cei care’au jurat dezrobire tarii…

Cu varianta:

Cred într-unul Dumnezeu,

 

Tatăl ziditorul,

dar mai cred și-n neamul meu,

înfrățit cu dorul.

 

Cred în sfinți, dar și-n voinici,

cred în flori și-n cremeni,

căci tăcuții mucenici

cu haiducii-s gemeni.

 

Dar mai cred că într-o zi,

aspru, din furtună,

neamul meu se va trezi

cu securea-n mână.

 

Și-atunci ierte Cel din cer

liftele spurcate,

căci prin sânge și prin fier

ne-om croi dreptate.

 

Cred într-unul Dumnezeu,

Tatăl ziditorul,

ce-a-nfrățit în neamul meu

sfântul crez cu dorul!

 

Autor: Prof. Dr. Nicolae Dima,

USA, Iulie 2025

Sursa: https://anonimus.ro/2025/07/natiune-si-nationalism/