Astăzi, toată lumea vorbește de închinare, dar nimeni nu se mai închină. Închinare în stânga, închinare în dreapta, dar nu cu inima, nu cu faptele. Există o închinare falsă și sărituri pe ritm de muzică, precum la cultele neoprotestante. Muzica lor este departe de ceea ce numim noi muzică sacră, cântare psaltică. De fapt ei au transformat biserica într-un club, unde se adună, cântă și dansează. Ei susțin că acesta este un mod de închinare lui Dumnezeu. Ori, închinarea presupune altceva. Cui se mai închină oamenii, astăzi?
Oamenii s-au închinat lui Dumnezeu de la începutul istoriei. Adam și Eva aveau comuniune, în mod curent, cu Dumnezeu în grădina Edenului (Gen. 3,). Cain și Abel au adus amândoi jertfe Domnului (Gen. 4, 3-4); urmașii lui Set au chemat „Numele Domnului" (Gen. 8, 20). Avraam a ridicat pe întinsul țării altare de închinare la Dumnezeu pentru arderile de tot (Gen. 12, 7-8) și a stat de vorbă cu Domnul în mod apropiat (Gen. 18, 23-33). Uneori, oamenii s-au rătăcit închinându-se la idoli, după care s-au întors la Dumnezeu. Vechiul Testament cuprinde perioade când oamenii s-au închinat la idoli, dar și perioade când oamenii s-au închinat lui Dumnezeu. Oamenii s-au închinat lui Dumnezeu, dar și sfinților lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat mai mare importanță unor oameni ca prorocul Ilie, prorocul Moise, prorocul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii s-au aplecat și s-au închinat prietenilor apropiați ai lui Dumnezeu, numiți sfinți.
Apostolul Pavel descrie perfect închinarea adevărată: „Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească. Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun, și plăcut și desăvârșit." (Romani 12, 1-2) Închinarea este un act de credință, este un act de venerare și respect profund adresat divinității. Închinarea în duh și adevăr este închinarea centrată pe Dumnezeu. Cea mai înaltă formă de închinare este respectarea poruncilor dumnezeiești.
În vechime, închinătorii nu trebuiau să predea lui Dumnezeu întreaga lor ființă, ci numai niște bunuri materiale exterioare lor, în timp ce Hristos ne cere să ne predăm Lui cu toată ființa noastră, pe El nu-l interesează lucrurile materiale. Iisus Hristos a schimbat vechile rânduieli religioase, în sensul că nu mai trebuie să mergi zeci sau sute de kilometri și nici să aduci jertfe de sânge de animal sau pasăre. Nu. Acum este mult mai simplu și mai ușor pentru credincioși, care nu trebuie decât să-i predai inima lui Hristos. Slavă lui Dumnezeu, avem atâtea biserici și mănăstiri unde ne putem închina lui Dumnezeu. Mai mult, ne putem închina, oriunde și oricând, pentru că Hristos este pretutindeni. Ne putem ruga în pustie, acasă, pe stradă, în autobuz sau mașină, la serviciu, în vacanță etc. Iată că această oportunitate de a ne ruga în tot locul, nu face altceva decât să scoată în evidență gloria lui Dumnezeu.
Sfântul Chiril din Alexandria a scris pe la anul 430 d. Hr. două cărți mari, tocmai ca să arate că închinarea cu Duhul și cu Adevărul este opusă închinării din Vechiul Testament, care consta în aducerea de jertfe de animale în templul din Ierusalim. Hristos ne-a despovărat de aceste jertfe, aducându-Se pe Sine ca jertfă, nesfârșit mai prețioasă decât toate acele jertfe de animale, căci nu putea sângele de tauri și de viței să curețe conștiințele cum poate să curețe sângele lui Hristos.
Așadar, noi, astăzi suntem fii ai lui Dumnezeu în duh, prin Fiul. Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duhul. Treime Sfântă, slavă Ție. Închinându-ne în duh și în adevăr vom simți mult mai bine comuniunea cu Tatăl, cu Fiul și cu Sfântul Duh și vom înțelege mai bine binecuvântarea Apostolului Pavel: „Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și părtășia Sfântului Duh sa fie cu voi cu toți! Amin.” (II Corinteni 13, 13).
comandor (r) Ștefan Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu