Luni, 21 iulie 2025, începând cu ora 13:00, MansArta Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu Jiu, a gãzduit un dublu eveniment cultural organizat de Cenaclul literar artistic "EXPRESIA IDEII" în colaborare cu Consiliul Județean Gorj prin Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj și Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, cu Liga Scriitorilor Români Filiala Iaşi Nord Est, în parteneriat cu Revista independentă de cultură și de civilizație „Al cincilea anotimp” și cu Biblioteca Multimedia Mariana Bendou. Este vorba despre expozitia de artã plasticã a pictorului bãcãuan Augustin Cojocaru şi volumul de versuri "Confesiuni în templul meu" semnat de Vasile Ruşeţi.
"Biblioteca Județeană "Christian Tell" Gorj a fost reprezentatã cu amabilitate şi profesionalism de bibliotecarele Anca Ştefan şi Adriana Tivig. Adriana Tivig, specializatã în artã plasticã, a avut un aport deosebit în aranjarea lucrãrilor pe pereţi si pe şevalete astfel încât sã se armonizeze cât mai bine atât cromatic cât şi tematic.
Atmosfera întregului eveniment maraton a fost mai mult decât caldã însã nicidecum datoritã temperaturii ridicate de afarã ci mai ales datoritã spiritului aprins şi optimist al participanţilor.
Evenimentul a fost moderat de Prof. Mariana Bendou, artist plastic, scriitor membru LSR, critic şi promotor cultural, fondatoarea mişcãrii culturale postdoimiiste "EXPRESIA IDEII" şi fondatoarea revistei culturale "Al cincilea anotimp".
Au participat poeţi şi scriitori, jurnalişti şi interpreţi muzicali, dupã cum urmeazã: Profesor dr. Lazãr Popescu , scriitor membru USR, prof. Ion Trancãu, scriitor şi critic literar, doctor Victor V. Fometescu, scriitor şi epigramist, ilustru om de culturã, ing. Marius Iorga , scriitor , Preşedinte al Cenaclului literar "Columna" din Tg.Jiu, Gigi Buşe, scriitor şi jurnalist membru UZPR, Preşedinte al Asociaţiei "Cultul Eroilor-Regina Maria", Filiala Gorj, membru de onoare al revistei "Al cincilea anotimp", Iolanda Mihaela Mirea, scritor membru LSR şi jurnalist, fondatoarea ziarului "Tribuna Olteniei", Dorel Neamţu, poet şi jurnalist, membru UZPR, poeta Mariana Alexandru, poetul şi textierul (romanţe!) Gelu Dobrescu, poeta Maria Sângerean-Sibioara, graficianul Marian Cristian Gorun, scriitor membru LSR, poeta Magdalena Rãdulescu, poeta Luminiţa Sãceleanu, membrã a Asociaţiei "Uniunea Femeilor Gorjene", poeta Luminiţa Cruceru, poeta Rodica Sturzu, poeta Victoria (Vali) Sorea, prof. Mãdãlina Cucãilã, pastorul Cornel Dafina, cantautorul Emilian Ionici, Vasile Ionescu, membru al Asociaţiei "Cultului Eroilor Regina Maria", Filiala Gorj, interpreta muzicalã Bianca Hodolean şi participanţi ocazionali precum pensionara Dima Fevronia sau Vasile Bãcoi.
Pe simezele MansArtei bibliotecii, pictorul Augustin Cojocaru a expus 25 de lucrari de artã plasticã, în mare parte de inspiraţie religioasã, având mãrimi diferite şi realizate în tehnici de lucru diferite. Una dintre ele, intitulatã "Reverberaţii" a fost selectatã şi prezentatã chiar şi pe afişul evenimentului.
Pe tablele inteligente din salã, s-au proiectat imagini ale lucrãrilor de artã executate de pictorul Augustin Cojocaru, s-au interpetat melodii vocale şi la chitarã (de cãtre Bianca Hodolean, Emilian Ionici şi Cornel Dafina), s-au recitat versuri şi s-au fãcut aprecieri critice asupra lucrãrilor de artã şi a cãrţii prezentate.
Poeţii şi scriitorii prezenţi la eveniment au fãcut schimburi de cãrţi şi de autografe.
S-au legat frumoase prietenii culturale şi s-au pus bazele unor viitoare colaborãri .
S-au acordat diplome din partea organizatorilor.
Ca un element inedit şi demn de luat în seamã a fost faptul cã, la acest eveniment cultural, s-au întâlnit mai multe grupãri literare : Cenaclul virtual "EXPRESIA IDEII", Cenaclul "Columna" din Tg.Jiu şi grupul literar "Ioan Dan Bãlan" reprezentatã de poeţi din Petroşani şi Deva dar şi LSR sau USR.
În cuvântul sãu de deschidere, moderatoarea Mariana Bendou a mulţumit biblio-tecii şi participanţilor şi apoi a prezentat CV-ul şi lucrãrile pictorului bãcãuan: " În ceea ce priveşte lucrãrile pictorului Augustin Cojocaru, aş putea spune cã sunt în principal lucrãri de inspiraţie religioasã , mai mult sau mai puţin stilizate, oscilând între arta naivã şi cea academicã ; înclin sã cred ca acesta şi-a gãsit încã drumul. Mai degrabã, pânã acum a fost preocupat mai mult sã demonstreze cã poate şi cã, mai ales, poate orice în materie de artã (dumnealui fiind şi un sculptor renumit) . Oricum, existã un anumit grad de abstractizare a realitãţii exprimate, o insistenţã pe pe linii şi pe combinaţiile de culoare care traverseazã epoci şi curente . Este o pictura analiticã ce invitã la meditaţie şi la evoluţie, este o picturã între sobru şi permisiv. " Tot despre acest pictor au mai vorbit profesorul Ion Trancãu (" Pictura sã fie ca poezia!)" şi prof.dr. Lazãr Popescu ("Am sesizat ceva abstract ca a lui Kandinski, dacã nu mã înşel şi am remarcat o oarecare stranietate care îmi aminteşte de pictura metafizicã a lui Giorghio de Chirico")
În ceea ce priveşte volumul de versuri al lui Vasile Ruşeţi, doctorul Victor V. Fometescu a precizat : "S-ar putea ca Vasile Ruşeţi sã devinã un creator complex şi plurivalent pentru cã are aceastã seninãtate şi sinceritate de aplecare asupra actului cultural" , poeta Magdalena Rãdulescu a apreciat cã "Vasile Ruşeţi este idealist şi foarte frumos de citit; sensibilitatea lui atinge nişte cote maxime" iar Cristian Marian Gorun, cel care a realizat coperta cãrţii, a ţinut sã sublinieze urmãtoarele: "Îl felicit pe Vasile Ruşeţi pentru cã a ales ca sã scrie o carte despre tineri pentru cã, din nefericire, se scrie încã foarte puţin pentru aceastã categorie socialã deşi problematica acestora, mai ales a adolescenţilor, este vastã şi complexã. Sufletul frãmântat al unui tânãr rãmâne adeseori o enigmã pentru cei din jur şi prea puţini tineri se mai gândesc astãzi ca sã îşi punã sufletul pe o hârtie, fie ea paginã de jurnal sau de carte. Iar tehnologia acapareazã totul."
Opinia participanţilor a fost unanim pozitivã apreciind nu doar modul de organizare a evenimentului şi ineditul lui ci, mai ales, faptul cã desfãşurarea acestuia a fost interactivã; fiecare s-a putut prezenta şi exprima dupã bunul plac. (M.B.)

.jpeg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu