luni, 28 iulie 2025

Scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan

„Am citit cu îngrijorare apelul transmis de echipa «Graiul Maramureșului», singurul cotidian tipărit care mai există în județul nostru. Un ziar cu peste 35 de ani de istorie, care a crescut odată cu noi, care a fost acolo în fiecare dimineață cu știri corecte, povești din satele noastre, cu oameni simpli și frumoși.

Acum, din cauza unor decizii reci și cinice care ridică prețul distribuției prin Poșta Română, acest ziar riscă să dispară. Ar fi o pierdere uriașă pentru Maramureș. Pentru cei care nu au internet, pentru bătrânii de la sate care își beau cafeaua cu ziarul în față. Pentru generații întregi care au crescut cu «Graiul» pe masă. Mă voi adresa ministrului Finanțelor și premierului Ilie Bolojan și le voi cere să intervină, pentru că aici nu vorbim doar despre o firmă, ci despre identitatea unui județ, despre memoria și vocea oamenilor noștri.

«Graiul Maramureșului» e mai mult decât un ziar, este o parte din noi. Iar eu nu pot și nu vreau să fiu martor tăcut la stingerea unei astfel de lumi și mă voi implica. Pentru că mai cred în lucrurile făcute cu suflet și cu adevăr”.


GABRIEL VALER ZETEA

Președintele Consiliului Județean Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu