"Mi-am dorit o mașină..."

Versurile acestui cântec îmi stăruie în minte de ani buni. Da, mi-am dorit o mașină! Orice mașină. Prin anii '70 îmi doream un Trabant, apoi o Dacie și mai apoi un Oltcit.Dumnezeu a vrut altfel. Mi-a dăruit o mașină, gratis, prin 1996. Avea să fie un Lăstun 500...roșu cu, 576 km la bord. N-avea rodajul făcut deși fusese produs în primăvară lui' 89.

Doamne ce mândru eram de ea! Toată lumea râdea de mașină mea:- Dă-te bă jos din cârcăiac! Ce bă, ți-ai luat dispozitiv de gonit țânțarii?! Chestia asta are ștergător de parbriz?

Dar eu o iubeam...era a mea. Doamne ce-o mai spălăm, ce-o mai curățam și spălam! Era iubita mea cu acte în regulă.

Când eram copil toți copiii când erau întrebați ce vor să se facă când vor fi mari răspundeau cu: doctor, inginer, cosmonaut, aviator, profesor. Eu, săraca mama intra în pământ de rușine, spuneam vă vreau să mă fac șofer.

-Cum mamă șofer, eu vreau să te faci doctor?!

E o meserie frumoasă și respectată...m-aș mândri și eu cu tine?!

-Bine mamă, am să mă fac șofer doctor, e bine așa?! Și o să am grijă de tine. Când o să fii bolnavă o să te iau în brațe și o să te pun în mașină să te duc la mine la spital. Că fiecare doctor are spitalul lui, nu e așa?

Și mama lacrima. Mă lua în brațe, mă săruta și mă căina ca pe mort.

-Să nu mai spui niciodată că vrei să te faci șofer! Să spui că te faci doctor sau arhitect! Auziși?!

Ce să aud...gândul meu era la condus mașini.

Până la urmă, pe la cinci ani, am reușit să conduc. Eram la cămin, așa se numeau grădinițele cu orar special, iar șoferul, un tablagiu de miliție care avea treabă la directoarea Cioroianu, a lăsat motorul pornit cu cheile în contact. Era un Gaz nou cu prelată. Încă era nou...după ce am urcat eu în el și l-am proptit în gardul de beton al grădiniței, nu mai era nou.

Noroc că mașina a rulat doar trei metri până în gard. Zdrăngănit de tinichele, abur ca de locomotivă de la radiatorul spart. Eu nu aveam nici pe dracu. Sau poate-l aveam și nu știam!

Toată lumea afară: șofer, directoare, îngrijitoare, medic, asistente, câțiva copii. Și toată lumea își făcea cruce. Eu reușisem să-mi împlinesc visul. N-am așteptat ca ceilalți să mă fac mare...eram pus pe fapte mari.

La câteva luni, după, dar asta este o altă poveste, am fugit de la grădiniță. Era o grădiniță săptămânală și ai mei mă luau acasă doar sâmbăta seara. Iar mie mi se făcuse dor de mama așa că am fugit acasă. Știam drumul...dar nu am întrat în casă. Mi-era frică, facusem ceva rău și nu aveam nici cheia de la poartă. Stăteam ascuns după gardul vecinilor și urmăream intrarea în curtea noastră. Lume, agitație, milițieni, vreo doi, mama plângând, vecinii agitați...și Țuțu alergând zăbăuc printre oameni.

Augustin JIANU

Pentru cântec accesați https://www.youtube.com/watch?v=3dfIM7dQJTM