vineri, 22 martie 2013

SE ÎNTÂMPLĂ LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PETRE DULFU” BAIA MARE



Luni, 25 Martie

ora 15, Holul Mare
Asociația YMCA Baia Mare organizează expoziția de pictură realizată de Sonia Dauvergne (voluntar din Franța în cadrul Serviciului European de Voluntariat) și Luminița Conaloș. Evenimentul face parte din proiectul „Breaking the Walls”, finanțat în cadrul programului european „Tineret în acțiune”.

ora 15, Sala de Conferințe
Asociația Interact Baia Mare organizează un Concurs de oratorie.

Miercuri, 27 martie

ora 16, Salonul Artelor
Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu Baia Mare în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş organizează conferinţa „Creativitatea – un accesoriu obligatoriu în predare”.
Conferinţa se adresează cadrelor didactice din învăţământul preşcolar.

Joi, 28 martie
ora 13, Sala de Conferințe

Institutul Cultural Român în colaborare cu Biblioteca Județeană și Colegiul Național „Mihai Eminescu” organizează o activitate ce marchează 80 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu.
ora 12, Salonul Artelor
Uniunea Sindicală Teritorială - Filiala Județeană Maramureș a Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN în colaborare cu Sanitas Maramureș și Blocul Național Sindical – Filiala Maramureș organizează conferința cu tema: „Dialogul social - suport pentru dezideratul descentralizării, în raport cu nevoile şi interesele cetăţenilor”.
Acest eveniment are loc în contextul reformei administrativ teritoriale a României şi măsurilor de reorganizare a sistemului sanitar din România, prin care se intenţionează desfiinţarea Direcţiilor judeţene de Sănătate Publică precum şi a Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate.
Vor fi invitaţi să participe la conferinţă membrii Comisiei de dialog social constituită la nivelul judeţului Maramureş, precum şi reprezentanţi ai următoarelor instituţii şi organizaţii: Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică Maramureș, Agenţia Județeană de Ocupare şi Formare Profesională Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare, managerii spitalelor din raza municipiului Baia Mare, serviciile publice (Poşta Română), societatea civilă.

ora 16, Salonul Artelor
Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu Baia Mare în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş organizează conferinţa „Creativitatea – un accesoriu obligatoriu în predare” dedicată învăţătorilor.

Sâmbătă, 30 Martie

ora 11, Salonul Artelor

Va avea loc lansarea cărții „Vers InVers” semnată Ioan Dumitru Horoba și Alexandru Gabriel Buican. În acest context artistul Emeric Imre va susține un recital special, iar publicul va fi invitat să participe la un spectacol interactiv de poezie închinat memoriei lui Nichita Stănescu.


Ştefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu