Reprezentanţa Comisiei Europene a aprobat planul de activităţi pentru 2014 al Centrului regional Europe Direct Transilvania de Nord. Astfel, serviciul de informare pe teme europene oferit de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest va continua să-şi îndeplinească misiunea de a promova o cetăţenie europeană activă şi informată şi la anul, în cadrul celui de-al doilea mandat al său (după cel din 2009-2012), cel pentru perioada 2013-2017.
În 2013, Centrul a funcţionat ca o adevărată „linie verde”
între comunităţile locale din regiune şi Comisia Europeană. Astfel, pe de o
parte personalul centrului a informat permanent publicul cu privire la
subiectele europene la zi şi a oferit răspunsuri la orice fel de întrebări pe
teme europene venite de la cetăţeni din toată regiunea, iar pe de altă parte,
Centrul a transmis întrebările şi opiniile cetăţenilor direct la Bruxelles.
Pe parcursul anului, Centrul
regional Europe Direct Transilvania de Nord a organizat mai multe evenimente
dedicate elevilor, studenţilor, jurnaliştilor, altor reţele de informare ale
Uniunii Europene s.a. Scopul acestor activităţi a fost comunicarea şi creşterea
gradului de conştientizare a publicului asupra chestiunilor legate de
politicile europene în general şi asupra priorităţilor anului, în special:
criza economică, agenda cetăţeanului, alegerile europarlamentare din 2014 s.a.
Între cele 7 evenimente la care au participat în total circa
600 de persoane, amintim: Clubul
Copiilor „Ora de Europa” (februarie, noiembrie), Dezbaterea regională pentru
jurnalişti „Agenda Cetăţeanului şi Alegerile europarlamentare 2014” (septembrie), „Ziua
Europei” (9 mai). În plus, reprezentanţii Centrului regional Europe
Direct Transilvania de Nord au răspuns prezent la invitaţiile altor entităţi,
susţinând prezentări şi speech-uri, spre exemplu în cadrul seminarului de
instruire pe tematica EURES dedicat personalului nonEURES, al AJOFM/ALOFM
(martie). De asemenea, la sediul Centrului şi al ADR Nord-Vest au fost
organizate zilele porţilor deschise în cadrul cărora am primit vizite ale
grupurilor de tineri, spre exemplu cea a studenţilor Universităţii Oradea
(noiembrie).
Desigur, personalul Centrului a acordat asistenţă
Reprezentanţei Comisiei Europene şi Biroului Parlamentului European din România
prin participarea la sondaje, contribuţii la publicaţii, co-organizarea de campanii
de informare, dintre care amintim „Perspective
referitoare la situaţia locurilor de muncă, la nivel european şi naţional”, co-organizată cu Biroul Parlamentului
European (septembrie).
Centrul
regional Europe Direct Transilvania de Nord a înregistrat şi un mic succes pe plan naţional, câştigând premiul cel
mare la categoria „Cel mai bun eveniment dedicat unui public ţintă specific” în
cadrul unui concurs de comunicare organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene
pentru centrele Europe Direct.
Este de menţionat buna colaborare
a Centrului regional Europe Direct cu Reprezentanţa Comisiei Europene în
România, Biroul Parlamentului European în România, Prefectura Cluj, Primăria
Municipiului Cluj-Napoca şi Centrul de Cultură Urbană Casino, Institutul
Francez din Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai şi UBB Radio Online,
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Asociaţia Profesioniştilor în Presă Cluj, BisNet
Transylvania, Reţeaua multiplicatorilor REGIO, alte centre Europe Direct.
Pentru
2014 Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord îşi va concentra în
continuare activităţile pe oferirea serviciului de informare a publicului larg
şi pe organizarea de evenimente dedicate elevilor şi studenţilor, jurnaliştilor
dar şi potenţialilor beneficiari ai fondurilor europene 2014-2020.
Contact:
Lia Valendorfean, coordonator
Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord
(Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest)
tel: +40-264-431550, fax: +40-264-439222,
e-mail: europedirect@nord-vest.ro, comunicare@nord-vest.ro
http://europedirect.nord-vest.ro/ , www.nord-vest.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu