Care este menirea Educaţiei în România?

Educaţia rămâne cel mai zdruncinat domeniu – de prea multe idei, opinii, măsuri de reformă, de contrareformă. Un domeniu unde, indiferent de studii, de pregătire profesională, de experienţă, personaje ale momentului au mereu modificări de propus şi, mai grav, chiar de făcut. Fără patetisme şi formule melodramatice, trebuie să recunoaştem că suntem incapabili să decidem ce ne propunem cu educaţia generaţiilor actuale şi a celor care urmează să vină. Există doar idei la bucată, iar fiecare iniţiator de idee nu se lasă până când nu produce şi o lege. Dar nimeni din cei care modifică aleatoriu regulile în Educaţie nu răspunde la întrebarea simplă, în aparenţă, dar esenţială: care este menirea educaţiei în România? Ce vrem să facem cu copiii noştri? Individual, putem răspunde şi ne putem salva, dar asta nu înseamnă că am răspuns în numele societăţii din care fac parte aceşti copii şi în care s-ar putea, totuşi, să trăiască.  Recent, s-a reluat tema introducerii uniformei şcolare. Mai nou, unii au găsit că studierea limbii latine în clasa a VIII-a e de prisos şi că ar fi indicat să introducem, într-un orar oricum supraaglomerat, discipline noi. Motivaţiile pentru propuneri pot fi decente sau de bună credinţă, dar asta nu va determina îmbunătăţirea calităţii actului educaţional. Pentru că sunt doar felii de idei care nu formează un tort unitar. Mai expresiv: e ca si cum ai alcătui un tort din felii luate din torturi diferite ca aspect şi compoziţie. 

De ce introducem uniforma şcolară?

 Una dintre motivaţii e atenuarea diferenţelor sociale dintre copii. Poate că e nevoie de ştergerea acestor diferenţe. Ne putem da cu părerea, fiecare după experienţa şi educaţia proprie. Dar, dincolo de această dezbatere socializantă, trebuie să aşezăm orice măsură într-un cadru mult mai extins. A decis şcoala românească, pe baza unor studii de specialitate, că trebuie să pregătească o generaţie uniformă, cu cât mai puţine discrepanţe sociale? Să fim egali şi solidari, în primul rând, şi apoi, liberi? Cum decidem că avem nevoie de această uniformă?  Ori prin această uniformă şcolară se urmăreşte crearea sentimentului de apartenenţă la o comunitate? Îşi propune şcoala să îi responsabilizeze pe elevi faţă de prima comunitate căreia îi aparţin, pentru a putea apoi extrapola această atitudine la comunitatea mai mare care e ţara, apoi Europa, până la valoarea finală - umanitatea? Nu ar fi rău ca şcoala să creeze toţi acei piloni pentru a produce asemenea cetăţeni. Nu ştiu însă dacă, doar prin uniforma şcolară, percepută de elev mai degrabă ca o sancţiune, vom da aceste valenţe viitorului adult.

 De ce eliminăm latina din programa clasei a VIII-a?

S-a decis cumva că şcoala va fi una prin excelenţă vocaţională, că programa şi curriculum vor fi structurate doar pe elemente de studiu aplicat, practic, fără accente academice, fără noţiuni de cultură şi civilizaţie? Poate fi o opţiune, dar pentru asta nu elimini doar latina, simplifici programa până o cureţi de toate elementele academice, inclusiv noţiuni de matematică intuile în viaţa de zi cu zi, şi propui un învăţământ general bazat pe noţiuni practice, cu tendinţă susţinut vocaţională.  Actualul model şcolar aparţine Prusiei secolului al XVIII-lea. Toate principiile actuale – împărţirea în ciclul primar şi secundar, structura zilei şi anului de scoală, împărţirea pe ore, a disciplinelor pe materii, obligativitatea educaţiei, finanţarea de la buget, baremul de vârstă pentru începerea scolii, statul care decide cine poate fi profesor, ce se predă în şcoli – au la bază acel model. Pentru acel secol, sistemul a fost revoluţionar, reformator, democratic. Dar statul prusac avea un scop bine definit. Nu a introdus întămplător obligativitatea educaţiei şi nu a rezumat misiunea educaţiei la combaterea analfabetismului, ci a propus ceva pe termen lung: crearea unei pături de mijloc care a avut un rol semnificativ în poziţionarea Germaniei ca una dintre marile puteri industriale. Aceasta le-a fost viziunea şi au urmărit-o într-un crescendo. Salman Khan (nu actorul, ci fondatorul Khan Academy, realizată cu ajutorul lui Bill Gates, absolut impresionat de tehnicile revoluţionare de predare şi învăţare pe care le practică S Khan) face o observaţie importantă: „Sistemul prusac nu avea scopul să încurajeze gândirea individuală, ci crearea de cetăţeni loiali şi uşor de manipulat, care să înveţe să se supună autorităţii, părinţilor, profesorilor, Bisericii şi, în ultimă instanţă, regelui”. Statul prusac aveau un ţel, o gândire, un proiect. Şi, pentru acea perioadă, cu siguranţă aveau sens.  Educaţia diferenţiată, convenţională, pe care se bazează încă sistemul românesc, nu cred că se încadrează într-o „misiune”. Pare inerţial prost şi indisponibil secolului XXI. Cu atât mai mult cu cât acelaşi Khan atrăgea atenţia asupra faptului că dintre toţi copiii care încep şcoala anul acesta, 65 la sută vor avea slujbe care nu s-au inventat încă.

                                                                           Adriana SĂFTOIU