Balada „cultului” poprit

Nu pot să cred că tocmai eu

- un om cu merite de soi –

prin ale sorţii năbădăi

azi sunt tratat ca un gunoi.

C-adică dintr-un decident

în chestiunile de stat,

s-ajung purtat prin tribunal

şi mai la urmă-ntemniţat,

învinuit fără temei

de-abuz, hoţii şi-alte păcate,

când eu dovada am făcut

că numai lucrături sunt toate.

(Este ştiut că pretutindeni

de jertfe-i strictă trebuinţă,

doar astfel jocul de culise

devine pentru vulg credinţă.

Cu-atât mai mult în România

planificatelor ratări,

unde partidele-s doldora

de uneltiri şi de trădări.)

Colegii de partid nu pot

să mă acuze că-s zgârcit –

cutuma respectând, eu totdeauna

tributul l-am plătit cinstit.

Iar juzilor le-am râs în nas

când cu averea m-au luat:

„Averea mea? Păi doar cu leafa

n-am izbutit să fiu bogat,

oricât de mult m-am străduit

prin necurmată cumpătare...

În celelalte nu mă bag

- case, maşini şi conturi valutare –

căci ele sunt zestrea soţiei,

cum actele arată clar:

Este cumva-mpotriva legii

să fii un vrednic gospodar?!”

Nu doar că n-am primit răspuns

la inspirata mea-ntrebare,

dar iată că de câţiva ani

zac printre bestii la răcoare,

gândindu-mă neîncetat

la om şi-a lui zbatere-n van:

Cu cât căderea-i mai de sus,

cu-atâta vulgu-i mai avan!

Aşa, de altfel, îmi explic

a egoismului ‘nălţare –

când binele nu-i preţuit,

de drum îşi vede fiecare...

*

Deşi mă canonesc cumplit

în locul ăsta-ngrozitor,

destinu-mi hâd nu se opune

proiectelor de viitor.

(Ar fi absurd să se opună

Aceluia ce ne-a creat astfel:

Speranţele să moară doar atunci

când omul e chemat la El!)

Dar după triste constatări,

în plan moral mi-am revenit

văzând că dintre foştii mahări

nu-s singurul înzdupăit.

La rândul lor s-au bucurat

- o bucurie cam nătângă –

toţi politrucii camarazi

dreptaci şi de pe partea stângă.

Şi iată-ne pe treabă puşi

c-o patimă întremătoare –

suntem in nuce un partid

şi vroim ţara la picioare,

ca să uităm de-acest afront

prin guvernare ca la carte,

model de cârmuire-n care

descurcăreţii doar au parte.

Aflând de legea întocmită

pentru pungaşi cu ceafa groasă,

că fiecare carte scrisă

scade pedeapsa ruşinoasă,

ne-am pus la urmă semnătura

pe cărţi de alţii concepute,

în acest chip contribuind

la al maculaturii spor pe rupte.

Aşa c-acuma aşteptăm

eliberarea devansată

şi sunt convins că ce-am decis

e pentru noi mană curată.

            Sighetu Marmaţiei,                                                            George PETROVAI

                 24 ian. 2016