Ne plângem că situația demografică a României se află pe un amețitor trend descendent. Ne revoltăm că în Norvegia copiii care au reclamat faptul că au fost bătuți de părinți au fost luați de lângă aceștia (iar unii văd asta ca… un ”atentat” la adresa familiei, religiei și/sau la adresa României). O delegație specială de parlamentari s-au deplasat la Oslo pentru a se documenta, iar alți politicieni se întrec în interpelări și declarații populiste. Fără a le nega dreptul de a face acest lucru, care este însă situația în România? Câtă grijă avem, cu adevărat, de copii? Câtă energie depunem pentru a rezolva problemele ”de acasă”, pentru că datele statistice sunt mai mult decât îngrijorătoare și revoltătoare.
***
Cifrele unui an (ale unui singur an) de abuzuri asupra copiilor
Anual, în România, peste 12.000 de copii sunt bătuţi, abuzaţi emoţional, exploataţi sexual, puşi să muncească sau pur şi simplu sunt neglijaţi grav de către părinţi. În majoritatea cazurilor (93,4%!) aceste abuzuri au avut loc în familie, dar, cu toate acestea, în mai mult de două treimi din cazuri copiii rămân în același mediu în care s-a produs abuzul (familia). Nota bene: statisticile se referă doar la cazurile raportate și nu e așa greu să înțelegem că cifrele reale s-ar putea să fie cu mult mai mari.
Astfel, din datele publicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în anul 2014, s-a înregistrat un număr de:
- 12.542 minori cu probleme, dintre care:
- 1.049 – copii abuzaţi fizic,
- 1.689 – copii abuzaţi emoţional,
- 562 – copii abuzaţi sexual,
- 8.817 – copii neglijaţi,
- 236 – copii exploataţi prin muncă,
- 28 – copii exploataţi sexual,
- 170 – copii exploataţi pentru infracţiuni.
- 11.721 de cazuri (93,4%) au fost înregistrare în familie (de altfel, 63% dintre români declară că şi-au bătut copii).
Cum au rezolvat autorităţile aceste probleme:
- 9.307 de copii au rămas în familie (74,2% din cazuri),
- 3.233 de copii au fost plasaţi în regim de urgenţă,
- în 528 de cazuri s-a iniţiat urmărirea penală a agresorilor.
***
Per total, la sfârşitul anului 2015, în România erau înregistraţi 57.646 de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială, din care 18.747 copii plasaţi la asistenţi maternali, 14.047 la rude până la gradul IV şi 4.381 la alte familii/persoane, la care se adaugă 16.531 copii aflaţi în centre rezidenţiale publice şi 3.940 copii plasaţi în centre rezidenţiale private.
Câți copii rămân însă înafara sistemului de protecție specială? Cifra este greu de estimat (pe de o parte nu știm câte cazuri nu sunt raportate, pe de altă parte nu există date despre cazurile care se repetă în mai mulți ani la rând, fără a se lua măsuri). Oricum am estima însă (mult în minus) raportându-ne la datele anului 2014 (cel mai recent pentru care există date centralizate integral pe cazurile raportate) și la o perioadă de 18 ani (vârsta la care se iese din minoritate), cifra s-ar apropia sau chiar ar depăși 100.000. Adică mai mult decât populația unor municipii reședință de județ ca Miercurea Ciuc, Alexandria, Slobozia, Sfântu Gheorghe, Vaslui, Zalău, Deva, Focșani, Giurgiu, Alba Iulia, Bistrița, Suceava etc…
***
De soarta minorilor aflați în sistemul de protecție specială aflăm doar când se întâmplă lucruri cu adevărat grave, cum ar fi sinuciderea a doi adolescenţi într-un centru de plasament din Craiova (decembrie 2015) sau cazul asistentei maternale din Ilfov, care a maltratat doi micuţi de 4 şi 8 ani pe care îi avea în grijă (copiii erau bătuţi cu o bâtă, băgaţi cu capul în WC, scufundaţi în cadă cu apă rece, ţinuţi dezbrăcaţi iarna afară), femeia având complicitatea a trei asistente sociale şi a unui psiholog, care veneau în control şi întocmeau rapoarte false. Reprezintă aceste cazuri (de obicei ultra-mediatizate) un argument că ”tot mai bine e acasă”, cu ”bătaia ruptă din Rai” și ”unde dă mama crește”?
Sute de copii trăiesc pe străzi
La peste un sfert de secol de la căderea comunismului, România nu a reuşit să rezolve situaţia copiilor care trăiesc pe străzi. Astfel, la nivelul anului 2014, autorităţile raportau că 794 de copii trăiau pe străzi, majoritatea în Bucureşti (28%). Mare parte dintre ei muncesc în stradă şi se reîntorc seara în familie (47%), în timp ce 21% trăiesc în stradă fără familie, iar 32% trăiesc în stradă cu familia. Peste jumătate sunt băieţi (58%), iar din numărul total cam 60% au vârsta peste 10 ani.
Părăsiţi de mame la naştere
Un alt aspect îngrijorător este abandonul la naştere. În anul 2014, un număr de 1.213 de copii au fost părăsiţi de mame în spitale, din care 738 la maternităţi imediat după naştere, restul la pediatrie (441) sau în ale secţii ale spitalelor (34).
Cei mai mulţi dintre ei sunt plasaţi la asistenţi maternali, în centre de plasament sau în centre de primire în regim de urgenţă.
Rămaşi singuri acasă
Deocamdată, nu se cunoaşte numărul exact al copiilor rămaşi acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinţi la muncă în străinătate.
Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Muncii, la sfârşitul anului 2015, numărul copiilor ai căror părinti erau plecaţi străinătate era de 82.133. Dintre aceştia, 21.469 copii erau cu ambii părinţi plecaţi, iar 50.519 cu un singur părinte.
Mai dramatic este că în peste 10.000 de cazuri, singurul părinte al familiei era plecat în afara României. În cea mai mare parte, aceşti copii se află în grija rudelor (în special bunici).
Alte cifre ale unor organizaţii independente indică un număr de 300.000-400.000 copii cu părinţii plecaţi în străinătate.
Studii ale unor organizaţii neguvernamentale arată că aceşti copii au o rată mai mare a abandonului şcolar, adolescenţii sunt mai izolaţi şi mai predispuşi la violenţă şi infracţionalitate, în mediul rural fetele preiau munca din gospodării în lipsa mamei, apar probleme de comunicare între copii şi bunici etc.
Există şi o categorie a copiilor, în special adolescenţi de peste 13-14 ani, care pur şi simplu au fost lăsaţi singuri acasă de părinţi, fără bunici sau alte rude, fiind consideraţi aproape maturi.
Pentru aceşti copii, autorităţile nu au nicio soluţie, ei nefiind cuprinşi într-o schemă de protecţie specială.
***
Domnilor parlamentari (și alți decidenți politici), aveți curajul să aprofundați aceste cifre? Aveți soluții, dincolo de declarații populiste?
PRELUARE ROMÂNIA CURATĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu