Poesis - Vasile Dan MARCHIŞ

APEL 
(variantă)

Nu-i timp de analizat

sentimentele obscure faţă de litoral
nici iubirea faţă de soare !...
Mă iau la fugă spre muntele refugiilor
unde inima pustnicilor

nu-i încă cuprinsă de răul de mare,

Valurile mării, înşelătoare
ca iubirile mele de dorul minunilor,

şi ca onorul anotimpului

în faţa soarelui răsărind,
cuprind ca o eroare
până si sanctuarele,
nu să le spele 
ci să le judece fără temei fără rând
dând peste cap canoanele,
descântecele
şi dorul de pământ

încurcând ordinea viselor 
şi a rugăciunilor

Dacă mi-am dobândit ca recompensă ,timpul
şi posibilitatea de a fugi oriunde în lume,
îmi apăr  nădejdea şi  speranţa prin refugii 
 cum că valurile înşelătoare 
până la singurătate,
până la izvoare
nu încap în timpul ce-şi aşteaptă rândul 
la degradarea edificiilor
sau la pustiirea câmpurilor.,
îneacă totul fără judecată

 ,fără temei ,

fără rând...

Fuga mea simbolizează drumul îndurărilor 
plin cu naufragiaţi:
canonul tăinuit al mărilor...

Prin refugiu un Noe rămân:
a doua amintire uscată a apelor,
unic prin noaptea pribegiei
cum în istorie 
plânsul împăratului după bogăţie...

MOTIV

Nu-i păcat a minți referitor la

felul tău de a fi

dacă

n-ai altă soluție prin care

să te poți salva de la pieire...

Cel mai nefiresc aspect

cu privire la lucrurile nedrepte

nu este faptul că

ai minţit despre tot ce ține de viață

ci legat de moarte...

                                Vasile Dan Marchiş