sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Măsuri de ordine pe timpul concursurilor de sezon

În perioada 16-19 ianuarie a.c., Clubul Sportiv Şcolar Baia Sprie, organizează următoarele concursuri sportive :
·        În zilele de 16-17 ianuarie a.c., Cupa „C.S.S. Baia Sprie”, eveniment ce se va desfăşura la BTT Şuior, la care se preconizează participarea a 130 de concurenţi.            
·        În intervalul 18-19 ianuarie a.c., se organizează Cupa „Superski”, eveniment ce se va desfăşura la complexul schiabil Cavnic – Pârtia Icoana, la care se preconizează participarea a 130 de concurenţi.
 Având în vedere condiţiile deosebite prognozate pentru această perioadă, se preconizează prezenţa unui număr mare de turişti în cele două complexe turistice.
         În vederea evitării evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure
liniştea publică, Jandarmeria Maramureş recomandă persoanelor participante la manifestări
să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar
 în cazul sesizării săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite intervenţia forţelor
 de ordine.
         De asemenea, persoanelor care participă astfel de manifestări însoţiţi de copii, le recomandăm să acorde o atenţie deosebită acestora, pentru a se evita pierderea sau
rătăcirea minorilor.
        Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.


                                                                                         JMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu