miercuri, 26 iulie 2017

Comunicat de presă: Subprefectul Gavriș Ardelean a condus ședința Colegiului Prefectural Maramureș


Colegiul Prefectural Maramureș s-a întrunit în ședință miercuri, 26 iulie, la Palatul Administrativ, cu următoarea ordine de zi:
• Realizările Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș în cursul primelor șase luni ale anului 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. A prezentat: Ioan Popa, șef administrație adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș;
• Raport privind activitatea desfășurată de către Biroul Vamal de Frontieră Sighetu Marmației în primele șase luni ale anului 2017. A prezentat: Lidia Mureșan, șef birou, Biroul Vamal de Frontieră Sighetu Marmației;
• Raport de activitate al Biroului Vamal de Interior Maramureș pe semestrul I 2017. A prezentat: Teodor Lupuți, șef birou, Biroul Vamal de Interior Maramureș;
• Raport de activitate pe semestrul I 2017. Situația reclamațiilor înregistrate la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș pe semestrul I 2017. A prezentat: Mădălina Cardoș, comisar șef adjunct delegat, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș.
Veniturile aduse la bugetul consolidat al statului în primul semestru al anului 2017 sunt mai mari decât în perioada similară a anului trecut, conform raportului Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș. Astfel, veniturile realizate în semestrul I 2017 sunt de 610.703,64 lei, în timp ce veniturile realizate în semestrul I al anului 2016 au fost de 575.195,94 lei. Se constată că pe total buget consolidat veniturile încasate au crescut în semestrul I 2017 față de cele din semestrul I 2016 cu 35.507,70 mii lei, ceea ce procentual reprezintă 106,17 %.
  
În cursul semestrului I 2017 au fost aplicate 15.995 proceduri de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare în valoare de 127.320 mii lei, după cum urmează: 15.995  somații comunicate pentru recuperarea  sumei de 127.320 mii lei; 8.634 popriri pe conturi pentru recuperarea  sumei de 104.872 mii lei; 1.217 popriri venituri terți pentru recuperarea  sumei de 21.302  mii lei; 17 sechestre bunuri imobile pentru recuperarea  sumei de  6.402 mii lei; 20 sechestre bunuri mobile pentru recuperarea  sumei de  2.465 mii lei. Ca urmare a acestor măsuri s-au încasat creanțe bugetare restante în sumă de 50.835  mii lei ( 39,92 %).

Principalul rol al Biroului Vamal de Frontieră Sighetu Marmației este de a asigura securitatea și siguranța frontierei externe a Uniunii Europene. Cel mai îndelungat timp este consacrat controlului la frontieră.
În semestrul I al anului curent, la nivelul B.V.F. Sighet au fost depuse și acceptate 1142 declarații vamale, din care: 400 declarații de import, 742 declarații de export. În cazul mărfurilor exportate, volumul tranzacțiilor a crescut cu aproximativ 23%, de la o valoare statistică de 17.775.957 lei în semestrul I 2016, la 21.928.019 lei în aceeași perioadă a anului 2017. Exporturile au fost în principal reprezentate de produsele finite din lemn.
În cadrul activității de control vamal (documentar și fizic) și în urma derulării activităților de control ulterior și reverificare a declarațiilor vamale planificate în baza unei analize de risc sau inopinate, au fost identificate 99 fraude vamale. Cuantumul amenzilor aplicate a fost de 120.000 lei. Au fost confiscate mărfuri în valoare de 1.673.938 lei. Traficul ilegal de țigarete rămâne principala problemă cu care se confruntă Biroul Vamal de Frontieră Sighetu Marmației.
Conform raportului Biroului Vamal de Interior, veniturile colectate și virate la bugetul de stat și comunitar, în primul semestru al anului 2017 au fost de 28.267.797 lei, comparativ cu veniturile colectate în aceeași perioadă a anului trecut, care au fost de 19.425.151 lei, ceea ce înseamnă o creștere de 46%.
Au avut loc 170 controale fizice în urma analizei de risc efectuate la operațiunile vamale, 18.568 colete poștale au fost verificate și s-au efectuat 58 de controale în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală și a combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca un drept de proprietate intelectuală.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș a efectuat în perioada ianuarie-iunie 2017 1.221 acțiuni de control la producători, distribuitori și prestatori de sevicii. Valoarea serviciilor și a produselor neconforme controlate a fost de 12.724680,51 lei. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 290.800 lei. Au fost verificate, printre altele, produsele tradiționale, mărfurile vândute cu preț redus, produsele alimentare ecologice, laptele și produsele lactate, peștele preambalat și conservele, articolele de încălțăminte etc.
Având în vedere faptul că în privința Programului lapte și corn nu au fost sesizate abateri, conform raportului OJPC Maramureș, subprefectul Gavriș Ardelean s-a interesat cum este posibil ca, mai ales în mediul rural, în Maramureșul istoric, laptele și cornul să fie furnizate școlilor o dată sau cel mult de două ori pe săptămână. Astfel, produsele alimentare pierd din calitate și nu mai sunt consumate cu plăcere de elevi. Mădălina Cardoș a arătat că furnizarea produselor alimentare o dată sau de două ori pe săptămână este stipulată în contract, cornul și laptele sunt în termenul de valabilitate la consumare și alimentele sunt depozitate în condiții bune.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu