joi, 27 iulie 2017

Problema recalculării pensiilor, discutată la Palatul Administrativ

 La Palatul Administrativ din Baia Mare a avut loc joi, 27 iulie, întâlnirea Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice, a cărei temă a fost Prezentarea situației privind recalcularea pensiilor în conformitate cu Legea nr. 192/2015. Ședința a fost condusă de subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean. Acesta a arătat că la Instituția Prefectului s-au primit petiții de la pensionari nemulțumiți de felul în care le sunt recalculate pensile.
Despre prevederile Legii 192/2015 și modalitatea de recalculare a pensiilor a vorbit Vasile Ghișe, director adjunct al Casei Județene de Pensii Maramureș. Acesta a arătat că, în județul nostru, circa 8.500 de dosare fac obiectul Legii nr. 192/2015, fiind persoane înscrise la pensie anterior datei de 1 ianuarie 2011. Aceste dosare au fost împărțite în două tranșe: circa 4800 de dosare în tranșa aferentă lunii iulie 2017, iar celelalte urmează a fi supuse recalculării în tranșa din luna noiembrie a acestui an. Din cele 4800 de dosare din iulie, circa 3200 de dosare din întreg județul au fost rezolvate, în timp ce 1600 nu se pot lucra pe moment, pentru că au diferite probleme: aparțin unor persoane care au avut normă la CAP, au adăugiri de vechime, sunt ale unor personae care nu au avut salariile înscrise în cărțile de muncă sau care au lucrat cu ziua. O situație a problemelor cu care Casa Județeană de Pensii se confruntă este transmisă săptămânal Casei Naționale de Pensii. Din circa 2200 de decizii comunicate, circa 100 sunt contestate până în acest moment. De asemenea, au fost finalizate 470 de dosare ale unor persoane pensionate după data de 1 ianuarie 2011, conform Legii 155/2016.
În ceea ce privește recalcularea pensiilor conform Legii 192/2015, aceasta afectează câteva categorii de persoane: cele care au lucrat în subteran 20 de ani, cei care au lucrat la întreprinderi de preparare a minereurilor, persoanele cu grad de handicap 2 și 1, cei care au lucrat în zone cu radiații nucleare și artiștii instrumentiști. Pentru aceștia, se preiau informațiile referitoare la perioade, grupe de muncă, salarii, sporuri din vechea aplicație informatică în cea nouă și se fac calculele referitoare la prevederile legii actuale. În cazul în care prin recalculare se obține un punctaj mai mic decât cel initial, pensia rămâne la valoarea veche, fără a fi micșorată.
Cu toate acestea, pensionarii din subteran sunt nemulțumiți, întrucât ei au sperat că vor beneficia de o majorare a pensiei cu 50%, iar acest lucru nu s-a întâmplat. O altă nemulțumire a pensionarilor este legată de faptul că HG 291/2017 stipulează că prevederile Legii 192/2015 se aplică inclusiv dosarelor întocmite conform unei sentințe judecătorești, prin urmare beneficiarii vor trebui să facă din nou contestație și să se adreseze instanței.
În urma recalculării în baza Legii 192/2005, s-au înregistrat creșteri ale pensiilor între 2 lei și 60 lei pentru persoane care au lucrat la flotație sau în carieră și nicio creștere pentru cei care au lucrat în subteran. Pentru cei cărora pensia li s-a recalculat, la cerere, în baza Legii 155/2016, s-au înregistrat creșteri de la 500 la 2000 lei, iar sumele au fost socotite retroactiv, începând cu data înregistrării cererii.
Ștefan Lupșa, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, a solicitat Instituției Prefectului să facă demersuri pentru sistarea aplicării Legii 192/2015, pentru că ar fi inutilă. Sorin Nemeș și Nora Olea, reprezentanți ai Asociației Pensionarilor din Subteran, au cerut să se corecteze prevederile legii, care nu tratează pensionarii în mod unitar.
Subprefectul Gavriș Ardelean a arătat că este la curent cu existența a numeroase cazuri de pensionari nemulțumiți de cuantumul pensiei, care nu reflectă anii lucrați, și a declarat că Instituția Prefectului va contacta parlamentarii maramureșeni pentru a le arăta problemele sesizate, chiar în cadrul unei întâlniri organizate la Palatul Administrativ.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu