Oraşul Seini a îmbrăcat ţinuta de sărbătoare pentru acest
final de săptămână, în ciuda condiţiilor meteorologice nefavorabile. Cea de-a
XX-a ediţie a Zilelor Oraşului Seini „Cetatea Zynir” a început sâmbătă, 15
iulie 2017, cu o serie de manifestări sportive, dar şi cultural – artistice. Şi
în acest an, sărbătoarea a intrat în atenţia autorităţilor judeţene, atfel
încât Consiliul Judeţean Maramureş a cuprins manifestarea în Programul Cultural
Prioritar al judeţului pentru anul 2017. Din dorinţa de a promova tot mai mult
sportul de calitate, organizatorii au propus pentru acest eveniment o serie de
întreceri sportive precum cele de fotbal, handbal, şah şi tenis. În cadrul
acestei ediţii a Zilelor Oraşului Seini „Cetatea Zynir”, pr. Poet Gheorghe Pop
a lansat cartea „Odihna Gândului”, iar artista Gabriela Andreca a vernisat
expoziţia de pictură „Bucuria culorilor”. Totodată, rapsodul popular, Nicu
Moldovan, a fost comemorat prin depunerea de coroane, de către oficialităţile
prezente, la Monumentul Eroilor.
Alături de primarul oraşului Seini, Gabriela Tulbure, dar şi
de alte oficialităţi prezente, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş,
Ioan Doru Dăncuş, a adresat cuvântul de bun venit şi a felicitat Primăria şi
Consiliul Local Seini pentru atenta preocupare acordată comunităţii, prin
organizarea acestei sărbători an de an.
„Aveţi valori, aveţi reurse, lucru care se vede prin ceea ce
se întâmplă şi astăzi aici, cu ocazia Zilelor Oraşului Seini. Organizatorii
ştiu să îmbine utilul cu plăcutul, ştiu să-şi respecte trecutul, să-şi respecte
înaintaşii şi adevăratele valori care au fost prin aceaste zone. Felicitări
pentru diversitatea programului pe care îl oferiţi şi pentru tot ce faceţi
pentru seinieni. Faptul că noi, Consiliul Judeţean Maramureş, suntem alături de
dumneavoastră, se datorează felului în care ştiţi, de fiecare dată, să scrieţi
proiecte şi programe, iar noi nu putem să spunem nu. Vă felicit şi vă doresc
distracţie plăcută tuturor!”, a transmis Ioan Doru Dăncuş, vicepreşedinte al
Consiliului Judeţean Maramureş.
Atât elevii care au obţinut rezultate deosebite la
Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, cât şi profesorii au fost premiaţi în cadru
festiv pentru performanţele şcolare. Acestora li s-au alăturat şi sportivii şi
olimpicii oraşului Seini. Odată ce s-a dat startul la distracţie, publicul a
asistat la o prezentare de ţinute din păr natural şi coafuri realizate de Adriana
Popescu şi Alina Mr’archiş, make-up artist. Spectatorii au avut parte de o
seară muzicală de excepţie, pe scenă concertând „Şcoala de Rock”, trupa „Lymo”
şi „Trubadurii din Seini” cu Mircea Patovan, dar şi faimoasa Antonia. Noaptea
s-a încheiat cu discotecă în aer liber.
Programul zilei de duminică cuprinde Regalul Folcloric
susţinut de Ansamblul Folcloric Naţional ”Transilvania”, Nicolae Sabău,
Anamaria Cardoş şi Florin Gherman, Petrică Mureşan, dar şi alte formaţii
artistice maghiare. Devenită deja tradiţie, organizatorii premiază şi la
această ediţie cei „50de ani de armonie şi înţelegere” în cadrul festivităţii
de premiere a Nunţii de Aur. Copiii sunt invitaţi, duminică, să celebreze
Seiniul, dansând în stradă, iar sportivii vor fi premiaţi pentru rezultatele
obţinute în timpul competiţiilor desfăşurate sâmbătă, în prima zi a
evenimentului. Seara se va încheia cu un concert extraordinar Holograf, dar şi
pe acordurile muzicale ale trupei Talisman. Cea de-a XX-a ediţie a Zilelor
Oraşului Seini „Cetatea Zynir” va fi închisă cu un spectaculos foc de
artificii.
Biroul de presă al
Consiliului Judeţean Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu