vineri, 16 noiembrie 2018

La mulţi ani, domnule Toma Gross Rocneanu!


  Pentru un ziarist, care este şi profesor, este o mare bucurie să dea veşti bune concitadinilor săi, iar  bucuria este şi mai mare dacă aceste veşti sunt din învăţământul maramureşean.
     Cu ani în urmă, fiind membru al Clubului epigramistic ”Spinul”, am cunoscut un om care mi-a atras atenţia asupra activităţii sale. Avea 40 de ani munciți în învăţământ unde a calificat, împreună cu ceilalţi membri ai Corpului profesoral al Grupului Şcolar Minier Baia Mare peste 1600 de muncitori, care continuându-şi activitatea în producţie au devenit oameni de bază în judeţul nostru şi în ţară. Au fost dintre ei mulţi care au devenit directori, la ”1 Mai Ferneziu”,  la balastierele sătmărene, şefi de secţii la: Baia Mare, Petrila, Faimar, Borşa şi ”Ioja Bela”, preşedinţi la Consiliul Judeţean al Sportului şi să nu uităm de muncitorii care au fost în tot judeţul iar câţiva erau ori sunt deputaţi.
      Lumea de drept va spune că era munca lui făcută ca orice dascăl cu drag şi mult patriotism. Dar pe vremea aceea  şcolile de ucenici, şcolile profesionale  şi liceele tehnice erau o mână de lucru ieftină şi de la obiective industriale cum a fost Barajul de la Apa Sărată şi până la curăţarea zăpezii de pe stadion, că juca fotbal Minerul Baia Mare-Spartak Kiev, erau lucruri ”obişnuite” şi chiar măturatul Stadionului l-au făcut de destule ori.
       Apoi erau Taberele Naţionale de muncă patriotică, în localitatea Vârţ- Oltenia, şantiere de irigaţii şi altele. Ce doream să menţionez este faptul că acest dascăl, adică TOMA GROSS ROCNEANU, indiferent ce muncă a făcut, dânsul o făcea cu drag şi de calitate. Astfel, la concursurile pe meserii pe ţară a dobândit 7 premii locul !, la Sesiunile de referate 2 premii „Tehnium”. Pentru toate acestea a luat distincţia ”Gheorghe Lazăr clasa I” cea mai mare oferită la nivel liceal şi profesional.    
      Dar eu l-am cunoscut la ”Spinul”, unde în afară că Domnia Sa este epigramist, a pus 35 de numere de revistă a clubului pe Internet, reuşind să ne facă cunoscuţi în 67 de ţări de pe întregul mapamond, unde se citeşte revista de românii din Diaspora. Domnul Toma Gross Rocneanu a scris 9 volume de carte despre „Cronicile Cenaclului epigranistic „Spinul” Baia Mare şi trei volume despre „ Şedinţele Filiala Maramureş a Ligii Scriitorilor Români”. A conceput şi macheta revistei ”Freamăt” a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Maramureş. La împlinirea vârstei de 70 de ani Biblioteca Judeţeană ”Petre Dulfu” Baia Mare i-a făcut un Caiet biobibliografic, considerându-l ”personalitate maramureşeană”.
    Astăzi rodul muncii sale se evaluează în titlul de disctinţie, în Medalia :”A 35-a aniversare a deschiderii Şantierelor Naţionale”, 50 de volume publicate, 61 de premii şi diplome.
    Domnul Toma Gross Rocneanu, azi, împlineşte 75 de ani! Să-i urăm, toţi cei care-l cunoaştem şi iubesc - sănătate şi viaţă lungă, pentru ceea ce ne-a oferit de-a lungul timpului şi în special în ultimele două decenii, acest simplu dascăl care a privit cu atenţie: munca, educaţia şi patriotismul cu mintea omului simplu, cu minte de român. La mulţi ani, domnule Rocneanu!  

                                                                              Prof. Gelu Dragoş


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu