Foaie
periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XVIII(2018), nr. 384(16 –31 Octombrie)
Dragii mei enoriași!
Risipirea Neamului.
A
mai murit un bătrân și a mai rămas o casă pustie în satul meu! A
mai murit o bătrână și altă casă pustie s-a adăugat pe listă. A
murit unul și l-au găsit după o săptămână în casă. A murit una
cu telefonul în mână, cu televizorul aprins. Spera să poată să-și anunțe copiii de
departe, sau să-i vadă la televizor! Mulți închid ochii,
suspinând că nici ultima dorință nu li se poate împlini, aceea de a-și vedea copiii
lângă ei în ultimele clipe. Poezia lui George Coșbuc e mai actuală
decât oricând, căci ea traduce suspinul și șoapta atâtor
bătrâni: ,,Așa vrea, poate,
Dumnezeu,/Așa mi-e datul sorții,/Să n-am eu pe băiatul meu/La cap, în
ceasul morții!”
Cauți un om să lucrezi ceva cu el și nu găsești. Cei care ar
mai vrea să muncească nu mai pot; cei câțiva care ar mai
putea, nu vor. O brumă de ajutor social îi face pe câțiva să ,,declare
grevă”. Cârciumile funcționează în plin, de dimineață până după miezul
nopții. Oameni ca brazii se distrug de pe o zi pe alta, înghițind băuturi
îndopate cu chimicale. Familii se destramă din cauza alcoolului. Copii sunt tot
mai puțini. În școală cântă
cucuvelele. Pământurile sunt nemuncite. Nu mai are cine să le muncească, nu mai
pot să le muncească, fiindcă prețurile lucrărilor au depășit posibilitățile celor mai mulți. Animalele sunt
tot mai puține. Câmpurile care altădată erau încărcate de
recolte de toate felurile, de pomi și de lume, de vite și de cântece,
astăzi sunt pustii. Te mănâncă șerpii și și te aude nimeni țipând.
Generațiile de mijloc sunt duse departe, peste hotare, iar
altele peste mări și peste țări. Au luat cu
ele și copiii, și bucuriile, și jocurile, și cântecele, și prosperitatea, și speranțele. Copiii de
departe învață în școală și în societățile în care
trăiesc alte limbi. Doar acasă mai vorbesc limba română. Copiii lor nu vor mai ști limba română. Își vor aduce aminte
că bunicii lor povesteau că au venit dintr-o țară numită….
România! Despre revenire la locurile natale, despre o restabilire a românilor
tineri la ei acasă, în România, e greu de vorbit. De pe ecranele televizoarelor
și nu numai, ,,profeții” vremii noi au grijă ca să modeleze
tinerelor generații o mentalitate neîntâlnită în istoria Neamului:
disprețul față de tot ce-i român și românesc, pe de
o parte, mirajul depărtărilor, pe de altă parte. Corespondez cu români plecați demult de aici și le plâng de
milă, înțelegând cât suferă la anii bătrâneții, când simt mai
mult ca oricând șubrezeniile vârstei, gheața străinătății și lipsa acută a
unui ,,Acasă”.
Seară de seară, de aproape treizeci de ani, privim la televizor un circ
de mahala, cu certuri ca la ușa cortului, cu arestări și dușmănii, cu
,,descoperiri senzaționale”, din care aflăm că unul a furat mai
mult decât altul din vistieria țării, că una câte una din bogățiile țării ia drumul
străinătății. Auzim de tot felul de contracte și convenții păguboase
pentru Țară. Parcă am fi blestemați să avem parte
mereu de negociatori fără pic de patriotism, de dragoste de Neam și de Țară. Mințile cele mai
luminate se duc departe să lucreze pentru alții.
Străinii au cumpărat pământurile cele mai bune ale țării, firmele
străine folosesc mâna de lucru ieftină de la noi, pentru a acumula bogății peste bogății. Industria
noastră a fost calificată drept ,,morman de fier vechi” și a fost dată la
fier vechi. Acum cumpărăm de la alții de la avioane până la ace cu gămălie. Piețele gem cu fructe și zarzavaturi
aduse din toată lumea, numai din România nu. Rar vezi câte o băbuță cu câte ceva de
pe acasă, vrând să vândă ca să-și ia o pâine. Îi trebuie însă multe acte,
analize, condiții pe care nu le poate împlini și din cauza asta
stă pe la colțuri și roagă pe unul, pe altul, să-i cumpere și ei ceva din
marfă.
Școlile s-au desființat de prin sate.
Mai este câte una în satul de centru al comunei. În fiecare an profesorii
tremură de teamă că-și vor pierde locurile de muncă, fiindcă nu
se realizează numărul minim de copii, pentru a se întruni clasele necesare.
Programele școlare se schimbă tot mai des. Cobai suntem cei
vârstnici, cobai sunt și copiii. Experimente peste experimente fac
ca superficialitatea să caracterizeze pregătirea intelectuală a copiilor. Am
prins școala ,,veche” și școala ,,nouă”.
Pentru mine școala a fost muncă, multă muncă. Astăzi trebuie să
fie distracție. Lecțiile să devină o joacă, profesorul un
artist, care să știe să-i distreze pe copii și în felul acesta
să le trezească atenția. Facebook-ul a devenit profesorul numărul
unu al celor mai mulți dintre copiii noștri. În loc de
discipline care să le fie necesare în viață, în pregătirea
lor ca oameni și creștini, li se introduce educația sexuală
începând cu grădinița. Tot mai multe eleve devin mame încă de la
12 ani. La asta suntem pe primul loc în Europa!
Populația țării scade mereu, de la un an la altul.
Peste cinci milioane au plecat în străinătate. Ne concurăm cu Siria în privința emigrării, numai
că în acea țară este război de mulți ani. Cei rămași se împuținează pe cale
naturală, cu fiecare deces, cu fiecare accident, cu fiecare crimă, cu fiecare
sinucidere! Am mai pierdut populație în vremea marilor conflagrații, în special în
Primul și al Doilea Război Mondial. Au murit în ele peste
un milion de fii ai nației, dar locul lor a fost ocupat în câțiva ani de
tinerele generații ce s-au ridicat. Au murit mulți prin pușcării, prin
lagăre, dar golurile s-au completat repede. De data aceasta locul celor plecați nu mai poate fi
ocupat de alte generații tinere, fiindcă ei pleacă împreună cu
copiii, ori pleacă să-și nască pruncii pe alte meleaguri și rămân acolo
definitiv. Aici cine va ocupa spațiile rămase pustii? Arabii? Africanii?
Chinezii? Doamne ferește!
În fața lui Dumnezeu neamurile, popoarele, nu sunt
adunături de indivizi, turme de oameni. Fiecare neam își are o misiune în
istorie. El se naște, crește, se dezvoltă, își împlinește misiunea și apoi dispare.
Poporul, Neamul este ca un mecanism, ca un motor. Fiecare membru al lui este o
piesă. Unul e volan, altul roată, altul șurub, altul șaibă sau
garnitură. Nimic nu e în plus, nimic nu e în minus după iconomia divină. Ori,
dacă din Neamul acesta au fost aruncați la tomberon,
prin avorturi oficiale, în ultimii treizeci de ani, peste douăzeci de milioane
de prunci, au emigrat în țări străine peste cinci milioane, cum mai
poate să meargă bine mecanismul acesta românesc? Câte genii, câți oameni capabili,
câte creiere luminate, nu am pierdut numai în felul acesta? Încercați să luați din motorul unei
mașini jumătate din piesele care-l alcătuiesc și apoi porniți-l. Merge, nu?
Auzim mereu de ședințele forurilor
superioare ale țării. Oare, se știu acolo aceste
probleme? Vrea cineva să facă ceva pentru a nu lăsa Neamul să se risipească și Țara să nu se destrame?
Europa, Europa, cât te-am dorit și cât ne-ai
dezamăgit!
*
Familia în proverbele românești(III). IX. Efectele. Căsătoria schimbă radical viața celor doi. În proverbe regăsim aproape
toate efectele căsătoriei, pe care le cunoaștem
din studiile teologice, cât și altele în
plus. Dintre acestea menționăm:
Ø unirea
desăvârșită
întru legătura dragostei:
,,A fi un suflet în două trupuri”(II, 448);
,,Căsătoria cât de dulce, multe necazuri ne aduce, când unirea lipsește. N-o pierde din casa ta”(VIII, 267); ,,Ce
a legat Dumnezeu omul să nu dezlege”(VI, 661); ,,Cei căsătoriți când într-o unire bine vor petrece amândoi
până la sfârșit,
cum unul moare îndată celălalt se duce după el”(VIII, 269);
Ø redistribuirea
muncii: ,,A
casei greutate deopotrivă apasă pe toți în
parte”(VIII, 229); ,,Mare jug la om jugul căsătoriei, dar cu dulceață îl purtăm”(VIII, 268);
Ø revizuirea
comportamentului: ,,Amar celor ce calcă datoriile
nunții”(VIII, 425);
Ø ajutorul
reciproc: ,,Cămașa
bărbatului, muierea se-nțelege”(VIII,
357); ,,La nevoie se cunoaște
prietenul și la
boală nevasta”(IV, 499);
Ø înscrierea
familiei în evidențele
statului și
ale cerului: ,,Căsătoriile sunt scrise în
cer”(IV, 301);
Ø nașterea de copii:
,,Creșteți și vă înmulțiți, zis-a Domnul către omul, când pe pământ
l-a zidit. Seminția
voastră fie ca nisipul mării. Celui ce aceasta nu-i place, ca pomul ce rod nu
face se taie și-n
foc s-aruncă dup-a Domnului poruncă. De-aceasta să te îngrijești”(VIII, 268); ,,Cu măritișul norodul îl înmulțești,
dragostea o întărești și pe Domnul îndatorezi, că porunca Lui
urmezi”(VIII, 380); ,,Din rea căsătorie, răi copii se așteaptă”(VIII, 269); ,,Precum pe tine altul
te-a născut, naște și tu pe altul ca lumea să se ție”(VIII, 396);
Ø creșterea și
educația
copiilor: ,,Ce e mai frumos la vedere? Decât a vedea
pe mamă cu copilul în brațe și cu furca la brâu”(VIII, 372); ,,Dulceața căsătoriei – să-ți vezi pe copii împrejurul mesei tale”(VIII,
269);
Ø fidelitatea: ,,Credința la
căsătorie cum se smintește,
toată dragostea lipsește.
De asta mai mult să te îngrijești”(VIII,
268); ,,Măritișul
te leagă de mâini și de
picioare”(IV, 444); ,,Nu mi-s cununat cu el”(IV, 327); ,,Nu-s cununat cu
nimeni”(IV, 327);
Ø primirea
de daruri de la oameni și
de la Dumnezeu: ,,De la mine puțin, de la Dumnezeu mult”(VI, 679); ,,Mulți aleargă la nuntă, dar numai ginerele se
folosește”(IV, 519); ,,O dată e nunta!”(IV, 529);
Ø mângâiere
și încurajare reciprocă: ,,La
orice întristare muierea dulce mângâiere aduce”(VIII, 355); ,,Leac la rană
muierea cea bună”(VIII, 354);
Ø bucurie
și fericire unanimă: ,,O
nuntă posomorâtă e ca o babă gârbovită”(IV, 527);
Ø maturizarea
soților:
,,Omul când se însoară, își
mai pune o doagă”(IV, 392); ,,Viața
necăsătorită/ la bătrânețe e
cea mai urâtă”(IV, 484);
Ø împlinirea
rânduielilor creștinești în caz de deces: ,,Nicicum
să nu rămâi necăsătorit, ca să nu piei nepomenit”(VIII, 268);
Ø fericirea: ,,Căsătoria,
să te rogi la Dumnezeu cu fierbințeală,
ca să-ți fie ție
spre fericire”(VIII, 267).
*
Sfaturi părintești. Din învățăturile Sfântului Tihon de Zagorsc spicuim
câteva cuvinte de folos duhovnicesc: ,,Emigranții călătoresc fără odihnă dintr-o
localitate în alta, dintr-un sat în altul, dintr-un oraș în altul și
toată averea mobila o iau cu ei. Acești
oameni se numesc emigranți.
Tot așa și
creștinii adevărați,
care au în inimile lor credința
vie, ca o făclie, emigrează cu inimile și
cugetele lor din lumea aceasta în celalalt veac; ei se nasc în lume, dar se
strămută în Patria cerească. Despre aceasta, Sfântul Pavel, vasul ales al lui
Hristos, spune dimpreună cu toți
credincioșii:
„Cetatea noastră este în Ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos”
(Filip., III, 20). Noi trăim cu trupul pe pământ, dar cu sufletul ne suim la
ceruri. Acolo a mers Domnul Hristos, Capul nostru; într-acolo ne grăbim și năzuim cu suspine și noi, mădularele Lui. Într-acolo a mers
Începătorul nostru, Domnul Iisus Hristos, într-acolo privim și noi și Îi
urmăm. El ne atrage într-acolo, ca pe ai Lui. Acolo este Patria noastră, acolo
este casa noastră, acolo este moștenirea
noastră, acolo este avuția
noastră, bogăția,
cinstea, slava, mângâierea, bucuria și
toată fericirea noastră. Noi nu căutăm în lumea asta decât cele absolut
necesare”.
*
Mama. În poezia lui George Coșbuc cu acest titlu se pot regăsi mulți dintre românii de azi. Iat-o:
,,În
vaduri ape repezi curg
Şi
vuiet dau în cale,
Iar
plopi în umedul amurg
Doinesc
eterna jale.
Pe
malul apei se-mpletesc
Cărări
ce duc la moară -
Acolo,
mamă, te zăresc
Pe
tine-ntr-o căscioară.
Tu
torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind
din vreme-n vreme,
Trei
vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar
flacăra lor geme:
Clipeşte-abia
din când în când
Cu
stingerea-n bătaie,
Lumini
cu umbre-amestecând
Prin
colţuri de odaie.
Cu
tine două fete stau
Şi
torc în rând cu tine;
Sunt
încă mici şi tată n-au
Şi
George nu mai vine.
Un
basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum
o fată,
Tu
taci ş-asculţi povestea ei
Şi
stai îngândurată.
Şi
firul tău se rupe des,
Căci
gânduri te frământă.
Spui
şoapte fără de-nţeles,
Şi
ochii tăi stau ţântă.
Scapi
fusul jos; nimic nu zici
Când
fusul se desfiră...
Te
uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi
fetele se miră.
...O,
nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La
geam tu sari deodată,
Prin
noapte-afară lung priveşti -
-
"Ce vezi?î întreab-o fată.
-
"Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi
jalea te răpune,
Şi
fiecare vorbă-a ta
E
plâns de-ngropăciune.
Într-un
târziu, neridicând
De
jos a ta privire:
-
"Eu simt că voi muri-n curând,
Că
nu-mi mai sunt în fire...
Mai
ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi
şi voi un frate...
Mi
s-a părut c-aud la geam
Cu
degetul cum bate.
Dar
n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş
mai trăi o viaţă.
E
dus, şi voi muri dorind
Să-l
văd o dată-n faţă.
Aşa
vrea poate Dumnezeu,
Aşa
mi-e datul sorţii,
Să
n-am eu pe băiatul meu
La
cap, în ceasul morţii!
Afară-i
vânt şi e-nnorat,
Şi
noaptea e târzie;
Copilele
ţi s-au culcat -
Tu,
inimă pustie,
Stai
tot la vatră-ncet plângând:
E
dus şi nu mai vine!
Ş-adormi
târziu cu mine-n gând
Ca
să visezi de mine!”
*
File de jurnal – 26
mai 1982. ,,Ieri am
avut conferință la Severin. A
prezidat episcopul-vicar Damaschin Severineanul. S-a discutat despre
agricultura actuală și
perspectivele sale în actualul cincinal. Gargariseală! Au luat mulți cuvântul și au început să prezinte treptele pe care a
urcat agricultura pe verticalele timpului. E caraghios și stupid să vezi oameni în toată firea
vorbind una și gândind alta.
Inspectorul
de la Culte, Dl. Gh. Hâncu mi-a spus că
a vorbit cu mitropolitul Nestor despre cartea mea Coloana Infinitului, vol. I. Mitropolitul ar fi afirmat că prefața parcă ar fi făcută de un activist de
partid.
Episcopul
Damaschin mi-a spus că mitropolitul mi-a aprobat solicitarea de a nu participa
anul acesta la cursurile de îndrumare misionară, dar că anul viitor nu voi mai
putea să mă eschivez. M-a felicitat pentru carte, apoi mi-a spus:
-
Am remarcat multe afirmații
gratuite, care nu sunt compatibile cu profilul spiritual și intelectual al unui preot. Ai un fel de
exprimare, de gândire și un
vocabular care nu ne sunt specifice nouă. clerului. Nu cred că era necesar să faci atâtea afirmații de tip marxist cu privire la înaintașii culturii noastre. Ei au fost oameni
religioși până în măduva oaselor, fiindcă aceasta era
specificitatea epocii în care au trăit. A-i coate din epoca lor, înseamnă a-i
răstălmăci sau a-i falsifica.
-
Prea Sfințite, i-am spus, aveți perfectă dreptate și sunt întru totul de acord cu observațiile Dvs. Aș vrea, însă, să vă amintesc faptul că eu am
venit cu sacul cu grăunțe în
spinare la moara Dvs. Nu numai că mi-ați
închis ușa în nas, dar mi-ați și
încuiat-o. Atunci mi-am luat sacul și
m-am dus la moara vecină. Am măcinat acolo, iar uiumul a trebuit să-l și plătesc acolo. Era firesc, nu?
-
Vrei să spui că ți
s-a cerut să scrii așa?
-
Nu mi s-a cerut, ci eu am cerut indicații,
pentru a face un lucru care să poată trece prin toate vămile. Nu-l făceam eu,
îl făceau alții. Știți,
pentru mine tiparul e precum aerul și
apa și, ca să am acces la el, sunt în stare să
accept sacrificii și
riscuri.
-
Nu trebuie să crezi că e cineva la revistă la noi, care te stopează. Dacă au
fost mai demult asemenea oameni, acum nu mai sunt.
-
Mi-ar place să fie după cuvântul Dvs., însă realitatea….!
Trebuie
să înveți să aștepți. Înaltul are un stil aparte de lucru.
Programează revista pe câte cinci ani înainte. Dacă se întâmplă să vii cu un
material care să se încadreze tematicii unui anumit număr, îl bagă sigur, dacă
nu, aștepți!
-
Vă mulțumesc și,
dacă voi mai avea vreodată vreun material disponibil, s-ar putea să-l dau și la revista mitropoliei!”
*
Ajutoare și donații.
În această perioadă
parohia noastră a primit câteva ajutoare, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): 6.740
lei; Domnul Stănciulescu Cristian din Germania, fiu al satului Bârda și Domnul
Mema Dumitru din Balș(OT), fiu
al satului Bârda: câte 150 lei; Domnul
Ionașcu Marian din Londra, fiu al satului
Malovăț: 140
lei; Domnul Dăncilă Daniel din Bistrița
(MH), Domnul Papavă Sebastian din
Malarișca(MH), Domnul
Anton Cheată din Tr. Severin, Doamna
Filip Cornelia din Tr. Severin, Domnul
Dorca Constantin din Tr. Severin, Doamna
Buzatu Dana din Tr. Severin, Doamna
Zamfirache Cornelia din Craiova(DJ): câte 100 lei; Doamna Chipară Liliana din
Sibiu: 70 lei; Domnul Ciurel
Valentin-Marian din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, Doamna
Blujdea Lucreția din Tr. Severin: câte 50 lei;
Doamna Paicu Domnica din Malovăț a
mai adăugat 140 lei la contribuția de cult, totalizând 320 lei; Domnul Claudiu-Valeriu din Malovăț a mai adăugat 100 lei pentru contribuția de cult,
totalizând 200 lei; Domnul Almichi
Constantin din Malovăț a mai
adăugat 100 lei la contribuția de cult, totalizând 200 lei; Domnul Meilă Nicolae din Malovăț a mai adăugat 50 lei la contribuția de cult,
totalizând până acum 155 lei; Doamna
Căprioru Maria din Malovăț a achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 55 lei; Domnul Ciurel Valentin din
Malovăț a adăugat încă 50 lei la contribuția de cult,
totalizând 110 lei;
Pentru colecta
privind Parohia Valea Plopului am
mai primit câteva ajutoare, astfel: Doamna
Filip Cornelia din Tr. Severin: 200
lei; Pr. Stănciulescu Alexandru și Doamna Bobocel Filofteia din Tr.
Severin: câte 100 lei; Domnul Borugă Mihai, Domnul Dima Vasile, Domnul Pera Dumitru,
Doamna Vasilescu Ioana, Domnul Ungureanu Constantin din Malovăț,
Doamna Filip Cornelia din
Tr. Severin, Doamna Nicolae Victoria din
Tr. Severin:câte 50 lei.
Le mulțumim tuturor! Dumnezeu să le răsplătească!
Colecta se încheie la 15 noiembrie.
*
Respectând
tradiția parohiei noastre, dorim să donăm câte o
carte fiecărei familii din parohie și celor din
afara parohiei, care ne-au ajutat cu cel puțin 100 lei în perioada 1 decembrie 2017-30 nov. 2018. Era o
problemă dificilă sub aspect economic, fiindcă prețurile la hârtie și la tipar au crescut foarte mult. Iată că Dumnezeu
ne-a întins o mână de ajutor prin oamenii Săi. Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG) s-a oferit să suporte dânsa costul
acestor cărți. Face acest gest nobil ca o faptă bună
pentru sufletul său și pentru pomenirea
scumpilor săi: mama, Prof. Sofia
Dobrescu și fratele, Ing. Gabriel-Cristian Ionescu. Pentru aceasta a donat suma de 6.740 lei. Îi mulțumim cordial! Dumnezeu să-i răsplătească
jertfa!
Am dat cartea,
Dicționarul
proverbelor religioase românești,
vol. II, la tipografie și sperăm că, începând cu data de 15
noiembrie, să începem distribuirea ei.
*
În cursul lunii octombrie am donat pâine participanților la slujbe, astfel: 7 Oct.(Bârda): 132 pâini; 14 Oct.(Malovăț): 316
pâini; 21 Oct.(Bârda): 214 pâini; 26
Oct.(Bârda): 96 pâini; 28 Oct.
(Malovăț): 224
pâini. Așadar, în luna octombrie au fost donate 982 pâini. Totodată, s-a vândut pâine
cu prețul de achiziție
de 0,70 lei/buc., astfel: 7
Oct.(Bârda): 668 pâini; 14
Oct.(Malovăț): 35
pâini; 21 Oct.(Bârda): 585 pâini; 26
Oct.(Bârda): 404 pâini; 28 Oct.
(Malovăț): 26
pâini. Așadar, în luna octombrie au fost donate 1.718 pâini.
*
Plăți. În această perioadă, am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 7.600 lei tipografiei pentru cărți; 3.550 lei protoieriei pentru lumânări; 1.900 lei brutăriei pentru cele 2.700 pâini donate și vândute în octombrie; 597 lei materiale pentru magazia de la Malovăț; 577
lei impozit; 288 lei grinzi și cherestea pentru magazia de la Malovăț; 253
lei materiale pentru cișmeaua de la
cimitirul din Bârda; 235 lei protoieriei
pentru cărți, reviste, cărbune; 100 lei transport cărți; 50 lei curent electric; 50 lei internetul și altele mai mici.
Am predat 195 kg ceară
fabricii de lumânări a episcopiei. Ceara a provenit din topirea resturilor de
lumânări de la cele două biserici.
*
Lucrări la biserici. – Lucrările la magazia de la Malovăț înaintează greu, dar bine. Domnul
Nistor Petre se străduiește să
îmbine problemele personale cu grija de a duce la bun sfârșit această lucrare de interes obștesc.
- Un fiu al satului Bârda, care nu dorește să i se știe
numele, s-a oferit să suporte toată cheltuiala pentru construcția unui gard la fațada bisericii de la Bârda. Dumnezeu să-i
răsplătească! E vorba de 26 metri. Gardul va fi construit din fier forjat fixat
pe soclu de beton armat. Studiem problema, ca să găsim soluția cea mai avantajoasă sub aspect financiar și să realizăm un gard frumos și rezistent, care să rămână pentru următorii
100 de ani. După aceea vom vedea cu ce-l înlocuim.
*
Nedeia de la Bârda. Domnul
primar Ing. Ion Michescu se
străduiește după puterile sale să reînvie unele tradiții ale satelor noastre. Așa, bunăoară, cu prilejul fiecărei nedei din
satele comunei noastre a adus câte o formație
de muzicanți, care au făcut ca să se adune atât
locuitori ai satului în cauză, cât și musafiri
din alte sate și să încropească, atât cât se mai poate,
horele de altădată. Așa a făcut și anul acesta pentru Bârda. Pe lângă formația de cunoscuți
muzicanți maturi, a adus și un grup de mici artiști de la Palatul Culturii din Tr. Severin,
care au prezentat un frumos program de cântece și
jocuri populare, expunându-și,
totodată, și costumele populare de toată frumusețea.
*
Excursii – pelerinaje. La o dată încă nestabilită, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Prislop. Va costa 45 lei/pers. Continuăm înscrierile.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare
pastorală” – 383, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 30 oct. 2018,
ediție on-line (http://www.observatorul.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud(VN),
30 oct. 2018, ediție on-line (http://armoniiculturale.ro); în ,,Moara
lui Gelu”, Baia Mare(MM), 6 nov. 2018, ediție
on-line (https://moaraluigelu.blogspot.com/2018/11/scrisoare-pastorala.html); Familia
în proverbele românești(II),
în ,,Națiunea”, București,
4 nov. 2018, ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Obrazul
însângerat, în ,,Națiunea”,
București, 2 nov. 2018, ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); în ,,Omniscop”, Craiova, 8 oct.
2018, ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Ofertă
de carte - octombrie 2018, pe blogul
,,Sfatul bătrânilor”, Craiova, 10 oct. 2018(http://www.sfatulbatranilor.ro); în revista ,,Singur”, Târgoviște, 2018, 20 oct., ediție on-line(Error! Hyperlink
reference not valid.
în ,,Revista Logos și Agape”. Timișoara, 28.10.2018, ediție on-line(http://www.logossiagape.ro);
Parohia noastră a publicat sau a
republicat în această perioadă câteva cărți, astfel: Pr.
Cătălin-Sebastian Hogea, Gândurile unui
preot pribeag; Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Stat și Biserica în Banat și Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Amintiri din paradis;
*
Patriarhia
Română ne-a comandat un număr mai mare de exemplare din cartea preotului Dvs., Stat și Biserică în
Banat, iar Mitropolia Banatului din cartea Călăuză biblică.
*
Zâmbete. ☺Puțini au auzit de Războiul Țuicii.
Și, totuși, a
existat un asemenea război la 21 sept. 1788, în zona Caransebeș – Domașnea.
Imperiile Otoman și Austriac erau în
război. Iscoadele austriece aduceau vești
că turcii pregătesc în sudul Dunării o mare armată, cu care să atace Banatul pe
la Orșova, pe Valea Cernei. Împăratul Iosif al
II-lea a pornit în fruntea unei armate de 100.000 de soldați să le țină
piept turcilor. Au făcut Marele Cartier la Caransebeș. Armata era formată din soldați proveniți
din numeroasele popoare ce intrau în componența
Imperiului Austriac. Comunicarea între soldați
era foarte dificilă, fiindcă fiecare își
cunoștea limba lui. Puțini soldați știau mai multe limbi. De la Caransebeș a fost trimis un pluton de husari unguri,
călăreți, în recunoaștere.
Satele de la Orșova la Caransebeș fuseseră evacuate. Fiecare localnic își luase ce putuse din gospodărie și fugise din calea turcilor. În sate precum
Domașnea și Cornereva
se făcea multă țuică și
oamenii n-au putut să ia cu ei și butoaiele
cu țuică. Unele surse spun că husarii ar fi găsit
o șatră de țigani,
care le-a vândut câteva butoaie de țuică. Cel
mai sigur este însă că husarii au găsit în beciurile caselor părăsite țuică. Cert
este că s-au pus vârtos pe băut. Întârziind prea mult să se întoarcă, au
îngrijorat conducerea armatei. A fost trimis un pluton de infanteriști pe urmele husarilor. Aceștia și-au
găsit camarazii și au vrut să bea și ei, dar ceilalți s-au opus. De la ceartă s-a ajuns repede la
bătaie. Au început să tragă cu puștile unii
în alții. Consemnul era tocmai focul de armă. În
caz că observau trupe turcești, trăgeau
câteva focuri de armă, le auzeau cei din spate și așa se ducea vestea că se apropie pericolul. De
data aceasta s-au auzit multe focuri de armă și a
fost alertat grosul armatei. A început imediat înaintarea. S-a lăsat
întunericul. Ajungând la locul încăierării și
neînțelegând adevărul, de frică, de buimăceală, de
întuneric, soldații au început să tragă în dezordine. Lipsa de
comunicare, disciplina precară, frica, au făcut ca soldații
armatei austriece să se bată între ei cu înverșunare
până dimineața, fiecare fiind convins că se luptă cu
turcii. Dimineața era câmpul plin de 10.000 de morți și
printre ei nu era nici un turc. A fost cea mai rușinoasă
pagină din istoria armatei Imperiului Austriac.
*
Anunț. Au
sosit calendarele pe 2019. Avem suficiente, pentru toată lumea. Costul: 5 lei/buc. Numai cine nu vrea nu ia. Vă
rugăm să nu luați din piață sau de la colțul
străzii.
*
Program. În cursul lunii decembrie avem următorul program de slujbe: 1 Dec.(Malovăț-Bârda); 2 Dec. (Bârda); 6 Dec.
(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț,
la ora 12,30); 8 Dec. (Malovăț-Bârda);
9 Dec. (Malovăț); 15 Dec.(Malovăț-Bârda); 16 Dec. (Bârda); 17 Dec.(spovedit
și împărtășit
în Bârda, la biserică și în sat); 18 Dec.
(spovedit și împărtășit
în Malovăț, la biserică și
în sat); 19, 20, 21 Dec.(colindul cu icoana în Malovăț); 22, 24 Dec. (colindul cu icoana în
Bârda); 23 Dec. (Malovăț);
25 Dec. (Bârda); 26 Dec. (Malovăț);
27 Dec.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, a ora 12,30); 29 Dec.(Malovăț-Bârda); 30 Dec.(Bârda). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică,
acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sfintele Sărbători să le petreceți
cu sănătate, pace și bucurii! La mulți ani!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu