Săptămâna Mare a Centenarului

Ce lipseşte? Emoţia, ar spune un politician versat. Lipseşte entuziasmul de la vârf. În schimb, oamenii simpli simt Centenarul ca o adiere care vine de peste timp. Încet, dar sigur, emoţia de început de lume îşi face loc printre mizeriile de zi cu zi din viaţa cotidiană.

Mizerii politice, mizerii sociale, până la urmă, mizerii morale.

S-a spus şi s-a tot spus că România nu este pregătită pentru a prelua preşedinţia rotativă a Consiliului European.

În realitate, România nu este pregătită pentru a-şi cinsti cum se cuvine venerabila, dar în istorie frageda vârstă de o sută de ani. Suntem un stat tânăr. Un stat tânăr înhămat la o naţiune bătrână. Bătrână, dar vioaie, neramolită, nesclerozată. Şi totodată suntem o naţiune tânără din moment ce un sfert din populaţia ei a fost în stare să-şi ia lumea în cap, să plece în cele patru zări pentru o viaţă mai bună.

Suntem o naţiune, veche, dar într-un stat tânăr. Politicienii, clasa politică, dau semne de ramolisment. Şi, din păcate, există tendinţa de a pune semnul egal între politicieni, între conducători şi ţara pe care o conduc.

Istoricul Doru Radosav, la un simpozion pe tema Centenarului spunea foarte bine că România nu are nevoie de „proiect de ţară”, ci are nevoie de un proiect de stat. Proiectul de ţară a fost realizat acum o sută de ani. Şi este la fel de actual. Este adevărat, mai ciuntit un pic pe la margini.

Imediat după Unire a urmat un „proiect de stat”. A fost realizat într-un timp record în perioada interbelică. A venit al doilea război mondial, au venit tancurile sovietice şi totul s-a prăbuşit.

După căderea regimului comunist s-a regândit un proiect de stat, având ca ţinte intrarea în NATO şi UE. Apoi totul a îngheţat. Am intrat în NATO şi UE ca într-un loc străin în care nu ştim ce avem de făcut.

Ne uităm spre SUA, ne uităm spre Bruxelles şi Strasbourg, spre Comisia de la Veneţia şi întrebăm mereu „noi ce avem de făcut?”.

Şi ni se tot spune, ni se explică, dar se pare că nu înţelegem sau nu vrem să înţelegem. „Statul de drept” este în fond un proiect de stat, a statului pe care ar trebui să-l desenăm simplu, pe înţelesul tuturor.

Unde intră politica nu este nimic simplu. Ceea ce se întâmplă în această perioadă pare un concurs de ghicitori. Sau de bancuri. Unul spune o cimilitură, alţii în loc să o dezlege spun, la rândul lor, alte cimilituri.

Este un întreg circ, iar circ fără bufoni, fără măscărici, nu există. Impresia generală despre cum arată România în anul Centenarului este dezastruoasă. Nu la bază, fundamentul este bun, sănătos.

Se vede în aceste zile, în această adevărată Săptămână Mare a Centenarului. Sus, la cap, acolo sunt problemele.

Nu funcţionează Parlamentul, nu funcţionează la parametri normali Guvernul şi instituţia prezidenţială.

Restul vine de la sine, restul instituţiilor sunt exact aşa cum le gândeşte Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. În anul Centenarului s-a vorbit de un milion de ori mai mult despre DNA, SRI, justiţie etc. decât despre cum ar trebui să arate un proiect de stat.

S-a manipulat populaţia şi de unii şi de alţii încât este de mirare că oamenii din sistemul juridic nu şi-au luat lumea în cap şi să plece la cules de căpşuni în Spania. Sau să plece la fel ca medicii.

De multe ori, de foarte multe ori în istorie s-a spus „aşa nu se mai poate”. Ar fi tragic să spunem şi noi în exact anul Centenarului „aşa nu se mai poate”. Şi, totuşi, se poate. Cum se spune, se poate şi mai rău. Dar şi mai bine.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş