miercuri, 21 noiembrie 2018

La Cenaclul Scriitorilor a citit prozatorul Nicolae Goja



Sâmbătă, 17 noiembrie la Cenaclul Scriitorilor Maramureş a citit prozatorul şi jurnalistul Nicolae Goja. Preşedinta cenaclului, scriitoarea Florica Bud îi urează toate cele bune, inspiraţie şi putere de muncă la împlinirea vârstei de 60 ani. Nicolae Goja ne anunţă că a fost format de Cenaclul “Tribuna” din Cluj Napoca, apoi a frecventat cenaclul băimărean, care-i avea ca membri şi mentori pe Vasile Radu Ghenceanu, Augustin Cozmuţa, Mihai Olos, Gheorghe Pârja, Ştefan Jurcă ş.a. Vorbind despre opera sa, Am aflat că a început cu “Ilca”-povestiri, a continuat cu “În Raiul de acasă”, “Fabrica de iarbă”, “Doi pe-o cruce”, “Cimitirul copiilor” şi “Ţara Păcălelilor” (editoriale pe care le-a scris de-a lungul timpului în “Graiul Maramureşului” unde este redactor-şef).
Citeşte “Ilca Nuţului”, o proză apărută în 1983 în prestigioasa revistă “Tribuna”.  Citeşte apoi “A unsprezecea cruce”, după care poetul Vasile Morar afirmă că i-a plăcut mult “Ilca” care este de fapt “un poem în proză”; Florica Bud consideră că “prezenţa generoasă la şedinţa de cenaclu este semn de preţuire pentru scriitorul, gazetarul şi omul Nicolae Goja”; Săluc Horvat crede că “este confortabil să te prezinţi la 60 de ani cu un important număr de cărţi” şi pe bună dreptate “a fost premiat ca Scriitorul Anului”; Rodica Dragomir spune că “Nicolae Goja este un fin observator al sufletului uman. Au mai vorbit laudativ: Elena Cărăuşan, Delia Muntean, Vasile Leschian, Vasile Igna, Ioan Ţiplea, Ioan Şiman, Ioana Ileana Şteţco, Gelu Dragoş, Ştefan Jurcă, Ionel Călăuz, Ioan Potop ş.a.
A fost o adevărată sărbătoare, fiindcă au fost prezenţi aproape toţi membrii cenaclului maramureşean.

Întâlnirea s-a terminat la fel de frumos, sărbătoritul Nicolae Goja fiind felicitat de toţi cei prezenţi, urându-i totodata succes la Festivalul de literatură “Vasile Lucaciu” din Cicîrlu, unde este membru fondator şi organizator.
                                                                                              Gelu Dragoş



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu