Cu ocazia Centenarului care se împlinea de la încetarea
Primuluui Răzbel Mondial, Emmanuel Macron, președintele
Franței, a ținut un important discurs în fața
întregii lumi… Discurs urmărit cu maximă atenție
de întreaga suflare a planetei. Printre cei interesați de spusele președintelui
francez m-am numărat și eu, chiar dacă
pe Emmanuel Macron nu-l pot considera un „demn reprezentant” al Franței. Dar, vorba franțuzului, faute de mieux…
Pe parcursul discursului său, Macron a considerat potrivit
să aducă un elogiu patriotismului de care au fost animați toți combatanții din WW1, grijuliu foarte să adauge în
comentariul său și câteva vorbe despre
noțiunea de naționalism, nu cumva să se confunde… Spre mirarea mea, pentru
presidentul Franței cei doi termeni
s-ar afla într-un raport antonimic, de excludere, patriotismul fiind „l’exact
inverse du nationalisme. Le nationalisme en est la trahison” , adică
patriotismul ar fi exact opusul naționalismului,
naționalismul constând în dezicerea de
patriotismul adevărat.
L-aș întreba pe
omologul lui Iohanis al nostru dacă mai are nevoie de cuvîntul șovinism, termen care ne vine în minte fără
voia noastră într-o asemenea discuție.
După mintea mea, de vorbitor al limbii române, șovinismul
este „l’exact inverse du nationalisme”. Nu știu
cât de frecvent este în franceză cuvîntul chauvinisme, în limba română este un
cuvînt deseori folosit, pentru a desemna „o atitudine politică constând în
afirmarea superiorității unei națiuni asupra altora, în manifestarea
exclusivismului și intoleranței naționale,
care se bazează pe un naționalism
extremist, care are drept scop ațâțarea vrajbei naționale și a urii între
popoare sau între naționalități conlocuitoare, propagarea rasismului și exclusivismului național.”
Cuvîntul ne vine din limba franceză și „provine de la numele lui Nicolas Chauvin, un recrut patriot
exaltat din armata lui Napoleon I, despre care se spune că ar fi fost rănit de
17 ori în lupte. Idealismul său exacerbat a fost ridiculizat în comedia La
Cocarde tricolore (1831, Paris) scrisă de frații
Theodore și Hyppolyte Cogniard, unde
apărea afirmația „je suis français, je
suis Chauvin” (sunt francez, sunt șovin),
temă reluată și caricaturizată apoi în
numeroase vodeviluri, ocazie cu care s-a impus termenul de Chauvinisme(șovinism), desemnând un patriotism excesiv,
total, care se manifestă printr-o admirație
sinceră, dar oarbă, nelimitată, necritică, pentru patria sa.”
După cum se vede, în comentariile / definițiile de mai sus, preluate de pe Internet,
cuvintele patriotism și naționalism apar ca sinonime mai degrabă decât
ca antonime. Antonime chiar în niciun caz! Atât în română, cât și în franceză.
Confuzia din mintea domnului Macron, căruia se pare că-i
lipsește din vocabular termenul
chauvinisme, are chiar această explicație
probabilă: dacă renunți la termenul șovin, șovinism,
există riscul de a pune în opoziție
ceilalți doi termeni: patriotism și naționalism.
De mai multe ori am atras atenția
asupra faptului că în mass media de după 1990, fără excepție, cuvîntul șovinism
a dispărut, ca la un ordin. Eu chiar cred că a fost un ordin, un ordin subtil,
care a avut drept scop să producă un transfer semantic de la șovinism la naționalism.
Adică s-a urmărit compromiterea naționalismului!
Ordinul de denigrare a naționalismului
se vede că a ajuns și la președintele Franței
Precizăm însă că nu există sinonimie perfectă, limba nu tolerează
așa ceva, în timp, cei doi termeni
sinonimici ajungând să se diferențieze
în chip fatal!
Așadar, se naște întrebarea: care este deosebirea dintre
patriotism și naționalism? Această întrebare a constituit subiectul unor discuții pe care le-am purtat în tinerețea noastră cu Petre Țuțea. De câteva ori
acesta a depănat una dintre cele mai frumoase amintiri, amintirea unei discuții purtată cu Nae Ionescu, peripatetizând
cei doi pe Calea Victoriei, după un curs al marelui brăilean.
Întrebat fiind de către Nae Ionescu „Care trebuie să fie
însuşirile unui adevărat cetăţean român?”, Petre Ţuţea i-a răspuns cu maximă
promptitudine (Citez dintr-un text cu titlul Pentalogul lui Pere Țuțea):
Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om; Să fie
dispus a-şi dea viaţa pentru România fără regret; Să nu înşele pe nimeni; Să nu
necinstească nicio fecioară, pentru a nu ofensa majestatea Maicii Domnului;
Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate
face el. (anul 1937)
„Povestindu-ne acea amintire, Petre Țuțea insista pe cea de
a cincea poruncă a crezului său naționalist:
ca român, să te bucuri când ai norocul să întâlnești
un român mai deștept decât tine, mai
înzestrat, mai talentat, mai capabil. Să te bucuri că ți se ivește ocazia să-l
sprijini, să-l ajuți să se împlinească
pe deplin, să-și valorifice întregul
potențial cu care bunul Dumnezeu l-a
înzestrat, căci acele daruri Dumnezeu le-a hărăzit de fapt întregului neam
românes, iar câteodată, nu rareori, acel român este un dar pentru întreaga
omenire. Să te bucuri când altul este mai bun decât tine! Să nu te doară
succesul altuia dacă este bine meritat!…
Personal, aflând această minunată poveste la o vârstă când
încă mă mai coceam, pot spune că am făcut o regulă de comportament din a
sprijini munca și talentul Celuilalt.
Nu am reușit totdeauna, dar am încercat
măcar. Am scos la viața mea câteva cărți. Fiecare carte este o bucurie, o mulțumire de sine. Dar cel mai mult m-am bucurat
când am putut să ajut să apară cărțile
altor autori! Când am putut să recomand textele altora! Bucuria aceasta am simțit-o și
la Alexandru Graur, atunci când m-a publicat pe mine, student în anul al
II-lea, în compania academică cea mai selectă…
Ani buni după aceea m-am mirat nespus să aflu că mulți profesori universitari se trec co-autori
pe lucrările studenților și colaboratorilor mai tineri. Când m-am
întâlnit cu colegul meu de liceu și șef de promoție
TOMA EMIL și acesta mi-a mărturisit că
va rămâne în străinătate cu prima ocazie, am încercat să-l abat de la intenția sa, atât de păguboasă pentru știința
medicală românească în care el începea să se afirme. Mi s-a plâns: șeful său, ministru adjunct al Sănătății la acea dată, își punea cu nerușinare
numele pe toate lucrările lui EMIL TOMA, ca prim autor… Îl chema cumva Păun sau
mă înșel?!”
Să ne întoarcem la perechea de termeni concurenți: patriot și
naționalist. Trec direct la concluzia
la care am ajuns, ajutați de Petre Țuțea
să înțelegem pe ce lume trăim. Postulez
deci, în numele celestului nea Petrache:
A fi patriot este o datorie a fiecărui individ. Te naști cu această datorie față de țara
al cărei cetățean ești. Ca patriot ești gata să-ți dai viața dacă e nevoie, atunci când ești chemat sub arme, în caz de război, când
depui și un jurămînt în acest sens:
„Jur să-mi apăr țara și poporul cu prețul vieții mele dacă…
etc. etc”
Dacă printr-o întâmplare devii cetățeanul altei țări, ești dator să fii patriot față de acea țară,
să-ți dai chiar și viața dacă ajungi sub
arme. Legea te obligă să fii patriot!
Situația unui naționalist este alta. Naționalistul din proprie pornire și inițiativă
își dedică viața interesului național.
Orice individ își păstrează naționalitatea chiar dacă-și schimbă cetățenia.
Naționalitatea este un dat dobândit
prin naștere. Legea nu te poate obliga
să fii naționalist! A fi naționalist este o calitate, o atitudine, o
preocupare pe care ți-o asumi și pe care te angajezi față de tine însuți
s-o onorezi în orice circumstanță,
necondiționat.
Orice individ își
păstrează naționalitatea chiar dacă-și schimbă cetățenia.
Naționalitatea este un dat dobândit
prin naștere. Legea nu te poate obliga
să fii naționalist!
Teoretic vorbind, patrioți
trebuie să fie toți cetățenii, dar naționaliștii sunt mult mai puțini. Ei se aleg dintre patrioți,
dar sunt pe o treaptă superioară. Când Petre Țuțea, la Aiud, a fost întrebat de Alexandru
Drăghici, cu un aer condescendent, dumneata ce profesie ai?, a răspuns: „eu
sunt de profesie român!” Un răspuns care i-a cutremurat pe toți cei de față,
deținuți
și temniceri deopotrivă, inclusiv pe
ministrul criminal. De unde și definiția naționalistului:
o persoană care face din interesul național
o preocupare permanentă, un punct de vedere din care se raportează de fiecare
dată la provocările vieții și ale istoriei.
Naționalismul este
superlativul patriotismului, nu forma decăzută a acestuia. Șovinismul este atitudinea excesivă,
paranoică, a unui patriotism declarat și,
într-adevăr, trădat! Apanaj al unor minți
împuținate, al unei educații precare, superficiale.
Cu ani în urmă, fratele meu Aurel Coja, pasionat de
genetică, m-a sunat să-mi comunice o informație
care nu m-a surprins, dar mi-a mers la suflet: a fost identificată gena naționalismului! A comportamentului uman
solidar cu tribul, cu comunitatea în care te naști
și trăiești.
Preluare http://www.ziarulnatiunea.ro/2018/11/19/macron-versus-tutea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu