„Bolnavul Europei” este azi Uniunea Europeană. Cu America
președintelui Trump, relațiile sunt tot mai nesigure și mai mercantile, cu Rusia sunt blocate de
sancțiunile aplicate din voința Washingtonului, cu China dialogul și conlucrarea sunt mai mult decât prudente
în fața ofensivei economice dezlănțuite a Beijingului, apreciată de unii, de
fapt, ca o ofensivă politică și
strategică. Și, pe niciuna din aceste
platforme politico-economico-militare (pentru a nu le spune fronturi), Uniunea
Europeană nu are strategii unitare și
coerente, clare și explicite. S-a văzut
din nou, zilele trecute, în timpul turneului european al președintelui chinez Xi Jinping.
În preajma summitului UE-China din prima decadă a lui
aprilie, vizitele liderului chinez în Franța,
Italia și Monaco au consolidat poziția în negocieri a Beijingului prin acordul
Italiei de participare la proiectul intercontinental de infrastructură O
Centură, Un Drum și acordul de 35
miliarde dolari pentru 300 de aeronave Airbus livrate de Franța Chinei. Primul – acord strategic, căci
Italia e primul stat din G-7 care aderă la proiectul chinez, al doilea- acord
economic de o anvergură rar întâlnită, tentant, dar pentru unii și preocupant, căci face din China
protagonist economic „de-al casei” (cum scria un ziarist occidental) în Europa.
Însă într-o Europa care nu are strategie față
de Noile Drumuri ale Mătăsii, ci politici naționale
diferite și chiar divergente, inclusiv
în interiorul UE. Lipsa de strategie și
cacofonia politicilor alimentează scenarii uneori de-a dreptul sumbre, dar nu
neapărat fanteziste. Ele vizează însuși
statutul Europei de mâine. „În noua mare competiție
de putere dintre SUA, China și Rusia,
Europa a devenit pradă. Apartenența sa
politică la un Vest slăbit, diviziunile sale interne, beneficiile sale
atractive și o piață de 500 milioane de consumatori o fac țintă ideală” – constata , în termeni aproape
cinici, dacă nu masochiști, Sophie
Kauffmann, director editorial la „Le Monde” într-un comentariu publicat în „The
New York Times”.
Cum trebuie să răspundă Europa sfidării mondiale fără
precedent a momentului, când are probleme cu cei trei mari centri de putere
care fac acum jocurile în lume fără a ține
seama în mod deosebit de interesele Vechiului Continent, fie el integrat sau
nu? Deocamdată, în această primăvară, la ordinea zilei sunt relațiile cu China, „rival sistemic” cum îl numește Bruxellesul și despre care una dintre trompetele cele mai sonore ale
Parlamentului European, Guy Verhofstadt, susține
că are „un program de politică externă destinat în mod clar extinderii influenței economice și
geostrategice a Chinei la scară globală”. Evaluare împărtășită și
de președintele francez Macron, dar nu și de majoritatea celorlalte state membre ale
UE. Germania are o poziție nuanțată, pentru a nu spune prudentă și rezervată, Italia, Grecia, Portugalia văd
în cooperarea cu China o formulă pentru depășirea
dificultăților lor economice, iar o
serie de state din estul și sudul
continentului și-au instituționalizat în format multilateral relațiile cu China prin Grupul 16+1. Cum reacționează China? Cu răbdare și prin negocieri și înțelegeri
bilaterale, reafirmând în același timp
în mod constant că privilegiază de fapt abordarea multilaterală a problematicii
cooperării. Și astfel, organizarea de șantier a proiectului O Centură, Un Drum
prinde contururi tot mai precise, pe fondul vacarmului poliglot din Europa
Unită.
Corneliu Vlad –
Naţiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu