Cu prilejul
sărbătorilor pascale vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitari, dorindu-Vă
aceeași bucurie pe care au avut-o
femeile mironosițe, când L-au văzut pe
Domnul Inviat și pacea pe care El a
dat-o Sfinților Apostoli, venind în
mijlocul lor.
Aflându-ne în aceste momente de sfântă
prăznuire a Învierii din morți a
Mântuitorului, să alegem viața, ci nu
moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății,
credincioșiei și al dragostei față de
semenii noștri.
Fie ca
lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat.
Fie ca
această zi din an să ne aducă fiecăruia
dintre noi puterea jertfei în credință, înțelegere
și mărturisire, dragoste frățească și
mai ales fie ca această zi să ne
deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea
mică a căii spre mântuire.
Hristos a înviat!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu