În al patrulea deceniu al secolului XIX-lea, opera lui
Shakespeare( (n. aprilie 1564, Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei– d. 23
aprilie/3 mai1616, Stratford-upon-Avon) a început să fie cunoscută în țara noastră. Faptul că opera scriitorului
englez începe să fie cunoscutpă la noi aproape concomitant cu apariția și
răspândirea literaturii originale- încurajată de revista Dacia literară - nu
este lipsit de semnificație.Acțiunea de cunoaștere
a operei lui Shakespeare progresează treptat, prefigurând de pe acum interesele
statornice de mai târziu. Dramaturgul englez a prezentat pentru scriitorii
români care i-au cunoscut opera o culme către care au năzuit ei înșiși.
În prima jumătate a veacului al XIX-lea cunoașterea
operei lui Shakespeare se realizează prin intermediul direct al operei. Unul
dintre primii scriitori români care este atras de opera lui Shakespeare și spera să o traducă în limba română a fost
Ioan Popovici Barac care a trait între anii 1776-1848, autor al celebrei
Istorii despre Arghir cel frumos și
despre Elena cea frumoasă, o povestire populară apărută în 1801, ediția a II-a, Brașov,
1809, cum și al unor prelucrări din
literatura clasică Greco-latină, cum ar fi Odiseea lui Homer și Metamorfozele lui Ovidiu, sau din cea
orientală O mie și una de nopți, istorii arăbești sau Halima, prima dată traduse din nemțește,
se pare că au apărut la Brașov în
perioada 1836-1838 precum și al unor
traduceri din limba italiană și germană
Interesul pentru Shakespeare, mai ales pentru Hamlet este
stârnit de această drama publicată în limba germană.Trducerea sa , rămasă, din
păcate, în manuscris, constituie prima tălmăcire românească din opera
dramaturgului englez. În traducerea lui Barac această tragedie poartă titlul de
Amlet., prințul de la Dania, Tragedie
în cinci perdele, după Shakespeare.Traducătorul nu ne-a dat propriu-zis o
traducere, ci o prelucrare după o traducere din germană. El și-a permis schimbarea numelor unor personaje
și chiar intervenția în textul autorului. În traducerea lui
Barac, tragedia nu se mai sfârșește cu moartea lui Hamlet, ci prin
încoronarea acestuia.
Ceva mai târziu, în Țara
Românească, Ion Heliade Rădulescu adresează tineretului îndemnul de a cunoaște marile opere ale literaturii universală.
În anul 1446, în Curierul românesc, Heliade publică articolul Început de
biblioteci universael, în care motivează traducerea celor mai de seamă opere
ale umanității.La capitolul:
Literatură- drame, Heliade înscrie numele lui Shakespeare, dar nu înaintea lui
Victor Hugo, dar înaintea numelor lui Schiller și
Goete.În această Bibliotecă universală, Heliade a publicat primele traduceri
din literatura universală în limba română ”dintre care unele într-o limbă
curată și într-o traducere conștiincioasă”, așa
cum mărturisea Gh.Adamescu în “Istoria literaturii române”, f.a.p.241. În
această lucrare a văzut lumina tiparului și
prima piesă a lui Shakespeare, Iuliu Cesare tradusă de căpitanul Stoica.și tipărită în limba româmă, Despre această
traducere Mihnea Gheorghiu scria în Un Shakespeare al oamenilor, studiu introductiv
la ediția de Opere, vol.I, ESPLA, 1955,
p.5, :”pașoptiștii aflaseră deci de drama lui Shakespeare cuvântul unui “căuzaș de nădejde. “
În 1848, apăreau în tipografia lui Josef Kopaing, alte două
capodopere ale dramaturgului englez, este vorba de Romeo și Julieta și
Othelo, în traducerea unui anume Toma Bagdat.Aceste traduceri au fost urmate de
către o “consecuență morală “ care
constituiau primele aprecieri critice în limba română făcute de către un român
cu privire la opera lui Shakespeare.
Scriitori pașoptiști cunoșteau
și ei o parte din opera dramaturgului
englez, fie prin intermediul unor traduceri franțuzești sau germane. Printre aceștia era Cezar Bolliac, în Răspuns la
articolul “Poezie”, datând din 1845, se referea la dramaturgul englez și Hugo, pentru a combate teoriile lui
Boileau.(vezi Cezar Bolliac:Opere,Editura de Stat, 1930, p.59. ). În
Transilvania, unde se făcuse prima încercare de traducere a piesei Hamlet,
poetul Andrei Mureșanu emitea judecăți de valoare comparative asupra poeziei
shakespeareene, pe baza cunoașterii
operei acestuia, precum și a operelor
altor scriitori englezi.
C.Stamati, care a trait între anii 1777-1868, poet din alt
colt de țară, spunea că a fost influențat în scrierile sale de dramaturgul englez.
Acest adevăr îl scria în Precuvântare la Musa română, tom I, Iași, 1868.
După 1848, cititorii români au avut posibilitatea să
cunoască în traducere tragedia Machbeth, făcută de Băjescu, fiind prima
traducere a acestei opere în limba lui Eminescu.Au fost poeți români care sunt influențați
de operele lui Shakespeare, precum Dimitrie Bolintineanu, care în poemul Sorin
sau tăierea boierilor la Târgoviște a
fost influențat de lectura lui Faust a
lui Goethe și a lui Hamlet.D.Murărașu scria despre Bolintineanu că plagiază în
chip naiv pe Shakespeare și Hugo,
afirmație stipulată în Istoria
literaturii române, 1940, p.138. Despre aceste drame, George Călinescu afirmă
categoric și dur că “sunt atât de nule și de bizre, încât nu suportă nici un studiu,
“ text scris în Istoria literaturii române de la origini până în present, 1941,
p.228.
Ion Ghica, om de cultură al generației pașoptiste , în una
din scrierile sale din Convorbiri economice , apărută în 1863, îl amintește pe Shakespeare, apreciindu-l ca drept cel
mai reperzentativ scriitor al Angliei.
Tânărul, pe atunci, Petre P. Carp, om politic și critic literar are o deosebită stimă
pentru opera dramaturgului englez, pe care o citește
direct în limba engleză. Iubind opera acestuia îi traduce o parte din ea. Prima
fiind Machbeth, tragedie care mai fusese tradusă cu un deceniu mai
înainte.Această traducere a apărut 1864, fiind apreciată de Pogor și Maiorescu.A doua traducere a lui Carp a
fost Othello, un fragment din această traducere a apărut în numărul din martie
1868 în Convorbiri literare, iar în numărul din 15 aprilie se anunța apariția
acestei traduceri.Traducerea a fost făcută”probabil direct de pe original “,
cum notează G. Adamescu. A.D.Xenopol considera că “traducerea lui Otello de
d-nu Carp e incomparabil mai bună decât aceea a lui Machbeth, tot de d-nia sa”,
afirmație consemnată de I.E.Torouțiu în Studii și
documente literare, vol.II, p.16.
În calitate de îndrumător al societății literare “Junimea “ și
de critic literar al Convorbirilor literare, Titu Maiorescu va reveni deseori
asupra lui Shakespeare, dându-l drept model de măiestrie artistică.Pentru
criticul de la Junimea dramaturgul englez, alături de Goethe, a rămas una
dintre marile pasiuni ale vieții sale.
Eminescu a avut un adevărat cult pentru “Shakespeare
divinul”- cum îl definște într-un
articol din Curierul de Iași, din 1876.
Teodor V.Ștefanelli în Amintiri despre
Eminescu își aduce aminte cum, pe un
ger năpraznic, în decembrie 1870, Eminescu tremurase câteva ore la ușa teatrului unde se prezenta Regele Lear,
pentru a putea obține un loc, vezi
op.cit., ed.1914. George Călinescu subliniază pe baza manuscrisului 2257,
f.183, că Eminescu trebuie să fi cunoscut “foarte de timpuriu opera întreagă.
“Vezi G.Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, volumul II, București, 1933, p.72-73. Este sigur că Eminescu a
citit și cunoștea bine următoarele opere:Coriolan, Timon Atenianul, Regele
Lear, Hamlet, Henric al IV-lea, Furtuna, Visul unei nopți de vară, Poveste de iarnă, Cum vă place,- deoarece ele se
află citate în diferite locuri ale operei eminesciene.
Prietenul lui Eminescu Ion Slavici, dar și Ion Luca Caragiale cunoșteau opera lui Shakespeare și chiar membrii ai “Junimii“ care citiseră
operele dramaturgului englez.Al.Xenopol, precum și
Carp, cunoșteau unele opere direct din
original.De la P.Carp ne-au rămas citate în englezește din Iuliu Cesar, dar și
consemnările despre influența lui
Shakespeare asupra lui Samson Bodnărescu, în drama acestuia:Rienzi, într-o
scrisoare din 1869 (vezi St și
doc.lit.vol.II, p. 55 ).În corespondența
lui Duiliu Zamfirescu schimbată cu Titu Maiorescu, descoperim referiri la opera
dramaturgului englez. Astfel, Duiliu Zamfirescu apreciază că “scriitorii cei
mai senini și mai obiectivi, printre
moderni sunt Shakespeare și Goethe “, așa cum apare în Duiliu Zamfirescu și Titu Maiorescu în scrisori, 1884-1913,
ed.Emanoil Bucuța, Buc.,1937, p.76. La
rândul său, Barbu Ștefănescu
Delavrancea avea o mare admirație
pentru Shakespeare, numindu-l: “Dumnezeu și
Shakespeare! “ –scrie el undeva.( St.și
doc.lit, vol. V, p. 385). În ceea ce-l privește
pe Al.Vlahuță, descoperim în mărturiile
lui N.Petrașcu, Biografia mea, în St. și doc.lit., vol VI, p. CXXIII, că poetul
cunoștea în întregime opera lui
Shakesperare într-o traducere franțuzească:”
Pe când făcea curte d-rei Ida Pagano, Vlahuță
primise de la mama fetei, profesoară de franceză, pe întreg Shakespeare tradus
în franțuzește. El ședea atunci în
Podeni și venea la liceu numai ca să mă
ia de la un curs secundar. Ajunși
acasă, el își scotea ghetele, se suia
în pat și cu capul în pumni, îmi citea
cu glas tare, pătruns de frumusețea lui
Shakespeare. Așa am citit într-o
primăvară pe Shakespeare întreg. “
Dobrogeanu-Gherea a fost printre puțini critici literari din România care a cunoscut opera lui
Shakesperare în original.Adeseori, critical recurge la citatul original în
limba engleză.Pentru a-și susține părerea că “arta ațâță
în gradul cel mai înalt interesele reale…făcându-ne să uităm pe toate celelalte
“. C.Dobrogeanu-Gherea recurge la trei exemple din autorul englez: primul,se
referă la Romeo și Julieta, care-după
Gherea- va trezi o emoție deosebită mai
ales în sufletele acelora “a căror iubire a fost nenorocită ca și a nefericiților
înamorați din piesa lui Shakesperare;
al doilea , se referă la Othello, care impresionează în mod deosebit pentru
faptul că aici autorul “zugrăvește
patima geloziei, care roade mai pe toți
și care este unul din interesele
noastre zilnice”: al treilea, se refer[ la Regele Lear…Așa consemnează C.D.-Gherea în Studii critice, volumul I, apărut
la ESPLA, p.28-29.
Criticul cu vederi socialiste este ultimul scriitor din
secolul al XIX-lea în opera căruia întâlnim nu numai simple referințe la opera lui Shakespeare, dar chiar
analize aprofundate ale unora din operele acestuia.
*
În Enciclopedia romană, de dr.C.Diaconovici, în două volume,
apărută la Editura W.Krafft, la Sibiu în anul 1900, deci la începutul veacului
XX-lea, la litera S, a apărut articolul despre William Shakespeare, semnat de
către M.Străjanu. Acesta fiind autor al unor lucrări de teoria literaturii și estetică: Noțiuni
de estetică, Principie de estetică și
poetică, ș.a.. În Enciclopedia romană
acesta face o prezentare bio-bibliografică a dramaturgului englez, cu scopul de
a-i populariza opera printre scriitorii români.
St.O.Iosif, printre alți
scriitori cunoscători ai operei lui Shakespeare și
ai literaturii engleze, de la începutul secolului XX, a citit opera acestuia
încă de când era elev, luând cunoștiință de aceasta prin intermediul traducerilor
lui Petofi.Ion Roman în monografia sa oglindește
acest fapt.”O lucrare în maghiară, cu tema Caracterul lui Coriolanus și al lui Aufidius, i-a dat multă bătaie de
cap”.(op.cit., E.p.l., 1964, p.16 ).Mai târziu, aflându-se la Paris, Șt.O.Iosif împreună cu Virgil Cioflec,
asemenea lui Eminescu, la Viena- aleargă să-l vadă pe Sarah Bernhardt, jucând
în Hamlet (ibid., p. 42 ).De la Șt.O.Iosif
ne-au rămas două traduceri remarcabile incluse în ediția Opere, publicate de Editura pentru literature
universală:Romeo și Julieta și Visul unei nopți de vară. Prima piesă de teatru, amintită a mai fost tradusă
de Al.Macedonski, iar cu un an mai târziu, de către I.Ghca. Precizez că Șt.O.Iosif a folosit în traducerile sale nu
numai versiuni germane, ci și
originalul englez. I.U. Soricu citează în amintirile sale, câteva dintre
opiniile lui Iosif despre dramaturgul englez. Astfel, ni se spune că poetul
român considera că “scrierile lui Shakespeare ar trebui să formeze biblia
fiecărui scriitor.“ Text apărut în Almanahul presei române pe 1926, p. 106.
Criticii literari Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu,
I.Botez, P.P.Carp ;I Xenopol au scris adevărate studii despre opera lui
Shakespeare. I.Botez îl consider că în literatura română este cel mai serios
cercetător al operei lui Shakespeare, pe care- prin studiile sale- a
popularizat-o larg în rândurile intelectualității
poporului nostru, în primele patru decenii ale veacului al XX-lea.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, decenii
prolifice în domeniul culturii române, George Topîrceanu traduce feeria dramatică
Visul unei nopți de vară. La rândul său
Gala Galaction a tradus Neguțătorul din
Veneția.
Poeții Ion Pillat,
Ion Frunzetti, Mihai Sebastian ș.a.
prin traducerile publicate în Universul literar și
în alte reviste ale vremii publică traduceri din poeziile lui
Shakespeare.I.Borcia, un intelectual ardelean, publică o nouă versiune
românească a tracediei Iuliu Cezar.
Scriitorul Camil Petrescu a răspândit în cronicile sale
dramatice, publicate în perioada dintre cele două războaie, multe idei
judicioase despre Shakespeare și
operele sale.într-o cronică despre Shylock, publicată în 1924, Camil Petrescu
scria următoarele:”Poetul acesta, cel mai mare pe care l-a avut omenirea, e tot
atât de mare cât pătrunde în adâncul sufletelor- ca Hamlet- ca și atunci când, exterior, mărește proporțiile.
Expresivitatea lui “barbară“ dilată orice subiect. Gluma lui e glumă de uriaș”(citat apud Camil Petrescu: Opinii și atitudini- antologie alcătuită de Marin
Bucur, E.p.l., 1962, p.300).
După scriitorul I. Botez, Ion Marin Sadoveanu este unul
dintre cei mai competenți
shakespeareologi români, în perioada dintre cele două războaie
mondiale.Cunoscuse operele dramaturgului încă din anii adolescenței, după cum reiese din romanul
autobiografic, Ion Sîntu.
După cel de-al doilea război mondial a fost tradusă întreaga
opera a lui Shakespeare. La această mare lucrare și-au
dat concursul scriitorii și specialiștii: Dan Botta, N.Argintescu-Amza, Vlaicu
Bîrna, Dan Duțescu, Dan Grigorescu, Ion
Frunzetti, Mihnea Gheorghiu, Tașcu
Gheorghiu, Dan A. Lăzărescu, Leon Levițchi,
Florin Nicolau, Barbu Solacolu, Virgil Teodorescu, Tudor Vianu, Ion Vinea,
precum și:Șt.O.Iosif, G.Topârceanu, Al.Philippide, Florin Tornea și Gala Galaction.
În cadrul Anului Shakespeare, s-au remarcat- prin studii și cercetări o seamă de scriitori și critici dintre care menționez pe: Andrei Ion Băleanu, în Luceafărul,
Horia Lovinescu în Gazeta Literară, Ion Masoff în Contemporanu, Matei Călinescu
în Gazeta Literară, Petru Comarnescu ș.a.
PoețiiVictor
Eftimiu, în Tribuna și Eugen Jebeleanu
în Gazeta Literară au închinat versuri lui Shakespeare.
Opera scriitorului englez a fost cunoscută scriitorilor
români încă din perioada constituirii literaturii noastre moderne..
Acestui nemuritor îi închin un poem.
Prima zi după
Shakespeare
După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui
Cuvântul în tine a căpătat mişcare
A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui
Spre a înţelege noua-ntruchipare.
In această zi ai împărţit bucăţi din tine,
Drame să le-nţelegem în ceas de mântuire,
Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine,
A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.
O mie de ani într-o singură zi
Proclamă un ceas fără eroare,
In duminica de suflet te-aştept să vii
Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.
Prilej universal de a ne cunoaşte,
De a întoarce cuvântul înapoi,
În mielul de la Stratford-upon-Avon,
Ce tăcerea o paşte,
Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.
Al.Florin Ţene 4/1/2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu