CĂRTURARE, MOAIE-ȚI PANA…

 Cărturare, moaie-ți pana în cernelurile vremii

Și-n cuvinte-adevărate în hrisoave îmi tot cerne,

Curgătoarele istorii rânduite pe milenii,

Ce în mintea noastră încă, rând pe rând se vor așterne.

Spune numai adevărul,  fie-ne de-nvățătură

Nouă și acelor care după noi vor tot spori,

Fie-ți scrierea la urmă precum Sfânta cea Scriptură

Adevăr grăit în toate, ce nu-l poți nicicum opri.

Și-apoi dară cărturare, fie-ne luare-amninte

La ce încă rău făcut-au pentru semeni, pentru noi,

Cei ce-au vrut ca-ntreg pământul li se-ntindă înainte

Ca-n mărire și în fală, să domnească peste voi.

Amintește și de-aceia ce au stat cu arma-n mână

Să își apere moșia de-a lor umblet nechemat

Și cu viața dată vamă, a lor nume-l tot îngână

De atunci aceia care, îmi țin neamul adunat.

Și de noi mai scrie dară, că am fost și-om fi pe humă

De din vremile bătrâne până lumea s-o sfârși,

Neclintiți am stat aicea, c-am știut c-avem pe mână

Țara, neamul și pâmântul, date-n rând, din tată-n fii.

Dacă astea le vei scrie ne-or râmâne moștenire

Iar cea lume trecătoate va-nvăța ceva din ea

Și-ntr-o zi, ce fi-va sfântă, de necaz, nenorocire

Și de aceea nedrepate, poate-n veci ea va scăpa.

                                *

Eu, îți laud Cronicare râvna ta și-a ta socoată

De a scrie mersul lumii și cu bune și cu rele,

Să rămână peste veacuri, vremea cea trecută, toată,

Ca s-avem de-nvățătură, de din timpurile-acele.

16.11.2019

         Mircea Dorin Istrate