DACĂ EŞTI ROMÂN

Dacă eşti român la tine-n ţară,

Nu te gândeşti cum e să ieşi afară,

Aici ţi-e glia, aici ţi-s părinţii,

Aici îţi e biserica şi sfinţii.

Ce faci a fi e pentru România,

Oricum e viaţa, îţi găseşti mândria,

Că Europa e un continent,

Cu ţara ta în el tu eşti prezent.

Azi sărăcia este calea fricii,

Cum să îţi laşi părinţii şi bunicii,

Cum să îţi laşi copiii tăi şi casa,

Că ai ajuns să îţi dezminţi şi rasa.

Lucrezi pentru străini, serveşti la masă,

Îţi negi credinţa, doar de bani îţi pasă,

Ai grijă de părinţii lor, de ei,

C-o libertate ca de sclav temei.

Îţi e ruşine să-ţi mai zici român,

Orice străin îţi e de-acum stăpân,

De-aceea am intrat în Europa?

De-ai tăi în ţară are grijă popa.

Familie nu mai ştii ce înseamnă,

Un fals câştig la orişice te-ndeamnă

Şi nu mai ştii că munca face bani,

Prezenţa-n lume ne-a făcut ţigani.

Nu generalizez, dar suntem totuşi ţară,

Români suntem în ea şi suntem şi afară,

Ea, te-a făcut om, munceşte pentru ea,

Ea, te-a format ce eşti, şi nu eşti nimenea.

În loc să-ţi trăieşti viaţa cu sufletul în gând,

Încerci străinătatea şi ţările la rând,

Îţi pierzi şi omenia când părăseşti Cetatea,

European ca slugă, îţi pierzi identitatea.

 Dar ai cetăţenia doar pentru a vota,

Atunci şi România devine ţara ta,

Politica-i prostia ce dăinuie în ţară,

Cum să votezi cu mine, dacă tu eşti afară?!

Cum să-mi votezi tu mie să am un şef de stat,

Când şeful tău e-n ţara în care ai intrat?

Treziţi-vă voi, oameni, cât mai sunteţi români,

Cât mai aveţi o ţară, să fiţi pe ea stăpâni!

Dintre atâţi români, români, români, români,

Găsi-vom şi noi unul mai bun dintre cei buni,

Nu prin corespondenţă, că asta naşte hoţi,

Sau urnele străine, că de-aia nu mai poţi!

Mai suntem încă-n ţară să ne votăm destinul,

Cu minte lângă minte să nu ne-alegem chinul,

Şi răutatea noastră pentru vecie piară,

Adevăraţi români sunt cei din astă ţară!

                                           CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ