marți, 18 februarie 2020

Incendiu la Casa de Cultură din Baia Mare



 Un incendiu a izbucnit în această seara, 18 februarie 2020,  la Casa de Cultură din Baia Mare. Au ars câteva panouri publicitare iar 34 de copii și 6 adulti s-au autoevacuat din incinta clădirii.

Au intervenit pentru lichidarea focului 5 echipaje ale Detașamentului de Pompieri Baia Mare, un echipaj SMURD și 2 ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Reprezentanții ISU Maramureș au declarat: „Un incendiu a izbucnit la Casa de Cultură Baia Mare, fiind trimise la fața locului 5 echipaje de intervenție dar și un echipaj de prim ajutor de la SMURD și două ambulanțe ale SAJ Maramureș. Au ars mai multe panouri publicitare ale unui club aflate la parterul clădirii iar din primele informații 34 de copii și 6 adulți aflați în incinta Casei de Cultură s-au autoevacuat. A fost un fum dens dar spațiul a fost ventilat”.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, cauzele urmând să fie stabilite în urma cercetărilor, potrivit Mediafax.

P.S. „Poate că este mâna salvatoare în această seară” a spus un băimărean care trecea prin zonă, „în a lua măsurile care se impun de către autorităţile municipale şi judeţene prea de mult timp neinteresate în a salva această bijuterie a Băii Mari, aflată în centrul municipiului!”.

Un comentariu:

  1. Aia ii Casa de cultura?! E o buda mai mare! Rusine sa le fie edililor Baii Mari si judetului! Nu poti merge la un spectacol, scaune urinate, rupte, pline de pete si purici! Ne tot laudam cu traditiile si obiceiurile maramuresenilor, cu harnicia lor...Vad ca degeaba...

    RăspundețiȘtergere