Dar există sfinți ?Cine sunt ei ?
Există. Sunt
creaturi divine, spunem, pe care nu le putem cuprinde.
De unde provin acestea?
Din oameni,
răspundem, luând în calcul convingerea
și porunca părintelui Arsenie Boca: ”nașteți sfinți!” Și completăm răspunsul la
întrebarea noastră: sfinții sunt născuți
de oameni, iar oamenii se sfințesc eliberându-se de condiția dată, devenind ai lui Dumnezeu, îndumnezeindu-se.
Judecând lumește, sfinții sunt ființe trăitoare întru spiritualitate,
pentru care binefacerile pământești sunt nesemnificative, trecătoare și iluzorii. Pentru ei mundanul are valoarea clipei și, contrar
aparenței, agoniselile lumești sunt fără consistență comparativ cu cele ale eternității creștine.
Pare neverosimil că sfinții au fost /
sunt totuși și oameni. Că își consumă
viața pământească lângă noi,
conectați la divin oricare ar fi
riscurile.
„…A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect.
Sfântul are forța de coeziune a pietrei. (Petre Țutea)
Cărei perioade aparțin sfinții? Sunt ei azi
umblători printre noi?
Sfinții nu au timp, ei aparțin Timpului și sunt
deasupra lui. De aceea, sfințenia lor ne poate atinge pe noi cei care vorbim
astăzi despre ei, deși au atins civilizații demult apuse. Prin ”atins” înțelegem: impresionat, influențat existențe, comunități, popoare,
vremuri, epoci, mărturisind credința hristică în numele căreia au venit.
Pot trăi
sfinți într-un regim totalitar
comunist, când credința e
dezrădăcinată din sufletul oamenilor, interzisă și astupată cu pretinsele realizări ale omului
de tip nou, ”cetățean demn al societății
românești multilateral dezvoltate”?
Se pare că
restriștile istoriei le forțează manifestarea.
Pentru a-i
”cuminți” sistemul totalitar a recurs la încarcerarea și reeducarea sfinților în închisorile,
”regimului criminal comunist”, după expresia d-lui. Al. Florin Țene, Președintele
Ligii Naționale a Scriitorilor din
România.
În
preocuparea noastră măruntă de-a tria, de-a aplica etichete și de-a
organiza ca să ne fie mai simplu, am putea – firește, fără pretenția de-a le
impune! – ”contabiliza” două mari categorii de sfinți.
Primei categorii îi aparțin fețele mănăstirești
și bisericești: monahi, ierarhi, preoți, oastea cea
”oficială” a Domnului. Aceștia sunt mărturisitorii sau mucenicii lui
Hristos, suferitorii ”legitimi” pentru credința lor. ”Legitimi” pentru că
aparțin oștirii oficiale, instituționalizate și deci formați în spiritul
dăruirii pentru credință. Întâii chemați în apărarea ei.
Din rândul slujbașilor bisericilor și ai
mănăstirilor o parte a suferitorilor au
fost canonizați, iar altă parte încă așteaptă să fie.
Aici se cuvine să amintim câteva nume, dintr-un lung
și neepuizat șir . Toți importanți.
Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu, Daniil de la
Rarău, Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Chiuș, Ilie Lăcătușu, Sofian
Boghiu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu,
Nicolae Steinhardt, Iuliu Hossu…și mulți alții.
Cealaltă categorie de sfinți, mărturisitori și
ucenici din afara oastei ”oficiale” a
Domnului, este a laicilor, reprezentată
de oameni de cultură, oameni de diverse
profesii sau mari anonimi. Aceștia,
chiar dacă nu au cu toții recunoașterea statului sau a clerului, beneficiază de aprecierea – unii de venerația! – mentalului colectiv, fiind prețuiți potrivit sacrificiului lor.
Din această a doua categorie de sfinți face parte
Radu Gyr, poetul credinței ortodoxe, personajul cărții scriitorului Al. Florin
Țene.
Dar, mai întâi,
să înțelegem sau să ne reamintim
în ce condiții trăiau întemnițații, sfinții despre care vorbim.
”…regim de teroare, cu percheziţii,suspendarea plimbărilor,
mâncare slabă şi pază dublă, atât în cordonul de pază al închisorii, cât şi pe
coridoarele Celularului.
Îşi făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba
chiar mai mult, punerea în lanţuri sau izolarea în camera de tortură a celor
mai periculoşi deţinuţi.” (”Întoarcerea …”
Al.Florin Țene)
Alături de Gyr îi vom așeza pe cei care de pe
pozițiile lor de intelectuali sau de
oameni simpli au oferit un model
exceptional de raportare la credință,
la neam, în condiții de mare cumpănă pentru România, asumându-și eroismul
căii alease.
Valeriu Gafencu, Elisabeta Rizea, Petre Țuțea,
Constantin Noica, Ioan Ioanide, Paul
Goma, Virgil Ierunca, Marcel Petrișor, Nicolae Mărgineanu, Alexandru Paleologu,
Gheorhghe Ursu și mulți, mulți alții.
Romanul dlui
Țene, Întoarcerea din cruciadă – viața
poetului Radu Gyr între realitate și
poveste, este numit după titlul uneia
dintre poeziile glorioase ale lui Rady Gyr.
Sfințenia și
macularea sunt cele două coordonate ale romanului.
În cartea dlui Al. Florin Țene, ca cititori, vom
oscila între cele două ipostaze ale vieții poetului Radu Gyr – un sfânt al
închisorilor și un om aproape obișnuit.
Biografic, dar și cu adaos de ficțiune, atât cât să
răspundă nevoii autorului de-al accesibiliza pe poet, romanul este ca o
rugăciune binefăcătoare, o rugăciune coborâtă din pacea cerului în tenebrele
bicisnice ale bestialității umane, cea a realității concentraționare comuniste
românești.
Pe cât de lină și înaltă este trăirea eroului în apropiere credinței, înaltă până
la atomizarea și dispariția umorilor omenești, pe atât de spurcate și diabolice
sunt mecanismele umilirii pe care le suportă în celulă omul – Gyr din partea semenilor său.
„Şi, după ce te bat, dacă leşini, iau o căldare de
apă, te stropesc ca să-ţi revii şi continuă… Apoi, te trimit la tinetă şi acolo,
lângă hârdăul cu necesităţi, zvârle o cârpă udă pe care te
pun să alergi. E ca şi când ai călca pe sticlă. Din
cauza bătăii, hainele sunt lipite de tine, eşti amorţit şi te pun să stai «în poziţie».
Adică să stai pe marginea patului, cu mâinile pe picioare, să priveşti în jos,
să nu mişti, să nu te uiţi în stânga şi-n dreapta. Ce diabolică născocire! Iar
aceasta este definiţia absolută a infernului, aşa arată lumea fără Dumnezeu.”
(”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Poetul Radu Gyr este prezentat în cele mai firești
ipostaze omenești, de la naștere și până la apus. Din pruncie, până la moarte.
Născut într-o familie iubitoare, el este
crescut în respectul față de tradiție,
credință, țară, cultură. Ca matur, apoi ca
bătrân, rămâne la fel de curat
precum s-a născut. Dacă ipostazele casnice, lumești, ne apropie de
personajul principal prin găsirea
similitudinilor, ipostaza de trăitor al credinței până la jertfelnicie,
îl îndepărtează pe eroul cărții de comun, de noi implicit și-l transformă
într-o personalitate remarcabilă,
în sfânt.
În ce constă sfințenia eroului Radu Gyr din romanul
dlui Al. Florin Țene? A lui Radu Gyr și a
multor întemnițați asemenea lui.
În puterea de a contracara creștin și poetic
umilirea ființei umane. Umilința coboară până la cel mai de jos nivel:
nerespectarea condițiilor minime de supraviețuire, de igienă și hrană, modul de
adresabilitate, modul de a dispune
josnic de cei încarcerați, de a-i trata
cu dispreț și cu superioritatea forței. Cine erau umilitorii? Inși grobieni,
primari, scursori ale societății,
împinse doar de instinctul de-a se căpătui într-un regim nou ce permitea asta,
având ca recomandare violența și criminalitatea:
”Îmi pare rău că nu te pot omorî ! aș fi avut o mare
plăcere să te ciurui cu câteva gloanțe. De alaltăieri n-am mai tras…”
(”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Îndurarea
jignirilor, batjocurelor, schingiuirilor, a amenințărilor necontenite cu moartea, se transformă la Radu
Gyr în rugă poetică.
„Doamne, fă din umilință / pod de aur, pod înalt. Și
din lacrimă, velință, / ca pe-un pat adânc și cald.” (…)
Rezistența se
confruntă cu nesiguranța continuă, cu suferința fizică și sufletească, cu obligația de-a abdica
de la crezurile creștin, poetic,
patriotic, uman. Amenințarea cu
osândirea familiei, cu omorârea altor sute de nevinovați, de nu te supuneai
politicii bolnave și nu te deziceai de idealuri, erau constante
ale ”tratamentului” sfinților
închisorilor.
”Am acceptat să dau o declaraţie la Aiud prin care
să îmi reneg trecutul şi opera.
A trebuit să o fac în termenii dictaţi de securişti.
Doream să-i eliberez pe colegii de temniţă de mustrările de conştiinţă şi să fie
liberi… Liberi într-o temniţă mai mare: România ocupată de comunişti…”
(”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Ion Caraion, Nichifor Crainic, Dinu Pillat, Traian
Dorz, Vasile Voiculescu, Valeriu Anania.Toți și mulți alții mântuiți prin
credință.
Ca indivizi cârtitori ne-am putea lăsa
pătrunși de îndoială și în
neputința noastră de tină, să punem
piedici desprinderii de meschin a acestui soi aparte de oameni. Ba chiar să
le legăm câteva cărămizi de aripi, ca să
nu se înalțe. Să ne întrebăm răutăcios: care oare sunt ”secretele”
acestora și ce anume le-a transformat
rezistența de carne într-una de granit, un trup ca un sac de oase, într-unul de
moaște?
Răspunsul
ni-l dau ei: credința.
”- Unde ești,
Doamne ? Am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de cățui. M-am pipăit. Și pe
mâinile mele, Am găsit urmele cuielor Lui.” (Radu Gyr – Iisus în celulă)
”…și-n ochii lui Iisus e numai pace. Întreb : – Tu
ești? Și umbra spune : – Sânt.”( Radu Gyr – Întrebare)
Ne-am permite să mai adăugăm un ”secret” al întemnițaților la cel deja ”divulgat”:
poezia. E cazul eroului cărții dlui
Țene. Poezia există și ea ca un soi de credință păgână, dar care în codițiile
întâlnirii cu fiorul mistic are toate șansele să se curețe de pământesc și să
urce spre Dumnezeu, purificându-se.
Cum reușeau scriitorii să consemneze, să rețină
versuri, citate, ziceri într-un univers concentraționar fără creion și hârtie,
este un mister, un miracol care le este dat doar cei aleși. Ca Radu Gyr.
”Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon. Fiind
alb, mi-l închipui hârtia mea. Acolo, în faţa ochilor, scriu versurile aşa cum
vin ele din inspiraţie. Şi aşa, strofă cu strofă, până termin poezia. Când ies
afară, la plimbare, îl iau pe unul dintre voi şi-i spun poezia făcută în
camera.(…) Scrise pe câte un crâmpei de geam, pe o plăcuță de lemn prețuită ca
un tezaur sau pe curelele pantalonilor, peste care se aplica cu studiată
pricepere un strat de săpun, poeziile bardului craiovean au fost memorate de
mii de osândiți.” (”Întoarcerea …”
Al.Florin Țene)
Scriitorul
Al. Florin Țene a fost ”favorizat” în
scrierea cărții sale alegând un ”aliat”
exceptional, cu un destin tragic și minunat. Pentru că viața poetului Gyr s-a
mistuit ca o torță și-a degajat energie generatoare de cuvinte. Cuvintele cărții.
Meritul scriitorului este acela de-aș fi făcut
personajul veridic. Nu numai ca poet, ci
și ca om. Autorul l-a înzestrat cu nevoia acută de dreptate, cu
dragoste de cultură, de neam și de țară. Aceste atribute îl salvează pe Gyr și-l absolvă de vina
inevitabilelor alegeri greșite pe care le
recunoaște și le pune la îndoială el însuși:
”…poate, uneori greşim tocmai în credinţele noastre
cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va vedea unde am greşit şi unde
nu.” (”Întooarcerea …” Al.Florin Țene) –
susține Radu Gyr.
Chiar cutezanța de a se pune pe sine la îndoială, firescul punerii și durerea
onestă transmisă prin
îndoială fac din eroul romanului
”Întoarcerea …” unul adevărat.
”…Radu Gyr era egal. Spiritul lui era atât de viu,
energia lui lăuntrică atât de covârșitoare, încât pentru noi toți reprezenta un
miracol. Nu discuta despre suferințele lui decât atunci când îl depășeau și
numai pentru a se scuza”. (”Întoarcerea …”
Al.Florin Țene) fințenia nu are culoare politică, nici sex, nici nu e
sectară, nici nu e corectă politic! Nu
răspunde niciuneia dintre formalismele noastre meschine. Ea se
construiește pe conștiință, pe curățenie sufletească și pe fapte. Ea este sau
nu este! Sfinții, asemeni lui Radu
GYR, nu așteaptă legitimațiile conferite
de noi, nevrednicii. Ei sunt!
Indiferent de
poziția noastră.
Lucia Bibarț, Președintele Ligii Scriitorilor – filiala Arad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu