de Cristian Tudor POPESCU
Nu obișnuiesc să comentez vorbele și acțiunile
jurnaliștilor. Fiecare cu gândirea lui, după cum îl taie capul. Acum însă, sunt obligat s-o fac în cazul dlui Moise
Guran. Nu pentru că a renunțat definitiv să mai fie jurnalist și a intrat în
politică.
Cum știți, am participat anul trecut la emisiunea
săptămânală Piața Victoriei, moderată de Anca Simina, alături de dl Guran. N-am
făcut-o cu plăcere. Nu m-au entuziasmat vreodată stilul forfotă, bălăriile
logice, apărute după sentințe bombastice și greșeli de informare ale domnului
în chestiune.
Crime Revoluție
N-am știut și n-am fost în stare să-mi imaginez
însă, mărturisesc, că dl Guran a putut să scrie și să semneze aceste cuvinte:
„Începând din 1866, la rebeliunea de la Iași,
montată tot de agenți ruși, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română
a tras în plin, omorând de-a valma și țărani înfometați, și orășeni manipulați,
și anticomuniști cinstiți. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat”.
(14 aprilie 2014, pe blogul personal și pe site-ul România Curată)
Revolta antiunionistă de la Iași, „montată de agenți
ruși”, e o zicere demnă de un istoric de bodegă sau de România TV, întrucât nu
există dovezi luate în seamă de istorici serioși în legătură cu așa ceva.
Afirmația că împușcarea a mii de țărani de către
armată în 1907 a fost necesară, pentru că altfel desculții dărâmau regatul
României, este o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare.
Până aici, dl Guran poate fi încadrat în categoriile
„capacitate intelectuală scăzută, lipsă de discernământ, manipulabil”, cum o
face Asociația 17 decembrie Timișoara, a răniților și familiilor îndoliate din
Revoluție.
Însă a spune că armata a făcut bine că a tras în
cetățenii revoltați ieșiți în stradă în decembrie 1989, la Timișoara, la
București, la Sibiu, la Cluj și în alte orașe ale țării, deoarece altfel
România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată.
Nu înseamnă numai ceaușism congenital.
Înseamnă o hâzenie pură, clocind în miezul
sufletului.
Asociația din Timișoara cere USR să nu promoveze în
rândurile ei o persoană ca dl Guran.
Eu nu cer nimic. Regret doar orice vorbă schimbată
vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertați, stimați Republicani, și vă asigur
că asta nu se va mai întâmpla în această viață.
P.S.
Precizez, pentru cei care nu sunt în stare să
citească textul cu atenție,că reacția mea nu e nicidecum întârziată cu 6 ani –
am aflat abia alaltăieri, din scrisoarea deschisă a Asociației 17 decembrie
Timișoara adresată USR, de articolul din care am redat fragmentul de mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu