joi, 13 februarie 2020

Șpagă a lui George Scripcaru, acoperită de Administrația Prezidențială: Procurorul care a închis dosarul, numit șef la DNA!

„Care este prețul primarului George Scripcaru?”, aceasta este întrebarea care îi frământă pe brașoveni. Puțini sunt cei care se mai întreabă dacă primarul ia sau nu șpagă. Trei dosare aflate pe rolul instanțelor, care amână în mod nejustificat sentințele și alte plângeri pe care organele de cercetare să străduiesc să le înfunde cât mai adânc prin sertare le sunt suficiente brașovenilor pentru a nu se mai întreba dacă ia, ci doar cât ia șpagă primarul, potrivit brasovstiri.ro.
Un răspuns relativ la această întrebare vine de la DIICOT unde procurorii ne asigură că Scripcaru nu se încurcă cu mărunțiș când dă tunul, îl dă și are grijă să-l ascundă cât mai bine în familie, pentru că nu împarte cu nimeni banii. „Din acest punct de vedere el intră în categoria făptuitorilor ‘primitivi’, clasificați astfel după modul în care acționează. La acest tip de făptuitor știi exact unde să cauți banii: el îi duce mereu ‘acasă’. Este lipsit de imaginație, fie că îi încasează direct, așa cum făcea la început, fie că îi plimbă prin ‘paradisurile fiscale’, pentru ca ulterior să-i întoarcă în conturile deschise de apropiați în bănci din alte state europene. Banii sunt mereu acasă.
Un exemplu în acest sens este unul dintre tunurile date de el mai la început. Un tun de 4,5 miliarde de lei. O tranzacție foarte importantă la vremea respectivă pe care a încercat s-o jongleze de anchetatori în cel mai comic mod. Dar a încercat. Ca să exemplific, este exact jocul acela pe care îl fac cei mici când își acoperă ochii cu palmele și apoi întreabă: ‘Vedeți?’. Ei bine, structura de investigare a fost sesizată în 2007 în legătură cu niște tranzacții financiare suspecte de spălare de bani în ceea cel privește pe omul de afaceri Maor Zinger. Ne-am pus în mișcare și am demarat cercetările. Tranzacția ne-a întors în timp, patru ani mai devreme și ne-a trimis la ușa primarului, George Scripcaru. Hmm, firește, nu la ușă ci la firmă, firma Depcom, pe care în 2003 o patrona soția primarului în calitate de asociat unic. Ei bine, ca să ascundă spaga, soția primarului își cesionează părțile sociale surorii, ocazie cu care este inclus în firmă omul de afaceri Maor Zinger, cu 50%. Imediat ce a intrat în firmă, a acordat societății un împrumut de 4.500.000.000 lei. Împrumutul s-a făcut din contul personal în mai multe tranșe. La concurența sumei menționate, omul de afaceri iese din firmă. Firește fără să-și mai recupereze banii. Practic nici măcar nu-l interesau banii, ci altceva afaceristul în schimbul ‘împrumutului’.
În paralel societatea Depcom a preluat un teren de la Primăria Brașov, care îl preluase de la firma Dip&Gip. Tranzacția a fost frumoasă, pentru că din partea Primăriei Brașov a semnat primarul, George Scripcaru, iar din partea firmei Depcom a semnat soția lui.
La scurtă vreme de la ieșirea din firma Depcom a omului de afaceri Maor Zinger, terenul primit de la Primăria Brașov este cesionat la Atlanta House, societate patronată de omul de afaceri Maor Zinger.
Ulterior, Primăria Brașov continuă printr-o mărire a suprafeței de cesionare a terenului pe care Atlanta House l-a primit tot de la Primăria Brașov, via Depcom. Totul a culminat cu vânzarea ulterioară a terenului către firma omului de afaceri Maor Zinger.
Întreaga afacere, probată și documentată este pusă pe masa DNA Brașov. Un procuror celebru, nu atunci, ci ulterior se arată impresionat de toată această muncă investigativă. Și-a frecat mâinile și a zis că trece la arestări. Și timpul a trecut fără să se întâmple nimic, iar atunci când s-a întâmplat, procurorul a fost transferat la București, pe o funcție importantă, pentru eforturile depuse în tergiversarea cauzei. Pentru că nu a făcut nimic în dosar, procurorul devine celebru, fiind numit șeful DNA.
De partea cealaltă, munca investigativă de la Brigadă, că BCCOA a făcut investigația, trebuia pedepsită. Imediat a fost trimis un control de la Ministerul Administrației și Internelor pentru a-l înfunda pe șef. Practic destituirea lui și mutarea pe o poziție inferioară la București fusese completată. Trebuia completat doar motivul. Controlul de la București a căutat și a tot căutat, doar că nu prea găseau nimic de imputat șefului Brigăzii. Cu toatea astea trebuia pedepsit. Deranjase mult prea sus.
Președintele României era la vremea respectivă Traian Băsescu, iar George Scripcaru tăia și spânzura în partid, în PDL.
Așa că șeful BCCOA ajunge la Traian Băsescu pentru a-și susține cauza. Treaba lui era să investigheze, indiferent de numele celui investigat. Și își făcuse treaba impecabil din punct de vedere juridic și profesional, însă condamnabil din punct de vedere politic.
Băsescu a găsit cu toatea acestea puterea să nu-l nedreptățească pe investigator, dar să nu-l pedepsească nici pe MC-ul PDL-ului: dosarul a fost condamnat să nu mai vadă lumina zilei și nici cursul unei cercetări judecătorești. O șpagă ascunsă pentru totdeauna cu sprijin politic”, și-a încheiat povestea investigatorul structurii de la Brașov.
Autor: Ioana Necula

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu