de Aureliu GOCI
De multe ori poreclim, denumim poeţi pe cine
nu trebuie – de obicei pe aiuriţi, neglijenţi sau vorbăreţi, oameni cu capul în
nori, care în vreme de pandemie încă mai cred în poezie... Dar cu capul în nori
sunt aviatorii, cu capul în cer sunt poeţii. Sunt oameni care nu se gândesc
deloc la persoana lor fizică şi se proiectează în lumi imaginare de pe alte
tărâmuri. Poetul mistic este chiar agentul divinităţii – sugerează Nichifor
Crainic – pe pământ, echivalent cu profeţii şi predicatorii din Vechiul
Testament. Şi deseori, chiar sunt, prin discursul lor sibilinic, oracular,
presupus înţelept. Dar tinerii par a fi părăsit condeiul pentru calculatorul
mult mai deştept şi aparent non-poetic prin aspectul electronic şi
informatizat, dar care se dovedeşte un instrument oarecum poetic, din moment ce
nu numai înregistrează poezia, ci o şi difuzează, o transmite în mii de mesaje,
ca într-un număr echivalent de exemplare. Şi totuşi... de ce avem atât de
puţini cititori de poezie? Calculatorul a eliminat nu numai condeiul, dar şi
tipografia şi agenţia de difuzare,şi librăria, mai cu seamă în nefastul an
2020, anul epidemiei, al spaimelor și al închiderii instituțiilor culturale și
nu numai culturale. Însă se pare că există un hiatus între tehnica cibernetică
și poeți,și iubitori de poezie. Dar orice evoluţie porneşte de la o
adversitate,şi așa iată-ne la dialectica fără sinteza contrariilor, devenite
entităţi concurenţiale. S-a ajuns până acolo unde condeiul şi computerul nu mai
sunt în opoziţie, ci în succesiune şi completare. Unii scriitori lucrează
direct la calculator – şi aceştia sunt probabil vechii şi privilegiaţii
posesori de bătrâne maşini de scris. Alţii, deşi cunosc munca la calculator, se
exersează mai întâi pe coala albă de hârtie, cu vechiul condei, pentru a
dezvolta şi limpezi textul final. Oricum, computerul nu a eliminat condeiul,
dar a transformat maşina de scris în obiect de muzeu. Problema rămâne însă la
difuzare: foarte puțini cititori folosesc calculatorul ca să afle ce mai este
nou în literatură. Neîncredere în calitatea literaturii cibernetice? Neputința
de a citi pe ecran? Prăpastie între emițător și receptor? Probabil că toate la
un loc... Vă daţi seama că atunci când s-a inventat obiectul, de mult, a fost
denumit, în spiritul epocii, „maşină”, adică tehnologie superioară care se
pregătea să desfiinţeze umilul şi vechiul condei. Dar n-a făcut-o! A rămas scos
din priză, pentru mulți... La români, condeiul a fost romantic sau sarcastic,
duios sau pamfletar, a stat în mâna lui Eminescu pentru a da strălucire limbii
române, dar şi în mâna lui Caragiale pentru a ironiza, a arăta cu degetul
„fărădelegi” ale contemporanilor. El va supravieţui – prin fantezia
purtătorilor de condei – plecând de la trunchiul de trestie la pana de gâscă,
iar stiloul Mont Blanc aurit încă va mai semna legi şi decrete ale şefilor de
stat, să sperăm că spre binele omenirii. Scriitorii au evoluat, s-au adaptat,
ca orice entitate vie şi inteligentă; cu toate acestea, mulţi, cum am spus,
deşi au cunoştinţe şi acces la computer, nu renunţă la condei, motivându-şi
preferinţa printr-o diferenţiere stilistică a scriiturii rezultate. „Scrisul la
computer îmi modifică marca stilistică, se schimbă structura frazei devenită
mai concentrată şi sacadată, mai strictă faţă de elanurile divagatorii ale
condeiului bine ascuţit”,susţin ei. Am cunoscut un scriitor care avea pe masa
de lucru zeci de condeie bine ascuţite, puse într-o oală de lut şi cu unul
singur nu scria decât câteva rânduri, apoi îl schimba cu altul. Avantajul
computerului e că nu se termină niciodată şi poate să susţină un text infinit
pe care l-ar „lucra” o maimuţă exersată. Probabilitatea raţională este că, în
acest text fără limite ar putea să existe şi întreaga operă a lui Shakespeare.
Condeiul şi computerul nu sunt în opoziţie, nu se anulează, ba chiar se
completează. Sigur, mai vechi este condeiul pentru că a intrat în proverbe şi
sentinţe. Creionul de lemn de brad cu un fir de grafit a apărut mult mai
târziu. După aceea a apărut computerul, obiect absolut diferit. Condeiul (cel
vechi, nu sinonimul creionului) mai păstra forma ţepilor lui Vlad Ţepeş, cu
vârful în sus şi cu posibile rădăcini la capătul celălalt. Condeiul se răzuie
pe piele, iar creionul poate mai păstrează mireasma codrilor de brad din care
vine,străpuns de grafitul din centrul pământului, lemn şi el la originile
străvechi, trecut printr-un proces milenar de carbonizare. Computerul are
„cipuri” – care şi ele vin din adâncuri, ceea ce arată că de fapt lumea
materială este tot „o apă şi-un pământ”, iar omul este deasupra ei doar prin
spirit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu