Miroase a toamnă…. O simt. Îi aud pașii încurcati și reci.
Azi o simt pentru că e mai rece.
Aceasta cred că e toamna mea!
Aud zgomotul zglobiu al picăturilor gingașe de ploaie, ce-mi
înaripează gândurile. Simt atingerea ei pe “strada mea”.. lăsând în urmă parfum
de melancolie, de tainică aşteptare şi visare... ea aduce în desaga-i fermecată
recolte îmbelşugate, prospeţime şi voioşie, dar şi brumă de gânduri triste ce
se depun pe colinele înverzite ale sufletului.
Sunt emoțiile unui alt început în viață.. și mirosul unui
verde transformat în cenusiu, sunt melancoliile dulci ale unor seri reci. E un
anotimp al începuturilor…de altfel de anotimp.
Pentru mine, anul acesta, toamna înseamnă melancolie, natură
amorțită, frig, vânt și ploaie…de regrete, amintiri... înseamnă apropierea de
sfârșit : sfârșitul unui an, a unei veri, a unui capitol din viață.
Sentimentele uscate de arșita verii, reînvie odată cu
venirea ei. Iar rațiunea ia locul pasiunii și spune stop. Sufletul meu, mutilat
de infinitele luni de altfel de vară, în sfărsit răsuflă ușurat în bătaia
răcoroasă a vântului tomnatic. Se poate odihni pe o bancă în grădină, înconjurat
de frunze și culori, depănând amintiri. Tufănele, cârciumăresele şi trandafirii
îmi oferă zâmbete pastelate...
Privesc cum toate
gândurile și aspirațiile lui puerile și arzătoare, se scufundă infailibil, și
este injectat cu realitate. Sunt clipe de toamnă în sufletul fiecarui om, sunt
clipe în care timpul nu se mai aude, iar secundele sunt îmbrăcate în hainele
unei bucurii triste.
Între vremea de-afară şi vremea dinlăuntrul nostru există o
concordanţă secretă. Suntem mai avizi de a culege roadele noastre, fie că sunt
roade din grădină sau roade sufletești. Ceea ce ai semănat, aceea vei culege
spune Biblia, de aceea fiecare dintre noi avem de dăruit multe roade bogate,
căci avem multe gânduri care trebuie aduse la lumină.
Toamna aceasta se numără nostalgii, sperante si vise.
Și înțeleg că anotimpurile, anii au trecut cu lucrurile și
faptele împreună cu mine, că le-am pierdut și nu se vor mai repeta, că nu le
voi recâștiga vreodată. Din păcate, realizez ce preț are o oră, o zi, o lună,
un an scurs din viață. Înțeleg ce preț au zilele și lucrurile trecute fără sens
în goana după ceva ce nu valorează nici pe departe cu o clipă fericită trăită
cu cei dragi, cu oamenii de lângă noi.
Să reuşim să
descoperim toamna cea rodnică si iubitoare, să medităm la tot ceea ce trăim,
nelăsând ca vântul indiferenţei şi răutaţii să ne dezgolească frunzişul
sufletului.
Ei, dar pentru
dumneavoastră, care citiți, toamna să vă lase în cămările sufletului infinit de
lumină și frumusețe divină!
Emilia POP, Mireșu Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu