Pentru a le înțelege prezentul și viitorul, trebuie să le răscolim trecutul. În România sec. XX, decenii la rând, majoritatea populației a fost localizată în mediul rural, și a trăit din agricultură. Țăranul, capul familiei, greu a acceptat că înafară de plugărit și creșterea animalelor, urmașii lui ar putea avea o altă meserie. Transmisă din tată în fiu, munca în agricultură nu a impus o anume calificare.
Dacă percepem meseriile ca activități manuale calificate, ce
necesită o mulțime de aptitudini individuale, munca în agricultura vremii a
fost o îndeletnicire impusă, nu meserie. Mânuirea uneltelor simple nu a
solicitat multă știință. În tinerețe am fost preocupat de școală, și nu am pus
mâna pe sapă și coasă. Am făcut-o spre bătrânețe, că așa-i viața. Până la
producția de serie, majoritatea bunurilor de larg consum s-au produs în
atelierele micilor meseriași și în gospodăriile țărănești. Pentru tineri,
începutul meseriei a însemnat ucenicia la locul de muncă, sub îndrumarea
părinților, sau a meșterilor iscusiți, apreciați de întreaga comunitate. În
sate, printre cele mai solicitate personaje au fost fierarul, croitorul,
săboița (croitoreasa), pantofarul și frizerul, cu mașina de tuns manuală.
Tradiția meseriilor moștenite s-a păstrat și în regimul trecut. Generații de
elevi pregătiți în școli profesionale au urmat meseria părinților. În Fărcașa
sticlăritul și în județ mineritul, cu ramurile lui conexe, în multe familii au
devenit tradiții. Deși agricultura de azi este mecanizată, munca în
agricultură, nu mai este atractivă nici pentru copiii fermierilor. Cauzele
penuriei de meseriași și soluțiile eliminării lor sunt cunoscute și presa le-a
semnalat de nenumărate ori. Ignorarea lor este problema autorităților, nu a
presei, nici a oamenilor de opinie. În același context istoric, profesiile au
evoluat diferit față de meserii. Deoarece au necesitat studii superioare,
aprofundate și costisitoare, profesiile moștenite nu au fost la îndemâna
familiilor obișnuite. Posibilități de a-și trimite copiii la studii în
străinătate au avut numai familiile provenite din categoriile sociale
înstărite. În România interbelică cea mai cunoscută familie care a dat țării
generații de politicieni a fost a brătienilor. Performanța tinerilor s-a
datorat educației primite în familie, calității studiilor, pasiunii și
responsabilității față de profesie. Despre profesiile artistice, bazate pe
talentul moștenit de la părinți are dreptul să vorbească publicul iubitor de
artă. Cu toate că unele profesii s-au moștenit și în regimul trecut, demnitarii
vremii din obicei nu au făcut o pasiune. Important a fost ca tinerii să aibă
studii superioare, în rest sistemul de pile urma să-și facă treaba. Eșalonul
doi care a pus mâna pe putere în anii democrației este format din urmași
școliți ai demnitarilor de rang înalt din fostul PCR. În democrație, profesiile
moștenite urmează puterea banului, nu țin seamă de aptitudinile necesare
tinerilor, pentru a deveni specialiști și profesioniști într-un anume domeniu.
Medicina, magistratura, administrația publică, informatica oferă profesii
bănoase și atractive, mai ales pentru tinerii care provin din astfel de
familii. Tinerii proveniți din familii de cadre didactice au suficiente motive,
încât să nu-și dorească profesiile părinților.
În ultimii ani, inclusiv politica a devenit afacere de
familie. Despre prestația și profesionalismul multor personaje din politică și
sistemul bugetar vorbesc oamenii când au probleme cu autoritățile, cu justiția,
sistemul sanitar și educațional. Subiectul meseriilor uitate și al profesiilor
motivate rămâne în actualitate.
Prof. Vasile ILUȚ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu