Partidul cu două ferestre

 

                                                                                              de Gheorghe Pârja

Cu experiența de observator al lumii politice românești postdecembriste, constat că au fost foarte puține situații în care un partid să fie atât de divizat, precum este, acum, Partidul Național Liberal. În lupta pentru puterea internă, pentru alegerea președintelui, suntem martorii unor certuri pe față, jigniri între colegii de partid, opțiuni în văzul țării pentru unul sau altul. Adică pentru actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, și premierul Guvernului României, Florin Cîțu, candidat la șefia liberală. Multă lume este contrariată: de ce liberalii au recurs la acest spectacol? Când, zice lumea, este o chestiune internă de partid, unde ei trebuie să-și cumpănească valoarea liderului preferat.

Se prevalează de principiul democrației, de mult invocata transparență. O să-mi spuneți că este partid de la guvernare, și țara trebuie să știe pentru cine votează liberalii. Eu cred că tulburarea spațiului public, cu toate pasiunile puterii în partid, nu face bine imaginii liberalilor. Deoarece nu este o luptă de idei, proiecte esențiale pentru țară, ci sunt răfuieli personale și amăgiri financiare. Da, promisiuni de genul proverbului cu pielea ursului din pădure. Nici o legătură cu urșii carpatini ajunși pe agenda ministrului. Dar să revin la cele două tabere, care arată că lupta în PNL este foarte strânsă. Ambii candidați s-au angajat într-o competiție, contra cronometru, pentru a capta voturile organizațiilor teritoriale. Ludovic Orban mizează pe plaja tăcută a partidului, nivelată în ani de zile de negocieri, discuții și înțelegeri. Că și el a oferit resurse, funcții și privilegii. Vedem și noi, alegătorii că partidul s-a împărțit în vechii liberali, sau adevăratul PNL, în jurul lui Orban, în contrapondere cu cei veniți ulterior, nucleul fostului PDL, care îl vor lider pe Cîțu.

Mă uit și eu, ca multă lume, la tensiunea politică liberală și observ că Orban are un mesaj de stabilitate, fără experimente. În schimb, premierul Cîțu mizează pe poziția sa temporară, care îi permite să promită distribuirea proiectelor și banilor. A anunțat și ideea de reformare a partidului, un suflu mai tânăr, mai adecvat la aceste vremuri. Așa spune el. Noi mai vedem și un sprijin de la Cotroceni, cu tot ce înseamnă asta. E ușor de constatat că, în pregătirea Congresului de alegeri, liberalii privesc pe două ferestre. Sper situate pe aceeași parte ideologică. Că de n-ar fi așa, ar fi încurcătură mare în mintea alegătorilor. Cu alte cuvinte, pentru șefia liberală se confruntă două viziuni.

Mădălin Hodor vorbește despre două moduri de a face construcții artificiale în domeniul vânzătorilor de emoții. Care ascund și multe iluzii. Apoi, mi se pare straniu că politicieni din același partid se denunță prin cuvinte de tristă pronunțare. Asta le face și mai rău, mai ales că în percepția publică a fi politician nu-i o mare virtute. Ne aducem aminte de sloganul: „Toți politicienii, aceeași mizerie!”, folosit de un fost președinte de țară. De acest sigiliu nu au mai scăpat nici până astăzi. S-a aruncat peste clasa politică o anatemă, de care nu mai scapă. Deși e nedreaptă, întrucât cunosc oameni politici de toată isprava. Aș putea spune că au devenit meseriași. Cred că acesta-i baiul pe la noi. Că nu există meseria de politician. Mai în glumă, mai în serios, nu oricine se pricepe la politică. Nu înseamnă că dacă ești un bun inginer poți fi bun politician. Dacă ești bun istoric, avocat, medic ești prin definiție și priceput la politică. Nicidecum.

La noi, politica se învață din mers. Politicianul se califică la locul de muncă, deprinde abilități. Ceea ce nu este rău. Condiția: să reziști și chiar să ai ceva cunoștințe despre lumea în care trăiești. Ceva cultură a lumii. Unii devin remarcabili, alții sunt sortiți uitării din prima zi a mandatului în Casa Țării. Dacă ne luăm după mica mea demonstrație, la liberali, Orban ar îndeplini, oarecum, condiția calificării în politică. Că nu a făcut altceva mai răsărit în viața lui. La Congresul din septembrie asta ar putea fi un avantaj. Dar nu este sigur. Sacul plin este, acum, la Cîțu. Care vine cu promisiuni mai tinerești, orgolioase. Dar astea nu-s o garanție pentru victorie. Mai sunt trei luni până liberalii vor fi chemați la urne.

Până atunci, au tot timpul să privească pe cele două ferestre ale partidului. Depinde ce vede fiecare pe câmpia național-liberală. Spectacolul fără cortină este adecvat la teatru, nu în politică. Mai ales când este vorba de același partid. Succes în alegeri! Și ștergeți bine sticla ferestrei. Să nu fie aburită. Binele vostru liberal să fie de folos și pentru țara asta, suficient de încercată. Dar până atunci ne mai vedem prin scris.