S-a dăruit cu ardoare profesiei de "scriitor la ziar"(cum îi plăcea să spună!), redactând pagina săptămânală de cultură şi, apoi, Suplimentul literar "Maramuresul", premergător al viitoarei reviste Nord Literar de după 1989. A promovat tinere talente, pe unii dădăcindu-i şi făcându-i ,în timp, scriitori ! S-a împlicat direct, împreună cu alţii (Augustin Cozmuţa, Horvat Săluc, Ghe. Glodeanu, Aug. Bolchiş, Mircea Bochiş s.a.) în naşterea mult-aşteptatei reviste "Nord literar", fiind redactor şi exigent apărător şi promotor al stilisticii, a exprimării în limba literară românească. El însuşi poet înspirat, a fost adeptul versului cantabil, îmbrăţişând, totodată, şi versul liber. Şi-a decantat verbul în câteva volume cu titluri şi consistenţă ideatică şi vibraţie metaforică.
Nu şi-a dezminţit vocaţia de învăţător, publicând un apreciat şi căutat volum de versuri pentru copii: "Cartea literelor mari", în patru ediţii! A fost membru al Uniunii Scriitorilor Români ! A avut bucuria de a păşi pe alte meleaguri-din Europa sau în Algeria cu Sahara ei şi până în Haparanda de dincolo de Cercul polar-, asistând la o vânătoare de balene. De peste tot revenea la "acasa" lui, având caiete pline de însemnări, cu sufletul îmbogăţit. Şi-a aşternut gândurile şi a reînviat pentru noi locuri şi oameni, în vol. de călătorii: "Grădinile din fereastră"; "Paralele şi memorie".
Conclusiv, în cărţi, cât şi în dialogurile de după, punea repetat o întrebare, comparativă, esenţială: "De ce EI DA, iar NOI NU ?!" ... Ei, şi câte şi mai câââte împliniri benefice în profesie şi în comunitate n-a avut...
A fost un familist convins, dorind să clădească "Ediţii revăzute şi adăugite" ale operei sale, prin veghea devenirii fiicelor sale Madelaine şi Codruţa, într-o atmosferă de exigenţă şi armonie, alături de înţelegătoarea şi iubitoarea lui soţie-Geta. Era un TIP exigent în primul rând cu Sine, dar şi cu cei din jur. În ochii unora părea cam tăios, dur în replică sau atunci când amenda insuficienţa, fudulia şi prostia celor care credeau că ei "au pus coada la prună"! Contrar aparenţelor, cunoscându-l mai de aproape, descopereai un tip extrem de cult, un om sensibil şi afectuos, săritor la nevoie, având cultul prieteniei autentice (e adevărat, selective!). Am devenit prieteni încă din studenţie. Ni s-au alăturat, aici, studentele-viitoarele noastre soţii - Geta şi Firuţa - ele însele prietene din Grădiniţă ! Împreună am străbătut România, de la Nord la Sud şi alte locuri pilduitoare pentru copiii noştri! Am petrecut momente de neuitat în atmosfera de familie, la Revelioane, la bucurii şi tristeţi ... Noi şi familiile noastre am împărtăşit reciproc "Complexul de egalitate". Pe mine şi ai mei ne-a trecut în pagini nemuritoare din "Jurnal de scriitor". Firea lui plină de energie l-a propulsat în mijlocul unor numeroase întâmplări culturale şi sociale.
În ultima parte a vieţii, voia să le cuprindă pe toate ! A făcut-o peste puteri, arzând şi mistuindu-se cu patimă, neglijându-se pe sine! ... A ajuns la momentul în care a scris versurile volumului "Vindecarea de melancolie" , iar, apoi, "Însemnaţi de uitare"! ... Rememorăm, periodic, momente petrecute împreună, îi revedem chipu senin, visător şi dârz şi ne tot întrebăm: "de ce-ai plecat atât de devreme" ?! ...
Recitesc, azi, cu emoţie, în tăcere, cuvintele lui aşternute ca dedicaţie pentru noi, pe unul dintre volumul lui de versuri: "Familiei Firuţa şi Vasile Leschian, cu toată prietenia şi preţuirea autorului ; în amintirea atâtor ani de când trudim să ne facem viaţa ca să merite a fi trăită!" ... acum ne reculegem în tăcere ! Fie-ţi 'Ţărâna uşoară, RADULE ! Te vom păstra în gândurile şi în inimile noastre, până când ne va cuprinde şi pe noi Somnul Eternităţii !!!
Prof. Vasile LESCHIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu