Lumina se cernea arar
Prin pădurea argintie,
Pușca, sprijinită de-un arțar
Aștepta vânat pe la chindie.
În zgomot tot mai apropiat
De vreascuri rupte sub copite
Își făcea ieșirea pentru adăpat
Un cerb masiv cu șapte ciute.
Ele, cu nesaț sorb apa curgătoare;
El, cu nări fremătânde, le păzește;
Podoaba coarnelor îi scânteia la soare,
Dar vânătorul, încet, încet ochește.
Cade cerbul în mătasea ierbii crude,
Ciutele, în salturi, se-mprăștie speriate;
El privește printre gene tot mai ude:
De cine oare, fi-vor ele apărate?
Pe-un perete dintr-un vechi castel,
Admirat trofeu e-un cap de cerb,
Ochii-i sticloși spre un imens rastel
Privesc și chipul castelanului acerb.
Privesc și chipul castelanului acerb
CASCADE
-în irizări de curcubeu-
Inimă de ce taci
Deși ești încercată
De torente?
Cum poți sufletu-să-mpaci
Cu tumultul lor
Pe neoprite sentimente
Ce s-au strâns
Impetuos
În șuvoi nestăvilit:
Ca un foc aprins
În care jocul de scântei
Deschide calea spre iubit.
Torente cu ape pure
Au rupt zăgazul inimii
Și-n CASCADE se revarsă
Peste praguri dure
Cu doruri așternute,
Erodându-le, dar cui îi pasă?
Stropii, în luciu diamantin
Se prind în dans sprințar
Precum zeițele-n Olimp
Și mă-ndeamnă să ating
Vârful curcubeului ivit
Dincolo de timp.
-oct. 2021-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu