Impresii la sfârșit de an

 

Victor Socaciu participa la Premiile Muzicale 2011, la Casa Radio din Bucuresti, duminica, 13 martie 2011. EMIL BADEA / MEDIAFAX FOTO

                                                                                        de Gheorghe Pârja

Anul 2021 se apropie de final. În ultimele mele texte v-am colindat, dragi cititori, prin cuvintele Maramureșului, prin forța încă viguroasă, prezentată de noua formă a tradiției. Da, este firesc să vă spun că timpul profund, trăit de mine în vremea Crăciunului de la Desești, s-a rarefiat. S-a domolit până la adormire. Aparțin generației cu colindul la fereastra gospodarului și bucuria primirii cu aceste trainice vorbe de după colindă: „Să ajungeți gazde mulți Crăciuni, cu pace și cu sănătate!” Din casă se auzea vocea primitoare: „Mulțumim, poftiți în casă!” Și intram, nu înainte de a ne scutura de omături, unde găseam o odihnă de lume bună, cu atmosferă de zi la anul. Nu am fost niciodată impresionat de masa întinsă, ci mai ales de podoabele casei. Și de vorbele calde, sincere, bucuroase ale gazdei.

Cu acele cuvinte am crescut mare. Eu vorbesc despre un timp, parțial, scufundat. Într-un fel este vorba de un firesc al perindării vremii, al oamenilor. Așa că ne mulțumim cu ce ne-a mai rămas. La acest Crăciun nu am fost acolo, unde se mai crede că se mai umblă a colinda. Am fost învins de nămeți și de alte pericole nevăzute. Așa că nu am așteptat colindătorii la ușa casei. În schimb, am așteptat, și n-au venit, gunoierii. Ce nevoie am avut de ei în Seara de Crăciun! Dar și în alte zile. M-am uitat în zare după ei, precum țăranii lui Ion Creangă, care așteptau să vină cineva cu prânzul. N-au venit nici în poveste, dar nici în realitatea noastră împotmolită. Da, gunoierul, smârc de gene, cum îl alinta poetul Simion Șuștic! Cel mai dorit și așteptat personaj al acestor zile. Cel puțin în orașul în care mi-am petrecut Crăciunul.

În mare parte, am ascultat de sfatul medicilor de a sta în casă. Deși oamenii politici au ridicat multe dintre restricții. De parcă s-au înțeles cu virușii ca să ne ocolească de sărbători. N-am prea ieșit din casă și din pricina străzilor înzăpezite. Și murdare! Am rămas cu mai vechiul meu prieten, televizorul. Unde s-au perindat și minunate colinde de Crăciun, acelea cu fior creștin, care te îndeamnă la meditație și cură­țenie sufletească. Adică la credința liniștită și lecuitoare. Dar au fost și strâmbătăți, care te îndemnau pe căi greșite. Cu tot respectul pentru arta culinară, dar toate emisiunile despre Maramureșul creștin începeau cu mese întinse, cu sarmale și cârnați, cu șuncă și cozonaci și uiaga de horincă. Da, o să-mi spuneți: trebuie promovat turismul! Dar nu doar așa! Tac, deoarece intru în conflict cu afacerile. Că așa mi-a horit un maramureșean în Seara de Crăciun: „La mulți ani!/ Sănătate și mulți bani!”

N-am scăpat nici de oferta politică. E adevărat, mai lejeră, dar nu a lipsit. Și cum suntem la sfârșit de an, pe câteva le-am luat în seamă. A fost un an în care am avut doi premieri, două coaliții, două valuri de covid și un președinte care și-a găsit mai greu țara. Au fost și proteste, care au avut un motiv suficient de dezlânat. Cum să mă convingă, cei care au escaladat gardul Parlamentului României, că știau ce doresc? Fluturașul verde era un pretext total neconvingător. Și atunci, de ce? Apoi, episodul cu senatoarea și jurnalista italiană a tăiat toată maioneza gospodinelor noastre. Personajul aruncă în derizoriu demnitatea parlamentară românească. Și așa firavă! Este o agresiune de asumare exagerată a condiției de politician român. Pe ea nu o dărâmă nimeni, deoarece este doamna de fier. Ce este? Scrie presa că satelitul sovietic Sputnik i-ar fi acordat titlul de „omul politic al anului.”

Eu cred că este bine să ne vedem de Vestul nostru, mai mult sau mai puțin de comentat. Mai ales că la hotare se aude huruit de tancuri, sunt cătane multe, gata să pornească odiseea cuceririi. Ce să vă mai spun de pe la noi? Că un ministru a confundat scrisul lui cu al altuia nu este o noutate. Așa-i când nu se face caligrafie la școală. Se pare că l-a prins rușinea, și a plecat din post. În noaptea de Crăciun, un irlandez beat a intrat, fără să-l oprească nimeni, în Parlamentul României. Umor negru. Când să închei textul, aflu vestea tristă a stingerii din viață a interpretului Victor Socaciu, cu care ne-am petrecut o bună parte din viața noastră muzicală. Da, anii trec, anii trec cu melancolii…

Vine anul 2022. Lăsăm colindele sus la poarta raiului, visăm noi cupoane de pensii, ne îngrijorează facturile, mai privim ce se întâmplă prin vecini, căutăm să nu se rupă legăturile noastre de suflet și uite așa, privim cum steaua sus răsare, ca o taină mare.