În "pomul de iarnă" de acum 60 de ani se puneau steluțe făcute din staniolul de la bomboanele de pom mâncate anul anterior. Beteală se punea doar dacă se găsea la magazin, dacă nu se găsea se confecționa un "înlocuitor" din hârtie creponată tăiată în formă de inele sau zale. Uneori pe crenguțe se punea vată, pe post de zăpadă artificială.
Crăciunul a fost puternic laicizat în comunism. Nu se vorbea de bradul de Crăciun, ci de "pomul de iarnă", iar cadourile erau aduse de Moș Gerilă "împrumutat" de la sovieticul Ded Moroz. Moș Gerilă era mult mai puțin rotofei decât Moș Crăciun și era o minune dacă aducea banane și portocale, mai ales că acestea erau tot mai greu de găsit după 1985.
Se prepară și alimente ritualice, cum ar fi colaci și turte, de obicei în formă de cerc, stea și potcoavă, de păpușă sau de cifre. Se fac din aluat dospit și se dăruiesc colindătorilor și, prin pomană, se dădeau și spiritelor morților.
În multe ritualuri, care se regăsesc și în alte sărbători din an, spiritele malefice erau alungate prin strigăte și pocnitori produse de bice, tulnice și buhaiuri. Tot contra spiritelor rele erau gândite obiceiuri precum aprinderea de focuri spectaculoase în nopțile de sărbătoare, diverse ritualuri de purificare prin stropire sau prin scufundarea în apa rece a râurilor și lacurilor.
O legendă spune că porcul a fost nemulțumit de hotărârile lui Dumnezeu care a dat fiecărui animal un rost în lume. Calul a fost menit să-l ajute pe om, iar câinele să păzească locuința. Porcul grohăia încontinuu, iar Dumnezeu l-ar fi pedepsit să grohăie toată viața, din cauza lipsei de omenie și rușine de care porcul a dat dovadă.
Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, a pătruns în România tradiția împodobirii bradului de Crăciun. Tradiția a pătruns din nordul și din vestul Europei, "de sus în jos și de la oraș la sat", scrie istoricul Ion Ghinoiu.
La noi a existat obiceiul "butucului de Crăciun", ritual azi dispărut, dar atestat încă de la romani, care presupunea că un trunchi de stejar tăiat din pădure era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Uneori, tăciunele rămas după arderea butucului era păstrat, crezându-se că ajută la vindecarea bolilor.
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu