duminică, 26 decembrie 2021

Dr. Robert Malone: „Părinți, rezistați și luptați pentru a vă proteja copiii!”

 

Inventatorul tehnologiei ARNm, dr. Robert Malone a lansat recent un apel personal și direct către toți părinții. Vă prezentăm declarația sa extrem de importantă, dr. Robert Malone  fiind unul dintre cei mai relevanți oameni de știință din lume (Redacția).

Avertisment mondial. 16.000 de medici și oameni de știință din întreaga lume, în frunte cu dr. Robert Malone: „Copiii nu trebuie vaccinați anti-Covid! Pericolul este uriaș și ireversibil!”

„Mă numesc Robert Malone și vă vorbesc ca părinte, bunic, medic și om de știință. De obicei, nu citesc un discurs pregătit însă ceea ce urmează să vă spun este atât de important încât am vrut să mă asigur că transmit corect fiecare cuvânt și fapt științific. Această declarație e susținută de o carieră dedicată cercetării și dezvoltării vaccinurilor. Sunt vaccinat împotriva Covid și sunt în general pro-vaccinare. Mi-am dedicat întreaga carieră dezvoltării unor modalități sigure și eficiente de prevenire și tratare a bolilor infecțioase.

Înainte de a vă injecta copilul – o decizie ireversibilă – am vrut să cunoașteți faptele științifice despre acest vaccin genetic care se bazează pe tehnologia vaccinului ARN pe care eu l-am creat. Înainte de a lua această decizie irevocabilă, părinții trebuie să înțeleagă trei lucruri.

– Primul este că o genă virală va fi injectată în celulele copiilor tăi. Aceasta genă forțează corpul copilului să producă proteine toxice spike. Aceste proteine cauzează adesea leziuni permanente în organele critice ale copiilor, inclusiv: creierul și sistemul nervos, Inima și vasele de sânge, unde produc inclusiv cheaguri de sânge și sistemul reproductiv.

Mai important decât orice este faptul că acest vaccin poate produce schimbări fundamentale ale sistemului lor imunitar. Cel mai alarmant lucru în această privință este că, o dată produse, aceste stricăciuni sunt ireparabile. Nu poți repara leziunile din creier. Nu poți repara cicatricile de pe țesutul cardiac. Nu poți repara un sistem imunitar resetat genetic. Acest vaccin poate provoca leziuni ale sistemului reproductiv care ar putea afecta generațiile viitoare ale familiei voastre.

– Al doilea lucru pe care trebuie să-l știți este faptul că această nouă tehnologie nu a fost testată în mod adecvat. Avem nevoie de cel puțin 5 ani de testare/cercetare înainte de a-i putea înțelege cu adevărat riscurile. Daunele și riscurile cauzate de noile medicamente devin aparente mulți ani mai târziu. Vă rog să vă întrebați, ca părinte, dacă doriți ca propriul dumneavoastră copil să facă parte din cel mai radical experiment medical din istoria omenirii.

– Un ultim argument: motivul pentru care ți se cere să-ți vaccinezi copilul este o minciună. Copiii dumneavoastră nu reprezintă nici un pericol pentru părinții sau bunicii lor. De fapt, opusul e adevărat. Imunitatea copiilor, după ce au făcut Covid, este esențială pentru a-ți salva familia si poate chiar lumea de această boală.

Ca să rezum: nu există nici un beneficiu pentru copiii sau pentru familia dumneavoastră care să justifice vaccinarea copiilor, mai ales ținând cont de riscurile mici pe care le pune virusul, având în vedere riscurile cunoscute ale vaccinului cu care, în calitate de părinte, dumneavoastră și copiii dumneavoastră ați putea trăi pentru tot restul vieții.

Analiza risc/beneficiu nu justifică acest vaccin pentru copii. Ca părinte și bunic, vă recomand cu tărie să rezistați și să luptați pentru a vă proteja copiii”[1].

Asistăm la cel mai mare experiment pe ființe umane din Istoria Lumii – Vaccinarea Covid 19.

Declarația savantului a fost făcută în cadrul unui eveniment live din 12 decembrie 2021 găzduit de „Unity Project” și Global Covid Summit”[2]. Dr. Robert Malone și alți medici de frunte au discutat de ce copiii sănătoși nu ar trebui vaccinați și riscurile asociate. Iată dovezile justificative[3] .

„Vaccinurile Covid sunt „ireversibile și pot provoca vătămări permanente”, avertizează dr. Robert Malone , care, într-un apel către părinții din toată lumea publicat pe platforma`Substack”[4] și „The Defender”[5], explică de ce 16.000 de medici și oameni de știință din întreaga lume au semnat o declarație[6] prin care au afirmat public că nu trebuie să li se administreze vaccinuri Covid unor copii sănătoși. Redăm în continuare pledoaria dr. Malone, însoțită de ilustrația aleasă de acesta:

„Înainte de a vă vaccina copilul – fapt ireversibil și cu efecte potențial vătămătoare pe viață – aflați de ce 16.000 de medici și oameni de știință din întreaga lume au semnat o declarație prin care au afirmat public că unor copii sănătoși NU ar trebui să li se administreze vaccinuri Covid-19. În numele acestor medici și doctori în științe medicale, am publicat deja o declarație explicită, care prezintă datele științifice din spatele acestei decizii:

Aprofundarea discuției privind logica întortocheată a vaccinării copiilor pentru a-i proteja pe vârstnici

„Niciodată în istoria omenirii bătrânii nu le-au cerut tinerilor să își asume riscuri, să facă sacrificii și să moară pentru a-i proteja pe cei mai în vârstă. Avem o datorie fiduciară față de copiii noștri. Bătrânii se sacrifică pentru copii într-o societate morală, într-o societate viguroasă, într-o societate de care suntem mândri. Nu le spunem copiilor să își asume riscuri pentru a proteja persoanele în vârstă. Trebuie să luăm atitudine și să facem o alegere morală și o alegere etică pentru copiii noștri” (Robert F. Kennedy jr., mărturie în fața Legislativului statului Louisiana)[7].

Am început să conștientizez logica întortocheată a vaccinării copiilor cu scopul de a-i proteja pe vârstnici atunci când amvăzut campania de „marketing indirect” a postului C.N.N.[8].pentru vaccinarea copiilor cu un produs experimental neautorizat, de la „Pfizer”.

După șocul realizării că ceea ce se întâmpla era că Pfizer a folosit C.N.N. ca pe un surogat pentru a face publicitate adresată în mod direct copiilor, stimulând astfel cererea consumatorilor și determinând Guvernul S.U.A./C.D.C. să achiziționeze vaccinuri suplimentare de la Pfizer împotriva SARS-CoV-2, care nu au primit decât o autorizație pentru utilizare de urgență, mi-am făcut timp ca să revăd videoclipul cu mai multă atenție și să reflectez la conținutul poveștii transmise și al scenariului. Nu mai sunt convins că publicul-țintă erau copiii, ci vârstnicii care se uită la televizor[9].și înghit constant valuri de știri alarmiste de la CNN despre SARS-CoV-2.

Materialul C.N.N. – „Sesame Street” promovează, de fapt, logica conform căreia o bunică ar trebui să își programeze și să își ducă nepotul să fie injectat cu un produs medical experimental neautorizat și că bunica este cea care pledează pentru ca micuțul să accepte această procedură. Iar acest demers este promovat de dr. Sanjay Gupta, un medic autorizat care lucrează pentru C.N.N.[10]. După ce  am postat această remarcă pe Twitter, bineînțeles că am fost imediat ridiculizat și defăimat de diverse instituții media obscure, care par să creadă că atacurile la persoană  sunt un substitut rezonabil pentru verificarea logicii afirmațiilor mele.

Folosirea unor personaje de încredere și îndrăgite în contextul acestui atac propagandistic care are ca scop atragerea copiilor în a se supune, ca și cobai, injectărilor cu un produs medical experimental cu risc ridicat și răspundere zero, fără beneficii dovedite pentru copii, este de neconceput și revoltător. Big Pharma l-a transformat pe Big Bird într-un prădător de copii (Robert F. Kennedy jr [11]).

Opriți-vă o clipă. Reflectați la ceea ce se întâmplă aici.

Dacă luați decizia de a administra acest produs copilului dumneavoastră sau dacă permiteți statului să se amestece în familie și să vă oblige să vă vaccinați copilul, există riscul ca acesta să fie grav afectat de vaccin. Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este mult mai mare decât probabilitatea ca fiul sau fiica dumneavoastră să fie grav afectat(ă) de SARS-CoV-2. Este probabil ca acest lucru să fie valabil mai ales în cazul variantei Omicron. În ciuda pornografiei fricii la care sunteți supuși de CNN și de alte instituții media convenționale. Acesta este o realitate științifică.

Cred că e timpul să ne oprim. Copii, ce e sunetul ăsta? Atenție, toată lumea – ce se întâmplă? (Bufalo Springfield – „For What Its Worth[12]. Sincer, m-am săturat până peste cap de propaganda coordonată de cenzura și ingineria socială promovate de Pfizer, de „autoritățile din domeniul sănătății publice”, de mass-media centrală și de guvernele lumii. Poate că și dumneavoastră? Dacă da, faceți parte din categoria celor 20-30% din populația globală care sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că au fost înșelați. Ei bine, de fapt (spunând lucrurilor pe nume), mințiți cu nerușinare și manipulați psihologic.

Declarația despre care vorbeam la începutul acestei postări este rezultatul unei întâlniri pe care am avut-o în Puerto Rico la sfârșitul săptămânii trecute cu colegii care susțin Alianța Internațională a Medicilor și a Oamenilor de Știință din domeniul medical, care numără peste 16.000 de membri, unde am redactat împreună o declarație directă și concisă, pentru a-i avertiza pe părinți cu privire la ceea ce-i așteaptă dacă acceptă să se alinieze narațiunii care ne este vândută atât de agresiv și să își vaccineze copiii. Aceasta a fost apoi înregistrată video, ca o declarație care să fie distribuită în întreaga lume, prin intermediul mai multor canale descentralizate, astfel încât cenzorii să nu o poată elimina. Și apoi am organizat un eveniment transmis în direct, cu întrebări și răspunsuri, pe tema vaccinării copiilor împotriva SARS-CoV-2 cu vaccinul Pfizer. La acest eveniment au participat, pe bază de invitație, peste 50 de medici locali, furnizori de servicii medicale și părinți.

Textul declarației de la începutul acestei postări este într-adevăr foarte tranșant și poate părea șocant pentru unii. Dar cred că a trecut de mult timpul pentru a analiza atent adevărul. Copiii sunt vătămați în goana nebună de a realiza vaccinarea universală. Puțini sau chiar nimeni nu a ieșit public cu o declarație atât de concisă și clară despre realitatea a ceea ce părinții și copiii lor sunt invitați sau forțați să facă de către birocrații guvernamentali. Dar atât de mulți au fost supuși la atât de multă propagandă – atât de mult hipnotism intenționat – pentru a accepta logica conform căreia este o idee bună să ne vaccinăm copiii cu un produs experimental asociat cu toxicități inacceptabile și ireparabile, pentru a proteja o mică parte a populației cu risc ridicat de deces și spitalizare.

Conform celor mai recente date ale C.D.C., peste 60% din totalul populației americane a fost vaccinată, iar aproximativ 45% din întreaga populație a fost deja infectată cu virusul, s-a recuperat din boală și a dezvoltat imunitate naturală.

Persoanele vârstnice sunt vaccinate masiv. Oare de ce?

Vaccinurile nu vă împiedică să vă infectați, să replicați niveluri ridicate de virus și să răspândiți infecția la alte persoane. O voi spune din nou – persoanele vârstnice sunt vaccinate în proporție covârșitoare.Problema este că vaccinurile nu fac ceea ce ar trebui să facă – să prevină infectarea și răspândirea virusului. Acest lucru este valabil mai ales în cazul variantei Omicron. Deci, ce este de făcut? Să începem să îi vaccinăm pe copii, care – dacă nu au alte probleme serioase – rezistă la boala Covid-19 așa cum fac cu majoritatea celorlalte virusuri respiratorii ARN?

Sau să începem să le permitem medicilor să trateze pacienții cu Covid-19 în ambulatoriu, pentru a evita ca aceștia să ajungă vreodată în spital, unde (aproape exclusiv în S.U.A.) sunt imunodeprimați cu niveluri ridicate de dexametazonă, li se induce o stare de comă și sunt conectați la un ventilator și tratați cu Remdesivir (care este în mod clar toxic și imită multe dintre toxicitățile virusului)?

Aceasta este o nebunie.

Și reflectă o aroganță profundă din partea elitei farmaceutice, guvernamentale și sanitare mondiale. Ei pretind că înțeleg atât de bine imunologia, virusologia și biologia evoluționistă încât pot să se joace în voie cu viețile copiilor noștri, folosind o tehnologie experimentală și un produs vaccinal lansat în grabă, care nu este nici sigur, nici eficient, potrivit consensului bioetic și standardelor elaborate și aplicate de-a lungul deceniilor.

Ei cred că pot injecta o tehnologie nouă și nedemonstrată și pot îmbunătăți sistemul imunitar uman foarte evoluat, care s-a dezvoltat de-a lungul mileniilor pentru a rezista presiunii virusului respirator ARN.

Aroganță este cel mai blând termen la care mă pot gândi.

Știu că nimeni nu-mi va arăta totul. Toți venim și plecăm necunoscuți. Fiecare atât de profund și de superficial. Între forceps și piatră. Ei bine, m-am uitat la bornele de granit, acele omagii aduse finalității, eternității. Și apoi m-am uitat la mine aici. Un pui care râcâie pământul pentru nemurirea mea – Joni Mitchell „Heijira”[13].

Nici unul dintre noi nu este nemuritor.

În ciuda obiectivelor agendei transumaniste.  Moartea nu poate fi evitată. Trecem prin această lume și, sperăm, o lăsăm puțin mai bună atunci când plecăm. Copiii noștri sunt singura moștenire adevărată, singura formă reală de nemurire.

Vă rog să-i protejați și să nu le cereți să facă sacrificii ce țin de sănătatea lor în numele vostru. Știți că acest lucru este greșit. Așa că faceți ceea ce trebuie. Și luați asta în serios.

Gândiți-vă bine înainte de a face un gest care nu poate fi anulat”.

Sursa: Gandeste.org.

 

———————————————–

[1] Video Robert Malone – https://rumble.com/vqq7gc-dr.-robert-malone-before-you-inject-your-child.html – 13 decembrie 2021 – Life Site – https://www.lifesitenews.com/news/natural-immunity-20-times-more-protective-than-vaccines-says-mrna-pioneer/ – 8 septembrie 2021

[2] https://globalcovidsummit.org/news/live-stream-event-physicians-alerting-parents

[3] Dovezi justificate – https://doctorsandscientistsdeclaration-org.translate.goog/home/supporting-evidence/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro#children

[4] https://rwmalonemd.substack.com/p/between-the-forceps-and-the-stone – 14 decembrie 2021

[5] https://childrenshealthdefense.org/defender/physicians-scientists-kids-should-not-get-covid-vaccine/ – 15 decembrie 2021

[6] https://doctorsandscientistsdeclaration-org.translate.goog/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro  – 29 octombrie 2021 https://doctorsandscientistsdeclaration.org –  29 octombrie 2021

[7] https://childrenshealthdefense.org/defender/robert-f-kennedy-jr-chd-louisiana-pfizer-covid-vaccine-kids/ – 8 decembrie 2021

[8] https://edition.cnn.com/videos/us/2021/11/06/big-bird-rosita-sesame-street-covid-19-vaccine-fears-newday-vpx.cnn

[9] https://edition.cnn.com/world/live-news/omicron-covid-19-variant-12-14-21-intl/index.html

[10] https://childrenshealthdefense.org/defender/joe-rogan-sanjay-gupta-cnn-lied-ivermectin/

[11] https://childrenshealthdefense.org/defender/sesame-street-big-bird-cnn-fauci-kids-vaccine-propaganda/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu