Lumea este cu gaibaracele în sus nu numai din cauza globaliștilor, a trusturilor farmaceutice (via pandemia), a descurcăreților fără frontiere morale și a falșilor culți fără pic de obraz, ci și din pricina căldiceilor, despre care citim următoarele cuvinte în Apocalipsa lui Ioan, 3/16: „Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea”.
În
pofida acestui categoric avertisment, pe care apostolul iubirii îl adresează căldiceilor
în urmă cu aproape două mii de ani, istoria n-a dus lipsă de asemenea
ipochimeni nici în veacurile de consolidare a creștinismului de la sfârșitul
Antichității (memorabila perioadă de întrajutorare și de deplină egalitate, în
primele comunități creștine, a femeilor cu bărbații) și nici în timpul Evului
Mediu, lunga perioadă când, ne informează gânditorul Petre P. Negulescu în
tratatul Destinul omenirii (vol. II,
Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1939),
popoarele europene erau, la sfârșitul marilor migrații etnice, „mai diferite
decât sunt astăzi”, însă cultura lor, „câtă exista pe acele vremuri, era, în
schimb, mai unitară”.
De
atunci, continuă ilustrul nostru filosof, „lucrurile s-au schimbat” în sensul
că, prin inevitabilele progrese ale diferențierilor generate de diviziunea
muncii, „individualitatea fiecăruia dintre popoarele europene s-a accentuat,
progresiv, de la Renaștere înainte, iar conștiința națională a tuturor s-a
dezvoltat”.
Însă
globalismul zilelor noastre de pomină a impus într-un atare hal păcătoșenia
numită „corectitudine politică”, încât sunt rău văzuți (evident, de către
gardienii/idioții acestei lumi anapoda) termeni referențiali, precum: patrie,
patriotism, naționalism, conștiință națională.
Ba și
mai și, în Uniunea Europeană și Statele Unite, adică acolo unde neomarxismul deja
își arată colții, cu dementă insistență se dorește imbecilizarea maselor atât
prin „arestarea” unor cuvinte de-o vârstă cu omenirea (mamă, tată, femeie,
bărbat, fată, băiat, familie tradițională etc.) și înlocuirea lor cu făcături
de felul „părintele 1” și „părintele 2” (cică din grijă față de sensibilitățile
împerechiaților împotriva firii), cât și halucinanta propunere a unei
comisărese malteze ca, pe viitor, să nu se mai întrebuințeze termenul Crăciun,
termen de-o vârstă cu creștinismul, deoarece i-ar putea deranja pe indivizii de
alte confesiuni!
Păi bine
nenicilor și cucoană comisăreasă, potrivit (i)logicii voastre, majoritatea are
obligația demonocratică să accepte fără crâcnire spurcatele pofte ale
minorității LGBT, iar creștinii, la ei acasă, n-au dreptul să se simtă vreodată
deranjați sau ofensați de tot mai frecventele derapaje și excese la care se
dedau migranții de alte confesiuni, în primul rând musulmanii?!...
Vasăzică,
pe lângă circul din belșug și pâinea pe sponci (în fiecare oră mor de foame
peste 500 de semeni de-ai noștri!), pământenii mai au parte de atâta tiranie
mascată și anarhie dezlănțuită tot acuși-acuși, încât – zic eu – nu ajunge să
ne consolăm cu subtila ironie din butada „Tirania este anarhia canaliei de sus,
iar anarhia este tirania canaliei de jos”, chiar dacă am ajuns în situația să o
rostim din ce în ce mai des și cu tot mai mult năduf.
Ei bine,
taman în aceste vremuri de mare cumpănă și deznădejde pentru omenire, în primul
rând pentru truditorii onești, tagma lichelelor căldicele a început, cel puțin
la noi, să înflorească (!) și să se îngrașe ba cu inși care și-au făcut un crez
în viață din a sta cuminți în pătrățelele lor meschine și a nu deranja pe
nimeni niciodată nici măcar cu privirea (ăștia sunt perfect convinși că sabia
nu taie capul plecat!), ba cu politruci ce se înfoaie și, la o adică, își iau
la refec foștii tovarăși de pungășii, dar și atunci doar cu o jumătate de gură,
ba cu jurnaliști care toată viața au jucat cum li s-a cântat, inclusiv în
perioada antedecembristă, așa că și-au dezvoltat nedemna abilitate de-a spune
nimicuri agreabile despre apropiați și/sau sus-puși și de-a compune
generalități ce nu-i angajează cu nimic și nu ajută nimănui la nimic, ba cu
artiști (scriitori, pictori, sculptori, muzicieni) cu înzestrare precară, dar
care crezându-se geniali de la prima plăsmuire scremută, pe urmă dau zdravăn
din coate ca să nu fie uitați de unii contemporani (premii nemeritate, diplome și tinichele la
plesneală, găunoase titluri de cetățeni de dezonoare ai locului, chiar ai
planetei dacă ar fi cu putință).
N.B.:
Iată o elocventă probă de curaj civic din partea mea și de crasă lașitate din
partea unor foști colegi de serviciu. Întrucât am scris și publicat despre
abuzurile săvârșite de regimul Băsescu și mica lui sculă numită Boc (diminuarea
lefurilor, închiderea unor spitale, furtișaguri, minciuni pe rupte și
incompetență cu carul), de îndată am fost pus în capul listei cu
disponibilizații (da, mi s-a făcut această onoare!), fapt pentru care
majoritatea colegilor se fereau de mine ca de un ciumat și numai câțiva dintre
ei, mai degrabă nițel compătimitori decât curajoși, îmi spuneau pe la colțuri
și în șoaptă că mi s-a făcut o cumplită nedreptate și că ei sunt cu totul de
partea mea. Firește, nimeni n-a mișcat niciun deget pentru dreptul meu de
multiplu licențiat la muncă, ci în sinea lor (asta-i presupunerea mea) se
bucurau că am fost sacrificat eu și ei au scăpat.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
30 dec. 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu