miercuri, 29 decembrie 2021

Lansarea volumului ”Întâlnire cu Dumnezeu” a lui Vasile Hatos la Cluj Napoca


 LA REVEDERE, BAIA MARE! CLUJ, AM PORNIT SPRE TINE!

Dacă este miercuri, și dacă este 29 decembrie, poetul Vasile Hatos (sălăjan, de născare), mi-a lansat invitația de a participa la lansarea volumului ÎNTÂLNIRI CU DUMNEZEU, în ,,inima Clujului". Este a doua invitație și, evident, o voi onora cu drag. Întâia invitație se întâmpla să fie în luna august, într-o zi de sâmbătă, dar din motive obiective (nunți, arvună, cumetrii) nu am putut onora cu prezența această invitație, acolo, acasă la Domnia Sa. Cu sufletul am fost alături! Azi, lucrurile stând altfel, am ,,încălecat" pe ,,Fanny" și am pornit spre Cluj, plin de emoție și bucurie... bucuria întâlnirii cu prietenii de condei, deși nici nu știu cu cine mă voi revedea. Un lucru este clar... Am vorbit cu poetul, parodistul (minunatul parodiator), pictorul Eugen Emil Coța (L.S R.). Ne-am dat întâlnire. S-ar putea să ajungă și Domnia Sa la eveniment. Tot în acest context, am vorbit și cu poetul Iulian Patca (L.S.R.). Dacă lucrurile merg bine, ne vom vedea și cu Domnia Sa. Doamne ajută să fie bine! Deci, am pornit!
*******
Primii fulgii de nea proaspeți sosiți pe fața noastră,
Ne dăruie suprema fericire,
Printre colind - vestitor al Nașterii Pruncului Iisus -
Clipa de emoție și bucurie ne înveșnicește sufletele
Și ne urează drumuri bune!
Ne-am făcut semnul Sfintei Cruci,
Am împreunat mâinile a rugă
Spre Bunul și Dreptul Dumnezeu,
Să ne ocrotească și să ne păzească de orice rău,
Căci, la Cluj, prin vrednicia poetului, și tizului, Vasile Hatos
este pregătită, ÎNTÂLNIREA CU DUMNEZEU
- un volum de versuri, recent ,,ieșit din uzina tipografică"...
Fulgii de nea vor săruta treptele pământului
Cuvântul va rodi și va înflori spre slava lui Dumnezeu,
Iar sufletele noastre vor vibra pătrunse de frumusețe,
Am pornit spre tine, emoție înmiită!
Cuvântul rostit va lumina libertatea zborului fiecărui fulg.
Azi, aici, la Cluj, cuvintele vor prinde aripi spre înălțimi
bucurându-se muzele, invitate drept martori...
Martorii bucuriei cu peste-măsură,
Căci el, poetul, și ea, cartea, sunt chemate
La taifas alături de sinceritate și adevăr...
Colindul și colindătorii să ajungă în cămăruța inimii
Să se bucure Cerul și Pământul
Iar magii să-și verse darul
Azi, magi pământești sunteți dumneavoastră,
Fiecare, după nume și adâncă credință, sosiți pentru răsfățul zorilor și
Pictura cuvintelor dătătoare de mir și binecuvântare.
Magi și colindători, lumești și binecuvântați,
Primiți emoția ÎNTÂLNIRII CU DUMNEZEU, ca un dar, între celelalte minunate daruri,
Să ne bucurăm că suntem! Să ne bucurăm că suntem... Eu, mă bucur că sunt
Martor, alături de muze, la chemarea spre tine emoție...
Și... suprema bucurie este că azi sunt aici,
La ceas de binecuvântare cerească pentru
A mă ÎNTÂLNI CU DUMNEZEU, prin vocea dumitale, prieten și tiz, Vasile Hatos!
Deschideți inima, deschideți sufletul,
Lasă Poezia să prindă rădăcini de aur,
Să se înveșnicească în izvorul darului de mir
Și să vegheze Cuvântul plin de har.
Doar rugăciunea ne va ajuta să vedem adevărul din lumină
Și lumina din Cuvânt.
Bine v-am găsit dragi prieteni, magi pământești!
Bine te-am găsit clipă de bucurie și emoție înmiită!
Doamne ajută să fie bine,
,,Pace-n țară,
Grâu la vară,
Deie Domnul să răsară!"
Și-acum, fulgii să-și continue dansul,
Noi să dăm slavă lui Dumnezeu,
Cuvântul să fie slăvit,
Adevărul să triumfe!
Vivat, Poetul! Floreat, Poemul!
Crescat, inimile încărcate de emoție!
Felicitări, Poet și Volum!
Felicitări, editor și Editura Ecou Transilvan!
,,Cristos în mijlocul nostru!"...

VASILE BELE
(În drum spre întâlnirea literară de la Cluj Napoca)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu