Poem

 

* * *

Sfios ca o virgulă în biblioteca Vaticanului

am trecut prin lume. Dovezi prea multe nu sînt.

Cîteva poezii în care am încurcat arta iubiri cu

cea a războiului. Bicicleta abandonată pe marginea

drumului, în copilărie, cînd mă fugăreau cîinii.

Uneori, viața mea a semănat cu o parfumerie în flăcări.

Alteori, cu un pian de gheață în mijlocul deșertului.

Mereu m-am împăcat cu propria-mi moarte, niciodată

cu a celorlalți. Acum e timpul să plec de aici.

Pămîntul vrea să rămînă singur cu el însuși.

Costel STANCU