Alexandru Racu: „Dacă e o lecție pe care ar trebui să o învățăm din ceea ce se întâmplă, acea lecție e smerenia.”

După părerea mea, actuala situație extrem de periculoasă și pentru care nimeni nu e pregătit a fost generată de uriașa eroare de calcul a lui Putin la care nimeni nu s-a așteptat: nici americanii, nici măcar ucrainenii și cu siguranță nici Putin, care nu s-ar fi aventurat în acest război dacă ar fi știut ce avea să urmeze. Acum se moare aiurea doar datorită faptului că Putin nu are o ieșire cât de cât onorabilă din acest război: nici Occidentul nu pare dispus să i-o ofere, nici Putin nu s-a așteptat să îi iasă atât de prost, astfel încât ieșirea onorabilă să devină cvasi-imposibilă. Și cu cât se încăpățânează să forțeze o victorie prin mijloace care se epuizează pe zi ce trece, adâncindu-se tot mai mult în nisipurile mișcătoare ale acestui conflict, cu atât portița de ieșire se îngustează odată cu creșterea riscurilor aferente. Ca la orice joc de noroc, pe măsură ce ridici miza, posibilitatea unei reveniri la situația inițială în care te aflai când te-ai așezat la masă e din ce în ce mai mică, astfel încât fie câștigi tot, fie pierzi tot.

Americanii s-au gândit că fie Putin blufează, fie își va seta niște obiective militare realiste pe care le va atinge cu ușurință, dată fiind uriașa diferență de capacitate militară dintre Rusia și Ucraina. Și atunci ar fi fost toate bune și frumoase: Ucraina mai pierdea niște teritorii, noi mai vindeam niște gaz și niște armament partenerilor strategici, opream North Strem, îi mai trânteam lui Putin niște sancțiuni și mai țineam pericolul rusesc pe prima pagină până la următoarele alegeri. În niciun caz nu discutam acum despre lecțiile crizei rachetelor cubaneze.

Leadership-ul ucrainean probabil că nu a gândit prea mult, probabil că nici multe opțiuni nu avea, a jucat după cum i-a cântat vestul, lăsându-se purtat de un elan de adolescent care opune rezistență în fața unui bully, elan care nu a putut să fie decât amplificat de succesele inițiale și de enormul capital de simpatie și autoritate dobândit în doar câteva zile, pe care nici Zelenski nu și l-a putut imagina înainte de invazie. Din președintele clovn al unui stat eșuat, căruia îi scuipau semințe în cap mai marii planetei și victima sigură a unui bully arogant, Zelenski a devenit subit un supererou planetar, în timp ce un lider politic pe care mulți (într-o anumită măsură, admit, și subsemnatul) îl considerau un fel de geniu strategic machiavelic s-a dovedit a fi de o incompetență colosală.

Și uite așa am ajuns în situația în care (cine știe?) cu cele 40 de miliarde primite de la SUA, Ucraina ar putea împinge Rusia chiar dincolo de pozițiile pe care le deținea la începutul conflictului. Îi vor mai putea opri americanii pe ucraineni într-o astfel de situație? După ce a devenit supererou planetar și o inspirație pentru întreaga lume liberă, mai poate Zelenski să fie trimis în banca lui de Biden? Va mai fi posibil un compromis când va fi imposibil ca Putin să îl prezinte opiniei publice din Rusia ca pe un succes? Și oare cum va reacționa Putin, cu armata în degringoladă, în condițiile în care armata ucraineană pătrunde în Donbasul controlat de separatiști sau, cine știe, poate chiar în Crimeea?

Sigur, poate că asta nu se va întâmpla. Dar e la mintea cocoșului că pe măsură ce trece timpul, o victorie convingătoare a Rusiei, fie ea și limitată, devine tot mai puțin probabilă, și atunci vom avea cel puțin un război de uzură care va slăbi tot mai mult Rusia. Doar că boala lungă e moarte sigură. Nu poți pierde la nesfârșit. Fie recapeți inițiativa prin alte mijloace, fie cedezi, fie colapsezi. În condițiile în care Ucraina primește sprijin masiv din partea Occidentului, în timp ce Rusia nu primește un sprijin similar de la nimeni, ci începe să simtă tot mai mult impactul sancțiunilor, e clar că timpul nu e de partea lui Putin, și chiar dacă într-un final vesticii vor decide să-i ofere lui Putin o ieșire onorabilă din dezastrul în care s-a băgat, în ipoteza puțin probabilă în care vor reuși să-i convingă pe ucraineni, s-ar putea să fie prea puțin și prea târziu. Și atunci Putin va fi pus în situația în care fie își pierde puterea sau poate și libertatea sau chiar viața, fie încearcă un ultim pariu cu butonul roșu.

În fine, într-o astfel de situație, nu prea ai cum să controlezi consecințele propriilor acțiuni. Dacă Putin invadează și nu e dispus să dea înapoi, iar tu decizi să înarmezi Ucraina, nu prea ai cum să îți dozezi intervenția, astfel încât, asemeni unui tratament de succes, să nu fie nici prea puțin, dar nici prea mult. Succesul relativ de astăzi poate să fie condiția necesară a dezastrului absolut de mâine.

Credeți voi că atât Rusia, cât și America, s-ar fi băgat în acest război, dacă ar fi știut că acum vom discuta din nou, inclusiv în presa mainstream, despre criza rachetelor cubaneze? Eu nu cred că suntem conduși de niște demenți, ci doar de niște indivizi a căror corupție și incompetență sunt egalate doar de orgoliul prostesc și nemăsurat, în virtutea cărora ajung și ei, și noi, în situații pe care nimeni nu și le-a dorit și care riscă să scape complet de sub control. În orice caz, elementul surpriză pe care nimeni nu l-a anticipat și care a generat o situație deosebit de periculoasă pentru care nimeni nu era pregătit a fost gafa monumentală a lui Putin. Iar dacă am ajuns până aici ca somnambulii, avem oare motive să fim liniștiți și încrezători, în ideea că deși până acum nu am reușit să anticipăm și să controlăm succesiunea de evenimente, vom reuși să o facem de acum înainte?

Dacă am fi fost mai puțin încrezători și mai anxioși, nu am fi ajuns într-o situație atât de periculoasă, iar inabilitatea noastră de a învăța din lecțiile trecutului nu îmi dă motive de optimism pentru viitor. Nimeni n-ar fi început vreodată un război dacă ar fi știut dinainte că îl va pierde, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie. Și cu toate acestea, vedem cum aceeași dramă se repetă și în zilele noastre, în ciuda faptului că riscul unei catastrofe absolute, pe care alte epoci mai puțin dotate tehnologic nu l-au cunoscut, ar fi trebuit să ne facă să fim mult mai precauți.

Dacă e o lecție pe care ar trebui să o învățăm din ceea ce se întâmplă, acea lecție e smerenia.

 

Autor: Alexandru Racu