de Gheorghe Pârja
După cum observați, în măsura în care pot, caut
locurile în care se rostesc idei, gânduri, soluții despre lumea în care trăim.
Așa am descoperit Conferințele Dilema veche, de la Arad. Frumosul municipiu de
pe malul Mureșului a devenit capitala conferințelor, în ultimii patru ani. Anul
acesta au avut loc la mijlocul lunii aprilie, la care a participat un public
interesat și inteligent, răbdător, matur și civilizat după aprecierea lui Sever
Voinescu, redactorul-șef al revistei. Și eu am fost la Arad, la manifestări
literare de anvergură. Vocația europeană a orașului, vizibilă prin arhitectură
și urbanistică, dar și prin așezarea sa pe harta bătrânului continent, este
deplin susținută de calitatea locuirii sale. Am intrat în posesia Dosarului
acestor conferințe. Sunt teme care marchează timpul pe care-l trăim, după care
bat ceasurile fixate de personaje care își fac loc în destinul nostru.
Cei care au conferențiat au depistat că avem inamici
în interior, democrațiile europene fiind, totuși, vulnerabile. Apoi, preocupă
problema libertății după pandemie și clivajele ideologice care traversează
spațiul european. S-au detectat rădăcinile putinismului, dar a fost analizată
și una dintre ideile toxice care animă mentalul rus: iluzia celei de-a treia
Rome. A fost abordată și starea Europei Centrale. S-a vorbit despre Grupul de
la Vișegrad și modul în care România ar trebui să se raporteze acum la acest
grup. S-a vorbit și despre temeiurile culturale ale identității
central-europene. M-am apropiat de eseul criticului literar Adriana Babeți,
despre două texte ale lui Milan Kundera, care au influențat mersul Europei.
Poate nu ne vine a crede că un scriitor ceh a dat direcția de bază în mersul
european prin două texte. Unul mai puțin cunoscut „Literatura și națiunile
mici”, iar celălalt de mare notorietate și impact: „Un Occident răpit, sau
tragedia Europei Centrale”.
Primul era un discurs ținut în 1967, la Congresul
Scriitorilor din Cehoslovacia, al doilea – un articol-manifest, publicat în
anul 1983 în revista Le Debat. Mă aflu în situația recuperării unor idei,
deoarece la pornirea acestor texte în lume eram în locuri unde nu ajungea
energia ideilor lor. Acum avem în preajmă o tragedie, care se consumă în moduri
inumane. Profesoara Adriana Babeți ne amintește că textele scriitorului ceh au
avut, în momentele apariției lor, nu doar o mare putere de pătrundere și
analiză a unei realități, ci și o incredibilă forță profetică, avertizatoare.
De pildă, cu experiența mea de acum, apreciez la justa valoare discursul din
1967, extrem de critic la adresa regimului, anunțând spiritul Primăverii de la
Praga. Când trupe ale Pactului de la Varșovia, la inițiativă sovietică – fără
România – au invadat Cehoslovacia. La vremea aceea, Kundera era un scriitor de
38 de ani, autorul romanului „Gluma”. Un excelent roman anticomunist, care
anticipa invazia sovietică.
Întrebarea lui Kundera ajunge până la noi: „Care
este soarta noastră în lume, câtă vreme am fost supuși mereu, de-a lungul istoriei,
unor procese de integrare, însoțite sau nu de o invazie propriu-zisă?” Se
referea la țara lui, dar avem și noi țara noastră. Articolul-manifest din 1983
începe așa: În septembrie 1956, cu câteva minute înainte ca biroul să fie
spulberat de un obuz, directorul Agenției maghiare de știri a trimis lumii
întregi un mesaj disperat despre ofensiva rusească declanșată în acea dimineață
asupra Budapestei: „Vom muri pentru Ungaria și pentru Europa!” Profesoara
Babeți se întreabă: Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Acel
director și colegii săi erau gata să moară pentru Ungaria. Țara era ocupată,
iar revoluția anticomunistă maghiară va fi reprimată crâncen, sângeros de
armata sovietică. Țări mici, prinse la mijloc între marile puteri, ca într-o menghină.
Cu un trecut, care nu vrea să treacă, lăsând rănile memoriei deschise sau slab
cicatrizate.
Kundera se întreabă dacă nu cumva comunismul este
împlinirea istoriei Rusiei, decât negarea ei. De aici tendința istorică a
Rusiei de a uniformiza și centraliza teritorii mari. Ce se întâmplă și în
ultimele luni. Cei care au pus în discuție, la Arad, destinul Europei Centrale
cred că, acum, tragedia acestui teritoriu a trecut prin intrarea în Uniunea
Europeană și NATO. Dar dramele încă au rămas. De aceea este bine să știm pe ce
lume trăim. În Europa, văzută de la Arad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu