Studenții din Gwangju, Coreea de Sud încep demonstrațiile, cerând reforme democratice (18 mai 1980)
foto preluat de pe koreabang.com
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
18 mai este a 138-a zi a calendarului gregorian.
Sărbătorile Zilei de 18 mai
(BOR) Sfintii Mucenici Petru, Dionisie si Paulin
(BRU) Ss. Petru, Dionisiu, Cristina, Andrei, Paul, Benedim, Paulin și Eracliu martiri (†secolul al III-lea)
(BRC) Sf. Ioan I, papă, martir; Sf. Leonard Murialdo, preot; Eric al IX-lea al Suediei, rege martir (d. 1160).
Papa Ioan I a fost Papă al Romei din 13 august 523, pana la moartea sa, in 18 mai 526.
Ziua internaţională a muzeelor
La 18 mai este sărbătorită Ziua internaţională a muzeelor, care îşi propune, în 2020, să devină un punct de întâlnire atât pentru sărbătorirea diferitelor perspective care formează comunităţile muzeale, cât şi pentru promovarea instrumentelor în vederea identificării şi depăşirii prejudecăţilor între ceea ce expun şi poveştile pe care le spun, potrivit http://imd.icom.museum/.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Astazi in istorie pentru 18 mai
Evenimentele Zilei de 18 mai în Istorie:
- 18 mai 1944 – Regimul sovietic a început deportarea masiva a tatarilor din Crimeea în Asia Centrală;
- 18 mai 1972 – A intrat în vigoare Tratatul cu privire la interzicerea armelor nucleare si altor arme de distrugere în masa pe fundul marilor, oceanelor si subsolului lor;
- 18 mai 1980 – Studenții din Gwangju, Coreea de Sud au început demonstrațiile, cerând reforme democratice
18 mai 526 - A murit Papa Ioan I.
Papa Ioan I a fost Papă al Romei din 13 august 523, pana la moartea sa, in 18 mai 526. S-a nascut cca. in anul 470 in Toscana si era era bătrân și bolnav când a fost ales ca papă. Regele ostrogot Teodoric cel Mare al Italiei l-a trimis pe Papa Ioan I, cu toate că acesta protesta, la Constantinopol , cu scopul de obține o reconciliere cu împăratul răsăritean Iustin I care îi persecuta pe schismaticii arieni prin decretul din 523. La revenirea sa la Ravenna – capitala de atunci a Italiei, Papa Ioan I a fost încarcerat din ordinul regelui ostrogot, care l-a bănuit de trădare Papa Ioan I a ramas sub stare de arest pana la decesul sau cauzat de tratamentului prost și a neglijenței. Trupul său neînsuflețit a fost transportat la Roma, unde a fost îngropat în Basilica Sf. Petru. Prăznuirea sa in Biserica Catolica este in ziua de 18 mai, ziua morții sale .
18 mai 1048 - S-a născut Omar Haiām (Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām Nișābūrī), poet persan , cunoscut mai ales pentru catrenele (rubayatele) sale .
Omar Haiām (Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām Nișābūrī), a fost un poet persan (18 mai 1048 – 4 dec.1131). A fost unul din marii umanişti ai vremii, cu vaste cunoştinşe în domeniul matematicii, fizicii, astronomiei, avînd însă şi largi cunoştinţe de filozofie mai ales din gândirea Greciei antice. Lui i se atribuie intemeierea geometriei algebrice. A fost directorul observatorului din Marv şi a prezidat grupul celor opt astronomi care, în anul 1074, a efectuat reforma calendarului musulman, calendar care este mai exact decât cel Gregorian, întreprins cinci secole mai târziu. A fost medic şi astronom oficial al curţii regale.
18 mai 1096 - Prima cruciadă – circa 800 de evrei sunt masacrați în Worms, Germania.
Prima cruciadă a fost inițiată în 1095 de către Papa Urban al II-lea pentru a recâștiga controlul asupra orașului sfânt Ierusalim și a Țării Sfinte creștine stăpânite în acel moment de musulmani. Cruciada germană din 1096 (numită de evrei „evenimentele din anul 4856”, Meoraot Tatnu sau Gzerot Tatnu) este parte a primei cruciade în timpul căreia cruciați țărani din Franța și Germania au atacat comunitățile evreiești.
Deși antisemitismul se manifestase de mai multă vreme în Europa, în timpul cruciadei s-a înregistrat primul pogrom organizat de masă. În unele cazuri, autoritățile și liderii religioși au încercat să-și adăpostească supușii evrei. Mai trebuie spus că Papa Urban al III-lea nu a menționat populația evreiască atunci când a propovăduit organizarea primei cruciade, iar mai târziu a condamnat orice violență împotriva evreilor, considerând că aceste atacuri sunt pervertiri ale cauzei cruciate.
18 mai 1152 - La opt săptâmâni după anularea căsătoriei cu Ludovic al VII-lea al Franței, Eleanor de Aquitania se căsătorește cu Henry Plantagenet, Conte de Anjou și Duce de Normandia (viitorul rege Henric al II-lea al Angliei), care era cu unsprezece ani mai tânăr decât ea.
Eleanor de Aquitania (n. 1122 sau 1124 – 1 aprilie 1204) a fost una din femeile longevive și puternice din Europa în timpul evului mediu. A moștenit de la tatăl ei ducatul de Aquitania, a fost regină consort a Franței (1137–1152) și regină consort a Angliei (1154–1189). A fost membră a Casei de Poitiers.
Henric al II-lea (5 martie 1133 – 6 iulie 1189), Duce al Normandiei și rege al Angliei (1154–1189)
18 mai 1268 - Principatul cruciat de Antiohia este infrant de mamelucii sultanului Baibars, in urma bataliei de la Antiohia, astfel încât întreaga Sirie de nord a fost imediat pierdută; 21 de ani mai târziu, Acra a fost și ea pierdută, iar statele cruciate au încetat să mai existe.
Principatul cruciat al Antiohiei fost unul dintre statele constituite de cruciati pe parcursul primei cruciade si a inclus părți din actualele state Siria si Turcia. El se întindea de-a lungul unghiului nord-estic al Mediteranei si nu număra mai mult de 20.000 de locuitori în sec.al XIII(-lea, majoritatea fiind formată din armeni și greci, alături de câțiva musulmani. Cei mai mulți dintre cruciatii stabiliți acolo erau de origine normanda, proveniti din Italia de sud, ca și primii conducători ai principatului (care erau membri ai dinastiei de Hauteville).
18 mai 1291 - Cetatea Acra este cucerita de musulmani, fapt care a însemnat nu numai pierderea ultimului bastion al Regatului Cruciat al Ierusalimului, dar și a Țării Sfinte.
18 mai 1388 - Atestarea prin hrisov domnesc a mănăstirii Cozia, din județul Vâlcea, importantă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrîn.
In hrisovul voievodului Mircea cel Batrân se spunea: „…a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.” Legenda spune ca fost construită în apropierea altei mănăstiri ridicate de Negru Vodă. Zidirea bisericii începuse în primăvara anului 1387, fiind executată de un arhitect sârb chemat de însuși domnitorul Munteniei. Ansamblul mânăstiresc de la Cozia a fost cunoscut la început sub numele de „Mânăstirea Nucet”, abia mai târziu primind numele de „Mânăstirea Cozia”, după muntele din vecinătate. Conform unei legende, ar fi fost construită în apropierea unei alte mănăstiri, ridicată de Negru Vodă.
Cladirea este caracteristica stilului bizantin și a fost principalul model al arhitecturii religioase din Muntenia timp de patru secole. Biserica mare a fost construită inițial doar cu pronaos, naos și altar, pridvorul adăugîndu-se în anul 1707. De-a lungul timpului s-au efectuat o serie de modificări, dar frumusețea construcției s-a păstrat. Zidirea mănăstirii de la Cozia i-a fost sugerată domnitorului Mircea cel Batrân de către calugărul cărturar Nicodim de la Tismana. Hrisovul domnitorului Mircea cel Batrân este totodată și actul de atestare a localității Călimănești din județul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află.
Pictura interioara a fost realizata intre anii 1390 – 1391. Mircea cel Batran s-a preocupat permanent de inzestrarea si infrumusetarea mânastirii, si i-a intarit drepturile de proprietate asupra mai multor sate si mosii. De asemenea, i-a dat dreptul de exploatare a sarii din salinele de la Ocnele Mari. Mânastirea avea robi tigani, care erau folositi atât la exploatarea sarii, cat si la spalarea nisipurilor aurifere de pe Olt si Valea lui Stan de pe Lotru.
Pe Pisania bisericii mânastirii Cozia sunt consemnate urmatoarele: „Intru slava sfintei si de viata facatoarei Troite s-au inaltat din temelie aceasta sfanta biserica, de crestinul Domn al Tarii Românesti Io Mircea Voievod, la leat 6809 si lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru multimea anilor, am luat iara aceasta infrumusetare, precum se vede, de cei ce s-au indurat, in zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Tarii Românesti chir Teodosie si ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.
18 mai 1565 - Fortele otomane incep marele asediu al Maltei, in incercarea de a ocupa acest arhipelag cu o pozitie strategica exceptionala in Mediterana. Cavalerii ioaniti se apara eroic , silind fortele turce net superioare numeric sa se retraga cu mari pierderi, la data de 11 septembrie a aceluiasi an. Aceasta victorie a Ordinului cavalerilor Ioaniti le intareste prezenta in Malta si prestigiul in Europa crestina.
18 mai 1593 - După ce a fost acuzat de către prietenul său Thomas Kyd sub tortură, dramaturgul englez Christopher Marlowe primește o citație în fața Consiliului de Stat privind suspiciunea de erezie.
Christopher “Kit” Marlowe (botezat la 26 februarie 1564 – d. 30 mai 1593) a fost un dramaturg, poet și traducător englez din epoca elisabetană. Cel mai însemnat autor de tragedie din această perioadă înainte de Shakespeare, Kit Marlowe este cunoscut pentru deosebitul său vers alb, pentru personajele sale care au cucerit publicul, precum și pentru propria-i moarte.
18 mai 1652 - In colonia Rhode Island, este adoptata prima lege din posesiunile engleze nord-americane, prin care sclavia este declarata ilegala.
18 mai 1765 - Un urias incendiu a devastat o mare parte din orasul Montreal, Quebec.
18 mai 1799 - A decedat dramaturgul francez Pierre Augustin de Beaumarchais .
Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (24 ian. 1732 – 18 mai 1799). Este autorul pieselor devenite celebre , Nunta lui Figaro si Barbierul din Sevilla. Ceasornicar, inventator, muzician, politician, editor şi dramaturg francez, cunoscut pentru piesele lui de teatru, în special cele trei piese cu „bărbierul Figaro”. A inventat un mecanism de ceasornic, dar a trebuit să-şi apere brevetul de invenţie într-un proces intentat împotriva sa.
Pentru a se apăra, a scris o serie de pamflete inteligente care i-au adus ulterior popularitatea de scriitor. Comedia sa „Bărbierul din Sevilia” (1772) nu a putut fi pusă în scenă timp de trei ani, deoarece critica aristocraţia. „Nunta lui Figaro” (1784) satiriza, de asemenea, nobilimea, fiind iniţial interzisă. Piesele au devenit mai târziu scenarii ale unor opere celebre de G. Rossini şi W.A. Mozart.
18 mai 1800 - A murit generalul rus Aleksandr Suvorov ; (n. 24 noiembrie 1729). A fost al patrulea și ultimul generalisim rus (fără a-l pune la socoteală pe Stalin ) si unul dintre puținii generali din istorie care nu a pierdut niciodată o bătălie.
Suvorov a fondat orașul Tiraspol (capitala actualei regiuni separatiste Transnistria din R.Moldova), în anul 1792. În februarie 1799, împăratul Pavel I l-a trimis să lupte împotriva armatelor revolutionare franceze d in Italia , unde a debutat cu o serie de victorii în bătăliile de la cassano d’Adda și Novi . Guvernul francez a fost obligat să-și retragă armatele din Italia, rămânând să controleze doar o zonă redusă din Alpii Maritimi și din jurul orașului Genova. Suvorov a fost răsplătit cu titlul de „prinț al Casei de Savoya ”, de regele Chales Emmanuel al IV-lea al Sardiniei. Dar evenimentele ulterioare din acel an nu au mai evoluat în favoarea rușilor.
După ce austriecii și-au schimbat politica de alianțe, bătrânul feldmareșal rus a fost nevoit să se retragă prin pasurile montane elvețiene spre cursul superior al Rinului , reușind să-și conducă armatele slăbite, aproape fără cai sau artilerie, în tabăra de iarnă de la Vorarlberg. După traversarea Alpilor înzăpeziți, armata lui Suvorov era slăbită, dar nu pierduse nici o luptă. Traversarea Alpilor pe timp de iarnă cu o armată atât de numeroasă, nu mai fusese încercată de la expediția lui Hannibal din antichitate impotriva Romei . Pentru faptele de arme din Italia, Suvorov a fost ridicat de tarul rus la gradul de generalisim. Este faimos pentru manualul său de tactică militară „Știința victoriei”. Au rămas celebre maximele sale: „Instruiește-te din greu, luptă ușor – Тяжело в учении, легко в бою” și „Glonțul e un prost, baioneta este de treabă – Пуля дура, штык молодец”.
18 mai 1804 - Senatul francez l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte, împarat al Franței. A fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la 2 decembrie 1804, în cadrul unei ceremonii grandioase ce a avut loc la Catedrala Notre Dame din Paris. Napoleon a domnit intre anii 1804-1814 și 1815.
Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
18 mai 1812 - Pedeapsa cu moartea împotriva asasinului John Bellingham la doar o săptămână după asasinarea prim-ministrului britanic Spencer Perceval a fost pusă în aplicare. A fost spânzurat în public.
Spencer Perceval (n. 1 noiembrie 1762, Londra – d. 11 mai 1812) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1809-1812. A fost asasinat în Camera Comunelor de către John Bellingham pe data de 11 mai 1812.
18 mai 1822 - S-a născut (la Mamorniţa, azi în Ucraina) Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist, membru titular, din 1868, al Academiei Române (m. 1892). (Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002), dă naşterea la data de 22 mai 1822)
Gheorghe Sion (sau George Sion; n. 18 mai 1822, Mamornița, azi Ucraina, d. 1 octombrie 1892, București) a fost un scriitor român bucovinean, membru titular (din 1868) al Academiei Române. Se trage dintr-o familie boierească din Hârșova, județul Vaslui[1]. În 1848 a luat parte la mișcarea revoluționară din Moldova. În 1860 a scos „Revista Carpaților”. A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită.
Proza memorialistică („Suvenire contimporane”, 1888), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce și frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește” , cuprinse in volumul intitulat „Din poesiile lui George Sion” tiparit in anul 1857 la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov.
18 mai 1845 - Mihail Kogalniceanu a inceput, la Iasi, publicarea “Letopisetilor Tarii Moldovei”, in trei volume, prima editare a cronicilor lui Miron Costin, Grigore Ureche si Ion Neculce, la care va adauga, in editia urmatoare, cronici muntene.
18 mai 1848 - Pe fundalul afirmarii idealurilor nationale ale revolutiei de la 1848, George Baritiu a scris, in “Gazeta de Transilvania”, ca “Soarta natiunii romane se va hotari la Bucuresti si in Iasi, iar nu in Cluj, nici in Blaj, nici in Buda”.
18 mai 1848 - (18/30): Dieta de la Cluj, în care românii, deşi majoritari, nu erau reprezentaţi decât de un singur deputat, a votat „unirea” Transilvaniei cu Ungaria.
18 mai 1868 - S-a născut Nicolae al II-lea, ultimul tar al Rusiei. La 17 iulie 1918 a fost executat de bolsevici impreuna cu intreaga familie in orasul Ecaterinburg, la ordinul personal al lui Lenin.
A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost Canonizat sfânt al bisericii ortodoxe ruse. Nikolai Alexandrovici Romanov a preluat tronul de tanar, iar la scurta vreme s-a casatorit cu printesa Alix, devenita Alexandra Feodorovna, cuplul avand cinci copii. Nu a fost un conducator prea priceput, lasandu-se deseori influentat in luarea deciziilor, iar unul dintre personajele controversate care a avut un cuvant greu de spus chiar si in problemele politice ale tarii a fost un personaj dubios- calugarul Grigori Rasputin. Nicolae al II-lea a fost fortat sa abdice in favoarea ducelui Mihail Alexandrovici, care, la randul sau, a renuntat la tron a doua zi, punand punct indelungatei istorii a dinastiei Romanovilor la conducerea Rusiei.
18 mai 1872 - S-a născut Bertrand Russell, filosof englez, matematician, istoric şi critic social britanic (d.2 februarie 1970).
Bertrand Arthur William Russell (n. 18 mai 1872, Trellech – d. 2 februarie 1970, Penrhyndeudraeth, Țara Galilor, Regatul Unit) a fost un filosof, matematician, istoric și critic social britanic. În timpul vieții s-a declarat ca fiind liberal, socialist și pacifist, dar în același timp a admis că nu a fost cu adevărat niciunul dintre aceste lucruri. Cu toate că a locuit preponderent în Anglia, Russell s-a născut în Țara Galilor, țară în care a și murit, la vârsta de 97 de ani.
La începutul anilor 1900 Russel a condus miscarea britanică împotriva idealismului. Este considerat ca fondatorul filosofiei analitice, alături de predecesorul său Gottlob Frege și protejatul său Ludwig Wittgenstein, și este văzut ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX. A fost co-autor (împreună cu A. N. Whitehead) la ” Principia Mathematica”, o încercare de a găsi bazele matematicii în logică.
Eseul său filosofic On Denoting este considerat o paradigma a filosofie. Lucrările sale au avut o influență considerabilă asupra logicii, matematicii, teoriei mulțimilor, lingvisticii și filosofiei, în special filosofia limbii, epistemologie și metafizică. Russel a fost un proeminent activist anti-război; a militat pentru comerțul liber și anti-imperialism.
În timpul primului război mondial a fost arestat pentru acțiunile sale pacifiste , iar apoi a făcut campanie împotriva lui Adolf Hitler, a criticat totalitarismul lui Stalin, a atacat Statele Unite ale Americii pentru implicarea în războiul din Vietnam și a fost un susținător declarat al dezarmării nucleare. În anul 1950, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură, în recunoașterea lucrărilor sale semnificative, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință
18 mai 1883 - S-a născut Walter Adolph Gropius, arhitect şi pedagog german; (d. 5 iulie 1969).
Fondator şi director al Institutiei de invatamant superior Bauhaus, a fost unul din marii arhitecţi ai secolului 20. Această școală și mișcare artistică inovatoare, a fost fondata de către arhitectul și pedagogul german Walter Gropius, în orașul Weimar în 1919,
18/30 mai 1886 - S-a născut Mircea Djuvara, filosof şi jurist, membru corespondent al Academiei Române din 1936; (m. 1945).
Mircea Djuvara (n. 18/30 mai 1886, București – d. 7 noiembrie 1945, București) a fost un filozof și jurist român, membru corespondent (din 1936) al Academiei Române. A urmat la București cursurile Facultății de Drept si de Litere și Filosofie obținând licența ambelor facultăți în 1909 cu rezultate strălucite. Cu asemenea rezultate obține și doctoratul în drept la Sorbona cu teza: “Le fondement du phénomène juridique. Quelques réflections sur les principles logiques de la connaisance juridique“. Din vasta sa operă concretizată în peste 144 de titluri amintim: “Teoria generală a dreptului (Enciclopedia Juridică)” 1930; “Drept rațional, izvoare și drept pozitiv” 1934; “Precis de filosofie juridică” 1941.
Semnificativă pentru personalitatea lui Mircea Djuvara din perspectiva filosofiei dreptului sunt aprecierile lui Giorgio del Vecchio care în contextul prezentării scurte dar dense a preocupării privind filosofia dreptului în România, scrie despre Mircea Djuvara că este: “mai presus de toți… care prin vastitatea și profunzimea încercărilor sale trebuie să fie recunoscut nu numai ca cel mai mare gânditor roman, dar și ca unul dintre cei mai mari gânditori contemporani în domeniul filosofiei juridice“, care “… format pe baze neokantiene, se depărtează totuși de formalismul neokantian printr-o analiză profundă și originală a realității dreptului viu”
18 mai 1887 - A murit (la Hanau, in Germania), sculptorul român de origine germană, Karl Storck.
Karl Storck (n. 21 mai 1826, Hanau, Germania – d. 18 mai 1887, București) a fost un sculptor român de origine germană, stabilit în București din 1849. A fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864). Este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti. Fiii săi, Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (n. 1826). NOTĂ: Alte surse (Tribuna României 30.III.1987 sau answers.com), consemneaza decesul sau la 30 martie 1887.
18 mai 1888 - S-a născut Eugeniu Speranția, poet și eseist român; (d. 11 ianuarie 1972). A fost un poet, prozator, estetician şi memorialist. Era fiul Elenei (născută Cruceanu) şi al scriitorului Theodor D. Speranţia.
18 mai 1897 - A fost publicat la Londra romanul „Dracula”, al autorului irlandez Bram Stocker .
Abraham „Bram” Stoker (n. 8 noiembrie 1847, Clontarf, un cartier lângă Dublin — d. 20 aprilie 1912, Londra) a fost un scriitor irlandez, cunoscut în primul rând prin romanul “Dracula”. Personajul principal al romanului, contele Dracula (Graf Dracula), a devenit unul dintre cei mai renumite personaje vampir din literatura universala. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus) numit si „vampir”. Romanul a fost de mai multe ori transpus pe ecran, iar rolul Contelui a fost jucat de actori ca: Max Schreck, Christopher Lee, Bela Lugosi, Klaus Kinski ȘI Gary Oldman.
18 mai 1897 - S-a născut in Sicilia, Italia, regizorul american Frank Capra; (d. 3 septembrie 1991, Quinta, California).
La vârsta de 6 ani a emigrat împreună cu familia în SUA. După ce a încercat câteva meserii în industria filmului, a devenit regizor.
Capra sa implicat ca stagiar într-un laborator cinematografic , iar ulterior a fost introdus la Hollywood de Robert McGowan, regizor de teatru de succes pentru copii,devenind angajat al studioului Hal Roach – ca autor de gaguri . Aici s-a întâlnit cu actorul Will Rogers si sase luni mai târziu, cu recomandarea acestuia , a decis să își încerce norocul ca gagman și scenarist, cu celebrul Mack Sennett, producător de comedii de la Hollywood . Cele mai apreciate filme ale sale sunt : O viață minunată, Domnul Smith merge la Washington, S-a întâmplat într-o noapte, You Can’t Take It with You, Mr. Deeds Goes to Town, Lost Horizon, Vi-l prezint pe John Doe și Arsenic and Old Lace.
18 mai 1899 - La Haga, s-au deschis lucrarile primei Conferinte a Pacii, la care a participat Romania.
18 mai 1910 - Terra trece prin coada cometei Halley. Este cel mai apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă.
Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani. Cometa a fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn a reușit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei. Din anul 240 î.Hr. și până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de ori, următoarea sa apariție fiind în 28 iulie 2061. Chiar dacă ultimele apariții ale cometei au fost dezamăgitoare, datorită poziției sale nefavorabile față de Soare și Terra, rămâne una dintre cele mai active și mai mari comete cunoscute.
Edmond Halley (n. 8 noiembrie 1656, Hackney lângă Londra — d. 14 ianuarie 1742, Greenwich) a fost un astronom, matematician, cartograf, geograf și meteorolog englez. El a descoperit metoda de măsurare a distanței dintre două stele (Deplasare de paralaxă).
18 mai 1911 - A murit Gustav Mahler, compozitor și dirijor austriac (n. 1860)
Gustav Mahler (n. 7 iulie 1860 – d. 18 mai 1911) a fost un compozitor austriac al romanticului târziu și unul dintre cei mai importanți dirijori ai generației sale. S-a născut în satul Kalischt, Boemia, Imperiul Austriac, astăzi Kaliště, Republica Cehă. Familia s-a mutat apoi în Iglau (astăzi Jihlava) unde Mahler a crescut. În calitate de compozitor, stilul lui Mahler se regăsește la granița dintre tradiția austro-germană a secolului al XIX-lea și modernismul începutului de secol XX.
Deși în timpul vieții sale aptitudinile de dirijor erau unanim recunoscute muzica proprie a căpătat popularitate doar după perioade de relative neglijări care au inclus și interzicerea interpretării lucrărilor sale în cea mai mare parte a Europei în timpul Germaniei Naziste. După 1945 muzica sa a fost redescoperită iar Mahler a devenit unul dintre cei mai înregistrați și interpretați compozitori, popularitate ce se menține și astăzi.
18 mai 1913 - S-a născut cantaretul francez Charles Trenet; (d. 2001).
18 mai 1918 - Regele Ferdinand I al României a viziat orasul Hotin din Basarabia.
18 mai 1918 - În Basarabia, este introdusă prin lege instituția jandarmeriei care funcționa în România.
18 mai 1920 - S-a născut Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea); (d. 2005).
Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost al 264-lea papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca durată din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, a fost victima unui atentat dus la capăt de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonț aproape l-a costat viața pe papă, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliția politică din acea țară a descoperit și contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliția filipineză a reușit să oprească „Operația Bojinka”, care urmărea același scop.
Starea de sănătate a papei s-a agravat în primele luni ale anului 2005, când a trebuit să fie spitalizat în spitalul Gemelli din Roma din cauza unei dificultăți respiratorii. Deși i s-a realizat o traheotomie în martie, între 31 martie și 1 aprilie a suferit o septicemie din cauza unei infecții a căilor urinare. A murit pe 2 aprilie 2005 și Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a fost declarat succesorul său.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
18 mai 1923 - Hermann Oberth, inventator german din Transilvania, a sustinut examenul de diploma la Universitatea din Cluj, cu lucrarea “Racheta spre spatiile planetare”, care avea sa devina o opera de baza in tehnica rachetelor si teoria zborului cosmic. In acelaşi an Oberth proiectează, pentru prima dată în lume, o rachetă meteorologică şi geofizică în două trepte.
18 mai 1928 - S-a născut la Brasov, Domokos Géza, scriitor şi publicist roman de naţionalitate maghiară, primul preşedinte al UDMR (25decembrie 1989 – 17 ianuarie 1993).
Géza Domokos (n. 18 mai 1928, Brașov – d. 27 iunie 2007, Târgu Mureș) a fost un scriitor și om politic maghiar transilvănean. A fost primul președinte al UDMR, deputat în legislatura 1990-1992, ales în județul Covasna pe listele formațiunii pe care a prezidat-o. A fost membru al Biroului Comitetului Central al UTC (1956-1966), consilier la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, apoi membru supleant al CC al PCR (1969-1984).
Din 1971 a fost vicepreședintele Consiliului Național al Radio-Televiziunii, iar între anii 1969-1990 director fondator al Editurii Kriterion din București. În urma revoluției din 1989, în 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale si deputat în legislatura 1990-1992, ales în județul Covasna pe listele formațiunii pe care a prezidat-o si un un susținător al autonomiei regionale. A murit la Targu Mures, in data de 27 iunie 2007.
18 mai 1939 - S-a nascut Giovanni Falcone, magistrat italian, victimă a Mafiei (d. 1992)
Giovanni Falcone (n. 18 mai 1939, Palermo – d. 23 mai 1992, Capaci) a fost un magistrat Italian specializat în instrumentarea delictelor Cosa Nostra. Povestea vieții sale este similară cu cea a celui mai bun prieten al lui, Paolo Borsellino. Ambii proveneau dintr-un cartier sărac al orașului Palermo, au avut cariere ca magistrați Anti-mafia, și au avut aceeași tristă soartă: au fost uciși (la mai puțin de două luni diferență) în atacuri cu bombe în anul 1992. Ca recunoaștere a eforturilor lor în procesele anti-mafia, ei au fost numiți “eroii ultimilor 60 de ani” în numărul din 13 noiembrie 2006 al revistei Time Magazine.
Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi care a început pe 10 februarie 1986 și s-a terminat pe 16 decembrie 1987. Din 474 mafioți acuzați inițial, 360 au fost condamnați pentru crime grave, inclusiv 119 in absentia. Unul din cei mai importanți factori în proces a fost mărturia lui Tommaso Buscetta, primul mafiot sicilian care a devenit informator. Cu Falcone a preferat Buscetta să vorbească atunci când a denunțat secretele Mafiei, pentru că, după cum însuși Buscetta a susținut ulterior, în timp ce alți magistrați și detectivi l-au luat de sus, Falcone l-a tratat cu respect.
Falcone a fost ucis împreună cu soția sa, Francesca Morvillo (ea însăși magistrat), și trei polițiști: Rocco Di Cillo, Antonio Montinaro, Vito Schifani, în Capaci pe autostrada dintre Aeroportul Internațional Palermo și orașul Palermo pe 23 mai 1992. Mașina în care călătorea a fost aruncată în aer de o bombă care fusese plasată într-un șanț săpat pe marginea drumului. Când a trecut peste bombă, conducea cu aproximativ 160 km/h.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
18 mai 1944 - Regimul sovietic inceput deportarea masiva a tatarilor din Crimeea in Asia Centrală. Este declarata „Zi pentru cinstirea memoriei jertfelor deportărilor din Crimeea“.
18 mai 1945 - Forțele generalului polonez Władysław Anders au capturat manastirea Monte Cassino obiectiv strategic situat in Italia, pe drumul spre Roma, după patru luni de lupte grele.
Bătălia de la Monte Cassino (denumită și Bătălia pentru Roma și Bătălia pentru Cassino) a fost o serie de patru bătălii grele duse în timpul celui de al Doilea Război Mondial, date de Aliați în scopul de a trece de Linia de Iarnă și de a elibera Roma. La începutul lui 1944, jumătatea vestică a Liniei de Iarnă era sub controlul ferm al germanilor care ocupaseră văile Rapido, Liri și Garigliano, precum și câteva culmi și creste din jurul lor, toate cunoscute sub numele de Linia Gustav. Germanii nu ocupaseră vechea mănăstire de pe Monte Cassino, o abație înființată în anul 524 de Benedict din Nursia și care domina orașul Cassino și intrarea în văile Liri și Rapido, deși ocupau poziții defensive pe pantele abrupte de sub zidurile abației.
La 15 februarie, mănăstirea, aflată pe un munte cu vedere spre orașul Cassino, a fost distrusă de 1.400 de tone de bombe lansate de forțele aeriene americane. Bombardamentul a fost lansat din teama ca abația să nu fie folosită ca post de observație pentru apărătorii germani. După două zile, parașutiștii germani au ocupat poziții în ruine; distrugerea provocată de bombardament și zona plină de dărâmături le-a dat soldaților protecție față de atacurile aeriene și de artilerie, făcând din acel sit o poziție defensivă mai viabilă. Între 17 ianuarie și 18 mai, apărătorii Liniei Gustav au fost asaltați de patru ori de trupele Aliate. În ultimul asalt, Aliații au desfășurat 20 de divizii pe un front de 35 km și i-au împins pe germani de pe pozițiile lor, cu pierderi grele.
18 mai 1946 - S-a incheiat procesul intentat membrilor guvernului Antonescu.
18 mai 1949 - S-a născut Rick Wakeman, claviaturist englez, compozitor și textier.
Richard Christopher Wakeman (n. 18 mai 1949) este un claviaturist englez, compozitor și textier. Este cunoscut ca fiind claviaturistul trupei de rock progresiv Yes dar și pentru cariera sa solo și ulterior pentru contribuția sa la serialul de comedie Grumpy Old Men distribuit de BBC Television. A studiat pianul clasic și a fost un pionier în ceea ce privește utilizarea claviaturilor electronice. Este gazda unei emisiuni radio pe postul Planet Rock. Pe parcursul carierei sale solo, Wakeman a produs peste 100 de albume care au vândut mai mult de 50 de milioane de exemplare.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.facebook.com; www.youtube.com
18 mai 1956 - Prima ascensiune a vârfului Lhotse 8.516 metri, de către o echipă elvețiană.
Lhotse este un munte în masivul Himalaya care este situat la granița dintre Nepal și China în vecinătatea lui Mount Everest de care este despărțit prin șaua de sud cu altitudinea de 7986 m deasupra n.m.. Lhotse are altitudinea de 8516 m deasupra n.m. fiind situat după înălțime pe locul patru pe glob. In limba tibetană numele muntelui înseamnă „vârful din sud”, înspre sud muntele are pereți verticali cu o înălțime de 4000 de m, fiind unul dintre cele mai periculoase regiuni de escaladat din lume.
18 mai 1957 - S-a născut muzicianul român Mihai Crețu; (Enigma).
A studiat muzica clasică la Liceul Nr. 2 din București în anul 1965 și în Paris în anul 1968. Mai târziu a urmat Academia de Muzică din Frankfurt, Germania din anul 1975 pînă în 1978, obținând o diplomă universitară în muzică. Crețu a fost recunoscut ca un cântăreț la pian electronic și a produs melodii pentru Frank Farian, maestrul german care s-a aflat în spatele succesului din anii 1970 și 1980 al cunoscuților cântăreți Boney M și Milli Vanilli.
După ce s-a căsătorit cu Sandra în 1988, Crețu a avut o idee bazată pe sugestiile lui David Fairstein, pentru un proiect muzical „new age dance”, sub numele -sugerat de Fairstein- Enigma. Împreună cu Frank Peterson și David Fairstein, Crețu a creat primul lor single, o melodie inovativă intitulată Sadness, care a avut un succes neașteptat. Albumul MCMXC a.D., lansat în 1990, a avut un succes uriaș. Se presupune că s-au vândut cam 20 de milioane de exemplare în toată lumea.
Unul dintre scopurile proiectului Enigma era de a oferi muzică nemaiauzită până atunci, și care nu se mai producea nicăieri, ceea ce l-a obligat pe Crețu să caute mereu noi direcții muzicale și să nu se lase depășit de imitatori. MCMXC a.D. a rămas pentru 282 de săptămâni în topurile Billboard, și a ieșit doar la doi ani după lansarea celui de-al doilea album Enigma, The Cross of Changes, în 1993. Peterson avusese deja neînțelegeri cu Crețu și a părăsit proiectul în 1991. Enigma folosise până atunci cânturi gregoriene, dar Crețu a decis să se axeze pe cântece tribale pentru al doilea album. Așa a apărut Return to Innocence, care va deveni hit mondial. Ultimul său album, al șaselea din istoria Enigma, se numește „A Posteriori” si fost lansat in septembrie 2006.
18 mai 1962 - S-a născut Sandra Crețu, cântăreață germană, fosta soție a lui Mihai Cretu .
Sandra Crețu, (născută Sandra Ann Lauer, la Saarbrücken, in Germania), este o cântareață de muzică pop și eurodance. Înaintea de a începe o carieră solo sub numele de Sandra, până în 1984, a fost vocalista trupei Arabesque. Sandra a participat ca vocalistă la proiectul muzical Enigma, al fostului său soț Mihai (Michael) Crețu.
18 mai 1965 - Spionul israelian Eli Cohen a fost spânzurat în Damasc, Siria.
18 mai 1968 - A avut loc vizita oficială a lui Charles de Gaulle la Bucureşti.
În perioada 14-18 mai 1968, Nicolae Ceauşescu a trăit primul mare triumf. Vizita generalului Charles de Gaulle însemna debutul întâlnirilor sale cu mari personalităţi. De Gaulle l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez. Pentru de Gaulle a fost ultima călătorie de purtător al simbolurilor Franţei. Studenţii baricadeseră Cartierul Latin iar contestaţiile tinerei generaţii răbufniseră în marile citadele universitare.
Ziarele româneşti, în schimb, anunţau, în ajunul vizitei lui de Gaulle, o nouă manifestare a grijii partidului faţă de tânăra generaţie:legiferarea învăţământului general obligatoriu de zece ani.
cititi mai mult pe www.historia.ro
18 mai 1969 - Programul Apollo: Se lansează Apollo 10 cu astronauții Tom Stafford, John Young și Eugene Cernan având misiunea de a simula o aselenizare.
Programul Apollo a fost o serie de zboruri spațiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo și racheta purtătoare Saturn, între anii 1961 și 1975. Proiectul, coordonat de NASA, a avut ca principal obiectiv “aselenizarea unui om și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ până la sfârșitul decadei 1960-1970″. Acest obiectiv a fost atins cu Apollo 11 în iulie 1969.
18 mai 1972 - A intrat in vigoare Tratatul cu privire la interzicerea armelor nucleare si altor arme de distrugere in masa pe fundul marilor, oceanelor si subsolului lor.
18 mai 1974 - India detonează cu succes in deșertul Rajahstan din provincia Pokhran, prima sa arma nucleară, devenind a șasea țară care posedă arma nucleară.
18 mai 1980 - A erupt vulcanul Sf. Elena din statul Washington , SUA, omorand 57 de oameni si provocand pagube in valoare de 3 miliarde de dolari.
18 mai 1980 - Studenții din Gwangju, Coreea de Sud încep demonstrațiile, cerând reforme democratice; demonstrația este violent reprimată de guvern. În acest incident, care este acum numit masacrul de la Gwangju, potrivit cifrelor oficiale, 207 de persoane mor, aproximativ 1.000 sunt grav răniți.
18 mai 1981 - Prozatorul si dramaturgul american William Saroyan a incetat din viata.
William Saroyan s-a nascut in orasul Fresno pe 31 august 1908 si a decedat la Fresno la 18 mai 1981. Pentru opera sa teatrala i-a fost decernat in 1940 premiul Pulitzer.
18 mai 1983 - A murit Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate (n. 1901)
18 mai 1994 - Patronul Ion Stoica a anuntat inchiderea jocului “Caritas”, o escrocherie care a ruinat sute de mii de romani. Caritas a fost un joc de tip piramidal, care a funcționat în România între aprilie 1992 și august 1994. A atras milioane de deponenți din toată țara, care au investit mai mult de 1.000 de miliarde de lei vechi, înainte de a da faliment în 14 august 1994. La data declarării falimentului avea datorii de 450 milioane de dolari americani. Fondatorul și proprietarul afacerii,
Ioan Stoica, a fost condamnat în anul 1995 de către Tribunalul din Cluj la un total de 7 ani de închisoare, pentru fraudă, dar a făcut apel și i s-a redus termenul de pedeapsă la numai doi ani. Nemulțumit și de această sentintă, el s-a adresat Curții Supreme de Justiție și sentința i-a fost micșorată la un an și jumătate de închisoare. A fost eliberat la data de 14 iunie 1996. Nu se cunoaște nici până acum care este motivul pentru care autoritățile au permis acest joc piramidal și către ce destinații s-au îndreptat banii depunătorilor. Contabilitatea firmei era mai mult decât neglijentă, iar procesele între deponenți și compania Caritas continuă și astăzi.
18 mai 1995 - A murit tenorul Valentin Teodorian; (n. 4 iunie 1928).
Valentin Teodorian (n. 4 iunie 1928, București – d. 18 mai 1995, București) a fost un tenor român. S-a născut într-o familie de muzicieni – tatăl, Constantin Teodorian, membru fondator al Societății „Opera” și, timp de un sfert de veac, prim solist al Operei Române, mama, Eugenia Teodorian, distinsa membră a celebrei Societăți corale „Carmen”. Valentin Teodorian a fost solist al Operei Române din București, unde a interpretat circa 40 de roluri. De asemenea, a apărut adesea în concerte vocal-simfonice și în recitaluri de lied. A făcut parte din legendara „distribuție de aur”, alături de Magda Ianculescu, Nicolae Herlea, Nicolae Secăreanu și Constantin Gabor, în Bărbierul din Sevilla. A scris monografiile Nicolae Lungu și Verdi Nemuritorul si a participat la numeroase emisiuni radiofonice, ca vorbitor sau ca solist de operă. A realizat importante înregistrări pentru Radiodifuziune, pentru Televiziune și pentru Electrecord.
18 mai 2000 - A murit Ernö Gall, sociolog şi publicist maghiar din România. Ernő Gáll (n. 4 aprilie 1917, Oradea – d. 18 aprilie 2000, Cluj) a fost un filosof evreu din România, membru corespondent (1974) al Academiei Române. A fost licențiat în drept și filosofie la Universitatea din Cluj, unde a oținut și titlul de doctor în anul 1968. În timpul celui de-al doilea război mondial familia sa a fost exterminată la Auschwitz. El însuși a fost deportat în lagărul de la Buchenwald. Revenit la Cluj, devine redactor la „Igazság” și „Utunk”, iar din 1948 conferențiar și prorector la Universitatea Bolyai. În anul 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Autor al unor lucrări, precum: Sociologia burgheză din România (1958), Intelectualitatea în viața socială (1965), Idealul prometeic (1970), A humanizmus viszontagságai [Peripețiile umanismului] (1972), Tegnapi és mai önismeret [Autocunoaștere ieri și azi] (1975), Az erkölcs dilémái [Dilemele eticii] (1981), Az ezerdforduló kihívása [Sfidarea sfârșitului de mileniu] (1986), A nacionalizmus színeváltozásai [Schimbarea la față a naționalismului] (1994) ș.a.. (uniuneascriitorilor-filialacluj.ro, menţionează ca dată a morţii sale data de 17 mai 2000)
18 mai 2001 - Regele Mihai s-a întors la Palatul Elisabeta, la aproape 55 de ani după ce a semnat abdicarea, sub ameninţarea armei, în biroul de lucru de atunci.
18 mai 2007 - A decedat jurnalista română realizatoare de emisiuni TV, Jeana Gheorghiu; (n. 1946).
Jeana Gheorghiu (n. 6 iunie 1946 – d. 18 mai 2007) a fost o jurnalistă română, realizatoare de emisiuni de televiziune și radio, și director al TVR2 între 2002 și 2004. A rămas celebră pentru reportajele sale despre trenul morții de la Timișoara, din timpul Revoluției din decembrie 1989. In anii ‘90, Jeana Gheorghiu era una dintre cele mai cunoscute moderatoare de televiziune din Romania, fiind foarte populare, in acei ani, emisiunile sale pentru tineri „Salut, prieteni” si „Gaudeamus”. Totdata, in primii ani de dupa Revolutie a realizat programul de divertisment de sambata „Ora 25. Tranzit TV”. Acolo a organizat si primul mare concurs cu premii din istoria televiziunii, cu masini drept recompense pentru castigatori.
18 mai 2009 - Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg, după ce reprezentanţii Muzeului Bran şi ai Casei de Habsburg au semnat procesul-verbal de predare-primire a obiectivului turistic, acesta funcţionând in continuare în regim privat. Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a dispus mutarea colecțiilor aparținând statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală. Pentru a putea redeschide muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția personală. Redeschiderea oficială muzeului s-a realizat la 1 iunie 2009
18 mai 2011 - A decedat la Bucuresti, prozatorul, publicistul si eseistul roman Mircea Horia Simionescu; (n. 23 ianuarie, Targoviste) . A fost caracterizat de critica literară drept un precursor al postmodernismului literar românesc.
Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist si eseist roman.
18 mai 2014 - A decedat istoricul şi profesorul american de origine română Radu Florescu,
Radu Florescu (n. 23 octombrie 1925 – d. 18 mai 2014) a fost un istoric și profesor universitar de origine română. Radu Florescu este autorul a numeroase articole academice și cărți referitoare la România și istoria României (printre acestea, şi bestsellerul „În căutarea lui Dracula”, publicat în 1972, scris împreună cu Raymond McNally, bestseller care a făcut din Dracula un adevărat brand în Statele Unite).
A obținut diplomele de licență și master de la Christ Church, Universitatea Oxford în Marea Britanie, înainte de a se muta în Statele Unite ale Americii, unde și-a completat studiile prin obținerea unui doctorat la Universitatea Indiana. A deținut poziția de profesor emerit de istorie la Boston College si a fost, de asemenea, directorul Centrului de Studii Est Europene (East European Research Center) al regiunii de nord-est a Statelor Unite ale Americii, cunoscută sub numele de Noua Anglie (New England).
Radu Florescu se numără printre primii care au pus bazele industriei publicităţii româneşti, la începutul anilor 90 ai secolului XX. Intre cele mai cunoscute lucrari pe care le-a publicat se numara : Lupta împotriva Rusiei în principatele române (The Struggle against Russia in the Romanian Principalities); Dracula, Prințul cu multe fețe; viața și timpurile sale (Dracula – Prince of Many Faces; His Life and His Times), împreună cu Raymond T. McNally; În căutarea lui Dracula – O istorie adevărată a lui Dracula și legendele cu vampiri (In Search of Dracula: A True History of Dracula and Vampire Legends), împreună cu Raymond T. McNally. A fost consul onorific al ţării noastre pentru regiunea New England din SUA, între anii 1996 şi 2004; (n. 23 octombrie 1925).
18 mai 2021 - În fotbal, CFR Cluj a cucerit trofeul de campioană a României pentru al patrulea an consecutiv. CFR Cluj și-a adjudecat cel de-al șaptelea titlu din istorie cu o etapă înainte de final.
Fotbal Club CFR 1907 Cluj, cunoscut sub numele de CFR Cluj, sau pe scurt CFR, este un club de fotbal profesionist din Cluj-Napoca, România, care evoluează în Liga I. A fost fondat în noiembrie 1907, când Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria, iar denumirea actuală „CFR” este acronimul pentru Căile Ferate Române. După numărul de trofee, CFR este a patra cea mai titrată echipă din România, după echipele bucureștene FCSB, Dinamo și Rapid.
Cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu