vineri, 13 mai 2022

Privirea în oglindă

 


                                                                                                    de Gheorghe Pârja

După ce ne-am rotit privirea în jurul nostru, că se întâmplă fapte care ne privesc, parcă am uitat să privim prin fereastra țării, din afară spre înlăuntru. Și ce vedem? Eu văd o lume îngrijorată, preocupată de masa de prânz, de banii adunați și mai ales ce se mai poate cumpăra cu ei. Dacă intrăm pe ușa țării, putem vedea multe oglinzi în care se proiectează realitatea. În multe culori. Dacă aduni impresii despre țară, cele de bună credință, exprimate de oameni pricepuți, simți că s-ar putea să fie mult mai bine pentru lumea noastră, dar nu-i așa cum ne-am dori să fie. A pune scai ori brusturi pe trupul inform al multor instituții ale statului român este o pierdere de vreme. Apoi ni se arată după colț zădărnicia, unealta inutilă cu care ne mai omorâm vremea.

Doresc a spune că a pune în mojarul critic partidele politice, chiar Parlamentul, mi se pare un fel de cântare pe o singură coardă. Se vede că opiniile noastre nu întramă corpul societății românești, ci, mai mult, ni se destramă speranțe. Eu, ca simplu cetățean, nu pot pricepe de ce s-a instaurat în jurul nostru atâta îndârjire de a nu găsi calea spre o lume mai normală. Dar care ar fi starea normală a României, când la granițe vâjâie rachetele și ne asurzesc bombele? Profesorul de matematică, cu care mă întâlnesc destul de des, îmi sugerează să fim mai îngăduitori cu pretențiile. Că au fost perioade și mai grele, și oamenii au ieșit învingători din ele. Omul se arată mai înțelegător, mai înțelept și ne propune variante de bine în vreme de criză.

Cu puterea mea de înțelegere a lumii românești, simt că ne domină multe aberații. Mulți dintre noi, printre care mă număr, nu înțeleg, și suportă mai greu, condițiile societății în care trăim. Nimeni nu ne-a explicat de ce s-au scumpit gazele, de ce a luat-o razna prețul la energie. Cresc taxele pe toate planurile. Eu, ca un cunoscător al pieței de alimente, nu-mi explic fantomele prețurilor. Spectaculos mi se pare prețul unui kilogram de cireșe din Spania: 85 de lei! Da, în Baia Mare. Ceri, pui în plasă și fugi din piață – parcă te simți vinovat de ce se întâmplă cu tine. Te privești în oglindă și nu te recunoști. Auzi tot mai des că în țara ta sunt oameni bogați, care trăiesc în lumea lor și nu cred celor săraci.

Nu am nimic cu cei care au averi făcute prin muncă și inteligență. Sunt siderat de ceilalți, care ajung în funcții publice și, brusc, banii trag la ei. Toată lumea știe mecanismul, dar se mulțumește să constate. Ei, cei cu vrăjitoria banilor, nu se uită în oglindă. Lumea românească, mare parte din ea, și-a subțiat serios nivelul de trai. Mulțimea tăcută este în creștere. Ascultă muzica amăgitoare a ministrului muncii, care, ca un patefon de pe vremuri, cântă aria creșterii pensiilor. Este una dintre cele mai obositoare teme care se repetă în fiecare zi în țara noastră. Cai de bătaie, pentru sărăcia multor români, sunt președintele țării, premierul cu guvernul lui și parlamentarii. O fi, n-o fi? De când au țâșnit prețurile, ca o fântână arteziană, cei vizați nu au reușit să ne dea explicații plauzibile.

Parcă nici nu sunt modalități de lămurire a acestor necazuri. Cei care caută îmblânzirea realității nu au nici o șansă de izbândă. Nu se aud. Vorba poetului: eu tot strig și nu s-aude, mările din nou sunt ude! Vedem și noi că situația este cam pierdută de sub control. După cum v-am obișnuit, scrisul meu, dăruit dumneavoastră, nu are accente de jelanie, deși sunt destule capricii ale celor ajunși la putere. Întrebare veche și continuă: ce caută nepricepuții în posturi de decizie? Că spunea Petre Țuțea: „statul, în loc să ne apere, prin instituțiile sale, de hoți, incompetenți, corupți, criminali și străini… îi apără pe ăștia de noi.” Eu pun cuvintele să panseze rănile țării. Că le vedem cu ochiul liber.

Îl ascult pe bunul și vechiul prieten Tudor Gheorghe: „Doamne, fă dacă se poate/ Să nu mai fure nimeni un an/ Din această țară cu de toate/ Ca să facem rai din Bărăgan.” Nici soluția mea din titlu nu-i de lepădat. Cei cu rosturi mari pentru mersul țării să se privească în oglindă, poate își vor vedea sufletul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu