marți, 9 august 2022

In memoriam acad. Vasile Tărâțeanu

 


Acad. Vasile Tărâțeanu
(n. 27 septembrie 1945, satul Sinăuții de Jos, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți – d. 8 august 2022, Cernăuți)

„M-am luptat lupta cea bună. Mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința…”
(2 Timotei 4,7)

De la Cernăuți la Suceava și în toată țara se simte umbra grea a plecării din această lume a poetului, jurnalistului și academicianului Vasile Tărâțeanu, un om care și-a dedicat viața, ca o ardere de tot, păstrării identității românilor din partea ucraineană a Bucovinei, militând în permanență pentru ca aceștia să-și mențină nealterată propria cultură și să-și desăvârșească condițiile de educare a copiilor în limba română.

Născut la data de 27 septembrie 1945 în satul Sinăuții de Jos, Regiunea Cernăuți, Vasile Tărâțeanu s-a remarcat în decursul vieții sale printr-o vastă activitate editorială, științifică și culturală, fiind membru fondator al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi membru de onoare al Academiei Române şi director al Centrului Cultural Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi. A fost, de asemenea, coordonator al Fundației Culturale „Casa Limbii Române” din Cernăuți, redactor-șef al ziarelor „Plai românesc”, „Arcașul”, „Neamul românesc”.

A realizat o serie de proiecte menite să păstreze și să dezvolte identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei. A debutat editorial în 1981 cu Harpele ploii, în corola interesantei sale opere poetice ivindu-se apoi: Dreptul la neliniște (Ujgorod, 1984); Linia vieții (Ujgorod, 1988); Teama de înstrăinare (Chișinău, 1990); Litanii din Țara de Sus (Timișoara, Ed. Augusta, 1995); Litanii (Iași, 1996); Pământ în retragere (Timișoara, Editura Augusta, 1999); Și ne izbăvește pre noi (Timișoara, Editura Helicon, 1999); Dinafară (Timișoara, Editura Augusta, 2003); Ochean cu cioburi sângerânde (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2005); Infern personal, ediție bilingvă: în română și în franceză (Iași, Editura Danaster, 2005); Crucificat pe harta țării, Vasile Tărâțeanu – 60, volum omagial, (București, Editura Semne, 2005); Aruncarea zarurilor, în Colecția Biblioteca Revistei „Convorbiri literare” (Iași, Editura Timpul,2005); Orizonturi decapitate (Timișoara, Editura Augusta, 2005); Degețelul salvator, versuri pentru copii, în colecția „Biblioteca revistei Făgurel (Cernăuți, Editura Zoloti Lytavry, 2006); Cimitir ambulant (Râmnicu Sărat, Editura RaFet, 2008). Volumelor de versuri li se adaugă și două volume de publicistică: Iluzii și lanțuri (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2001) și Stâlpul de foc (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2007).

Vasile Tărâțeanu – în colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu