Gloria politică

 

                                                                                        de Dumitru Păcuraru

„Deziderat”, un cuvânt aproape uitat, des folosit în epoca lui Ceauşescu, revine pe buzele politicienilor. Cancelarul Olaf Scholz, aflat în Polonia, a anunţat că România, Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi primite în Spaţiul Schengen.

Un deziderat al ţării mele, spune preşedintele Klaus Werner Iohannis.

Marcel Ciolacu nu scapă ocazia şi ţine să laude stânga, cancelarul german făcând parte din SPD. „Asta înseamnă stânga, solidaritate şi sprijin exact când este mai multă nevoie.”

Premierul Ciucă, generalul Ciucă, ţine să asigure UE că România este în stare să asigure securitatea teritoriului UE, după toate standardele impuse de linia Schengen.

Da, este un deziderat al României, dar trebuie să precizăm că deocamdată nu este decât o promisiune a cancelarului Scholz. De altfel de ani buni Germania tot promite acest lucru, dar s-au opus alte ţări, printre care de fiecare dată s-a aflat Olanda.

Pentru preşedintele Iohannis ar fi un sfârşit de mandat glorios. Atât cât poate să ţină gloria unui om politic.

Adrian Năstase a fost premierul care a semnat intrarea României în NATO. Călin Popescu Tăriceanu a fost primul ministru care a semnat aderarea României la UE. Primul a fost băgat în puşcărie, celui de-al doilea abia acum i s-a terminat un proces care a durat ani de zile.

Preşedintele Băsescu şi-a arogat meritul de a fi luptat pentru independenţa Justiţiei, dar şi-a pierdut drepturile de fost preşedinte după ce Justiţia a confirmat că a fost informator al fostei Securităţi comuniste.

Gloria politică este de scurtă durată. În unele cazuri durează mai puţin de un mandat de patru ani, în altele se prelungeşte pe parcursul mai multor mandate.

Istoria este plină de „foşti”. Foşti parlamentari, foşti miniştri, foşti lideri de partid, la nivel naţional, la nivel local, după ce şi-au terminat mandatele lumea abia îşi mai aduce aminte de ei. Cei mai mulţi reintră în rândul iluştrilor necunoscuţi, de unde au apărut.

Exemplele cele mai elocvente sunt ale primarilor. Ei sunt cei mai expuşi dintre politicieni. Un parlamentar, de pildă, face naveta din judeţul lui la Bucureşti. Ce face, cât lucrează, numai el ştie. Un primar răspunde de ultima groapă din asfalt, de câinii vagabonzi, de curăţenia din localitate, de iluminatul public, iar în unele localităţi şi de apa caldă şi încălzire. Săptămâna aceasta a început cu o întâlnire a primului ministru cu primarii. Tema întâlnirii: problema energiei la iarnă. Nicolae Ciucă a anunţat că este asigurat 75% din stocul necesar pentru iarnă. Trecem peste vânzarea termocentralei Mintia vândută cu 91 de milioane de euro după ce anul trecut s-au investit în ea 150 de milioane de euro. Probabil afacerea va ţine paginile ziarelor în viitor. Cert este că România nu foloseşte întreg potenţialul energetic de care dispune. Şi nu din cauza primarilor.

Aici se desparte cariera unui ales local de cariera unui parlamentar, a unui ministru, a unui şef de guvern.

Oficialii români au salutat declaraţia de sprijin a cancelarului german. Dar ar trebui să vadă şi că Germania aproape că şi-a asigurat stocul de gaze pentru anul viitor. Dacă anul trecut importa 55% gaz rusesc, anul acesta procentul a scăzut la 9,5%. În sensul acesta ar trebui să facem o comparaţie între efortul pe care l-a făcut Germania şi efortul pe care îl face România.

Prestaţia unui guvern trebuie măsurată prin comparaţia, cu prestaţia altor guverne. Activitatea, reuşitele preşedintelui Klaus Iohannis, ale guvernelor pe care le numeşte, ar trebui puse în relaţie cu realizările, cu reuşitele altor guverne. Nu prea ieşim în avantaj nici faţă de ţări mai mici, cu resurse mai puţine decât ale noastre.

Este adevărat că nu se pot compara întotdeauna ţările între ele, având fiecare condiţii specifice.

În schimb primarii se pot compara între ei. Acest lucru se face frecvent.

După iarna care vine se poate spune că va începe efectiv campania pentru alegeri. Conştienţi de acest lucru, să sperăm că primarii vor lucra şi mai mult decât au făcut-o până acum. Dacă vor glorie, toţi politicienii trebuie să se străduiască mai mult.